Proiectele stadion-echipă trebuie să înceapă în fotbalul timișorean. Cine-și asumă rolul de arhitect?

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Deseori când vorbeam de ridicarea unui mare stadion la Timișoara lăsam să se înțeleagă că de această decizie politică de a construi un stadion se leagă și rezolvarea in integrum a fotbalului timișorean. Recunosc că am sugerat faptul că între demararea proiectului, execuția lui, sincronizarea tăierii panglicii și promovarea în prima ligă a unei Poli mai noi sau mai vechi va exista o strânsă legătură ce s-ar putea împlini fericit nu mai devreme de anul 2027 și că unii gândesc deja această temporizare.

Poate pentru stadion există acești pași conturați în mintea decidenților și un calendar post aprobare a finanțării, dar nimeni nu a vorbit până mai ieri în public despre cum va crește echipa. Ea trebuie să crească din liga a III-a, unde a fost dusă strategic pentru limitarea bugetului, dar aceia care au gândit acest pas trebuie să îi aibă în vedere și pe următorii: două promovări succesive. Cine? Organizația suporterilor? Universitatea „Politehnica”, proprietarul echipei? Doar cele două? Dacă le-ar sta în putință, ce ne mai agităm atâta? Se apucă ei de treabă și gata.

Dar nu cred că e așa de lesne, iar participarea celor două instituții amintite mai sus cred că se dorește a fi una simbolică și identitară, nu una cu important impact bugetar. Iar dacă e să ne gândim la soluții văzute de pe marginea terenului de joc, putem identifica, în mare, trei variante. Cea mai simplă este și cea mai puțin realistă. Că Politehnica și Druckeria vor sensibiliza sponsori și s-a rezolvat problema. Cred că nici „B”-ul nu-l vom duce așa. Apoi e soluția unui finanțator unic. Și aici e greu de acceptat că va fi un consens.

Dacă acel investitor unic ar fi vreun miliardar adus de primarul Fritz din landul Baden Wurtenberg, poate că ar fi mai liniște, dar în cazul anunțat deja de Marian Iancu că ar vrea să se reîntoarcă la echipă după inaugurarea stadionului, atunci cred că polemicile vor exploda. Ar mai fi varianta unei susțineri din partea administrației publice, așa cum se întâmplă cu multe prim-divizioare din fotbalul românesc.

La noi s-a încercat așa ceva pe vremea lui Nicolae Robu și treaba a fost făcută prost. Mă refer la construcția legală a clubului și faptul că astfel s-a dat prilej Curții de Conturi să demonteze proiectul bucată cu bucată. Era pe formula ACS Poli. Nu știu cât de diferit juridic este construită ACS sau SSU Politehnica din liga a treia, dar se poate încerca și soluția asta cu finanțare de la primărie și consiliul județean, cu atât mai mult cu cât soluția a fost propusă de președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis.

Nu știu dacă ați observat, dar pesedistul șef timișean nu se ferește de interpretări. A spus-o să priceapă toată lumea că treaba musai să se facă cumva și să nu ne mai speriem de Curtea de Conturi cât e dumnealui acolo. Acuma cât e dumnealui acolo nu știm ce înseamnă ca timp, dar decidenții locali, de la cele două implicate în proiect, entitățile administrației locale, dar și alți actori interesați trebuie să se gândească aceste mutări încă de pe acum.

Așa să se gândească participanții la dezbatere că dacă nu e bun Marian Iancu, cel care ne-a adus două „titluri” de vicecampioană, dar și câteva condamnări cu suspendare pentru demnitari și funcționari locali, nu e bun nu știu care investitor că e adus de cutare politician, nu e bună soluția cu banul public, nu mai e suficientă nici „cutia milei” prin mediul economic timișorean, atunci mai bine să nu mai prostească lumea cu stadionul ăla de 32.000 de locuri și să se mulțumească cu ”Lego”-ul din Calea Buziașului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 08:13 )

Cu siguranta nu Fritz! Fritz e expert in parade de homosexuali

drucker a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 09:31 )

Marian Iancu a executat o pedeapsa de 8 ani de inchisoare , din cei 12 din sentinta pronuntata de judecatori .
Conform sentintei , statul are de recuperat si prejudiciul de cateva zeci de milioane de euro.
Asa ca pina la recuperarea in totalitate a prejudiciului , Marian nu va investi nimic niciunde .
Eventual vreo matusa sau bunica pe numele careia a reusit sa-si puna bunurile la adapost .
Dar atunci , investitorul va fi matusa sau bunica .

Remember Poli Timisoara
Respect Commando Viola

CH a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 10:01 )

Tot fotbalul românesc e împânzit de echipe sponsorizate de primării și consilii locale.
Vedeți ce scrie pe tricourile jucătorilor, pe stadioane, dacă nu credeți.
Numai la Timișoara nu s-a putut.
Sigur că nu s-a putut când Robu și Dobra se băteau în orgolii, nici echipă, nici stadion.

Kroko a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 10:18 )

Un vechi proverb Dac(sau trac,sau gepiz,….) zuice; „Bate seaua sa priceapa calul(sau caii..)”si o fi el valabil pentru unii,dar „caii nostri „pricep foarte-foarte greu, spre….DELOC! Cu Primariile, vezi cazul cu ala de la Baia Mare ,cu Poli a fost cazul Cugir, unde o educatoare, care a facut dreptul la F.F. a mers cu litigiul clubului de fotbal pana la Curtea Suprema si a …..castigat!!! Dar, la Poli nu au vrut sa o invite,caci noi suntem un oras cu 3( TREI facultati de drept) si erau sa intre la BULAU vreo27 de insi,daca nu era Dragnea cu …..ale lui si asa au scapat toti! Marian Iancu EL dribla,el pasa,el centra el suta, el sarea la cap!!!! E drept ca intr-o perioada cu un-doiuri cu Chivo……Dar acum!?!? ACUM TOTI vor sa suteze si sa sara la cap, dar,…….nu e cine sa dribleze, sa paseze,dar mai ales CINE SA CENTREZE !!!!! O ZI FAINA si tot asa ganduri !

Oare a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 11:17 )

Dar de ce TREBUIE?

Paul a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 11:40 )

Noul stadion e deja un conflict de interese și ambiție contrară a Bucureștiului.

Nu se poate decât rezolva pe cale legală.

B.N. a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 11:59 )

Motivul principal pentru care nu avem o echipă de fotbal de primă ligă în Timișoara este calitatea slabă a oamenilor care ar trebui să se ocupe de asta. N-au găsit nici o formulă juridică, nici una economică (acționariat? co-finanțare? co-sponsorizare?) viabilă și nici n-au transpirat căutând-o. Mai e calea unui sponsor puternic, cum ar fi Continental, dar când oamenii de la vârful orașului au fost (vor fi?) trompete ale propagandei anti-multinaționale și antigermane, le trece și lor tot cheful de sponsorizare. Poate se trezesc unii și adună câte puțin de la multele firme din orașul ăsta și investesc în echipă. Și se abțin să fure, bineînțeles. Plus că pe marii bărbați ai urbei nu prea-i vedeați pe la stadion și nici n-aveați cum, fiindcă unii au crescut cu ecusonul lui U. Craiova lipit de ghiozdan, iar alții sunt educați în religiile FC Bihor ori UTA.

B.N. a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 12:01 )

Motivul principal pentru care nu avem o echipă de fotbal de primă ligă în Timișoara este calitatea slabă a oamenilor care ar trebui să se ocupe de asta. N-au găsit nici o formulă juridică, nici una economică (acționariat? co-finanțare? co-sponsorizare?) viabilă și nici n-au transpirat căutând-o. Mai e calea unui sponsor puternic, cum ar fi Continental, dar când oamenii de la vârful orașului au fost (vor fi?) trompete ale propagandei anti-multinaționale și antigermane, le trece și lor tot cheful de sponsorizare. Poate se trezesc unii și adună câte puțin de la multele firme din orașul ăsta și investesc în echipă. Și se abțin să fure, bineînțeles. Plus că pe marii bărbați ai urbei nu prea-i vedeați pe la stadion și nici n-aveați cum, fiindcă unii au crescut cu ecusonul lui U. Craiova lipit de ghiozdan, iar alții sunt educați în religiile FC Bihor ori UTA.

TM a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 12:19 )

@jack: mai omule, nu ai si tu o viata? O tii intr-o veselie cu Fritz.Nu-i nimic , il avem pe golgeterul Robu. By the way, in poza din tinerete arsta ca un basset hound.

POli a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 12:48 )

Ar trebui plecat de la niste principii:
1. Banul public se cheltuie DOAR in folosul si pentru dezvoltarea comunitatii de unde a fost colectat.
2. Performanta atrage banul privat.

In aceste conditii ce trebuie sa faca autoritatea locala este:
– CJT sa construiasca acel stadion si infrastructura care sa permita dezvoltarea fenomenului fotbalistic local. La fel si Primaria, cat mai multe baze sportive care sa poata fi folosite de cat mai multe Cluburi, Asociatii, grupuri de iubitori de sport (in speta fotbal)
– Primaria prin Centrul de Proiecte iar CJT prin Directia de Sport sa aloce sume de bani pentru a finanta proiecte ASUMATE de catre Cluburi, Asociatii, Academii, etc, MAI ALES PENTRU COPII SI JUNIORI. Banul public trebuie cheltuit pe copii si juniorii COMUNITATII, obiectivul fiind ca ei sa se dezvolte sanatos si sa se creeze masa de selectie pentru echipa/le de fotbal (si alte sporturi). Cluburile pot primi facilitati importante la accesarea bazelor sportive, dar aceasta nu ar trebui sa fie gratuit si doar pentru o durata limitata.
– Acele Cluburi, Asociatii, etc, vor trebui sa stranga bani PRIVATI pentru a plati salariile jucatorilor pe care ii angajeaza vizand o anumita performanta. Asta nu e usor de facut in Romania. Reteta e simpla – o stie si Becali: banii vin de la UEFA/FIFA daca te califici cat mai sus/departe intr-o cupa europeana. Dar nu mai e asa de banoasa ca acum 10-15 ani… Marian Iancu asta a incercat (la fel ca Becali si Paszkany la vremea respectiva): iau 10m$ de la UEFA si ma descurc doua sezoane.
Un astfel de BUSINESS PLAN e necesar pentru a avea o echipa. Estimez ca e nevoie de 10m$ si de 10 ani pentru a porni sanatos un astfel de mecanism. Aruncati o privire la Academia lui Hagi + Clubul Farul + CJ Constanta si vedeti cam ce se poate face in timp. Nici acolo nu e perfect dar e un inceput.
In concluzie: banul public in infrastructura si in tineret, banul privat in performanta (salarii, bonusuri, functionare). Si rabdare… Cam 10 ani…

Drag de Timisoara a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 14:48 )

@Jack. Am inteles, nu-i bun Fritz in schimb tot scrii pe aici ca-l alegi pe Robu care in 8 ani n-a fost capabil sa construiasca nici sala, nici stadion ( fie el cit de mic ). ……pentru echipa n-a avut nevoie decit de 4 ani ca sa desfiinteze ACS POLI Recas, pe care a preluat-o din liga II

@CH a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 16:37 )

…Tot fotbalul românesc e împânzit de echipe sponsorizate de primării și consilii locale…

Doar cateva lamuriri :
-acele echipe sunt detinite de primarie/consiliul local , Voluntari , Iasi , etc .Respectivele primarii , aloca din buget cat isi permit , fara a incalca legea . Asa exista si in Timisoara CSM Timisoara , care e finantat din bugetul local , baschet , handbal , etc
Ca primaria sa poata finanta si fotbalul , trebuie infintat un club nou , cu actionar principal primaria si consiliul local Timisoara .
Dar atunci apare o prima problema : acel club trebuie sa plece din liga 5 , ca un club nou infiintat .
Apoi cum se va numi , tot Poli ?
Ce se va intampla cu clona Druckeriei ?
Ar putea fuziona in anumite conditii de compromis , ASU Poli cu un club nou , al primariei , pt a primi bani legal de la bugetul local , ca la Voluntari sa spunem . Dar vor renunta cei de la Druckeria la clona lor , dupa 12 ani de gargara ?

Iar cu stadionul treaba e mult mai complicata , un stadion de 35.000 de locuri costa acum minim 200 de milioane de euro .
Nu vad cum vor reusi politicienii locali sa convinga Bucurestiul sa aloce suma asta .

Tatu a spus: (noiembrie 10th, 2023 at 23:06 )

Hai sictir și o flegmă cu boltă, ăsta e pretext băgat de București să nu finanțeze stadionul.

Păi atunci să ne lămurească cu arenele de la Turnu Măgurele. Sau Alexandria. Sau Scornicești. Sau Pitești. Sau Târgoviște. Despre ce vorbim în fond aici?

Cum spunea unul mai sus, trebuie dat un ultimatum, cu acționare pe cale juridică dacă se opune rezistență. Dacă nu se alocă cota-parte din ce ni se cuvine de drept înapoi, atunci metoda pistolul la cap și vedem mai departe.

@Tatu a spus: (noiembrie 11th, 2023 at 12:50 )

Pretextul e unul mult mai simplu .
Avem o clasa politica de sclavi marlani , care stau capra in fata sefilor de partid din Bucuresti .
Acesti politicieni locali nu vor cere nimic Bucurestiului , pt a nu-si pierde propriile privilegii si locurile eligibile pe liste la alegeri .

Exemplu:
Cand Grindeanu l-a infruntat pe Dragnea , organizatia PSD Timis , in loc sa faca scut si sa-l protejeze pe Grindeanu , au votat excluderea lui din partid , asa cum a cerut conducerea de la Bucuresti .

Apoi PNL Timis accepta de ani de zile pe liste in Timis (cap de lista) o moldoveanca din Tecuci si predicatorul din Hunedoara . Cum sa te reprezinte doi parlamentari care nu au nici o treaba cu Timisul ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova

Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește două noi investiții pe drumul județean care leagă Timișoara de Buziaș. Sunt investiții necesare, pentru a asigura mai multă siguranță pentru participanții la trafic, este vorba de amenajarea a două noi intersecții, la Dragșina și Bacova. Cele două proiecte sunt în faza tehnică de dinaintea realizării efective a lucrărilor fiind adoptată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean Timișoara – Buziaș se vor amenaja două noi intersecții în localitățile Dragșina și Bacova
Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
La Budapesta nu se votează doar un premier, ci dacă iliberalismul mai are viitor în Europa Mâine, la Budapesta, nu se decide doar cine guvernează. Se decide dacă modelul Orbán mai are viitor. Alegerile au depășit de mult granițele Ungariei. Miza reală nu este doar dacă Viktor Orbán obține încă un mandat, ci dacă formula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 aprilie: ziua în care se judecă modelul Orbán
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.