Încă o minoră lovită de o maşină în timp ce mergea spre şcoală

O depăşire neregulamentară a dus la un accident în care o fată de doar 14 ani a fost lovită grav. Nu este un caz singular de eveniment rutier în acel loc, deoarece s-au mai întâmplat şi altele.

„Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul 3 August 1919 dinspre Piața Traian, înspre strada Pestalozzi, iar la un moment dat, ar fi efectuat manevra de depășire (n.r. neregulamentară) a unui tramvai oprit în stație și a surprins și accidentat un pieton, respectiv o minoră în vârstă de 14 ani, care traversa strada prin loc nepermis”, informează IPJ Timiş.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„În fiecare dimineaţă şi după-masă „îmi stă inima în loc” să nu îmi fie călcați copiii de tramvai sau de maşină în zona Liceului teoretic Shakespeare. Au murit elevi aici călcați de tramvai sau de maşini, alţii au rămas schilodiți pe viaţă şi totuşi nu s-au făcut demersuri să se securizeze zona. Absolut nimic. Este un haos total din toate direcțiile. Azi, o elevă a fost călcată grav de o maşină pe o trecere de pietoni nesemaforizată din preajma şcolii”, a scris o persoană în social media, imediat după producerea accidentului.

Cu siguranţă este momentul pentru unele acţiuni punctuale ale autorităţilor în zona de „circulaţie” pentru ca astfel de evenimente, mai ales de lângă şcoli să fie evitate. Are însă cineva timp pentru astfel de „schiţe”?

Foto: arhivă

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Eleonora a spus: (noiembrie 22nd, 2023 at 13:19 )

O duc in fiecare dimineata la acea scoala pe fiica mea, care tocmai a trecut in clasa a V-a. Confirm ca este un adevarat haos, atat pt conducatorii auto cat si pentru pietoni. Soseaua este una veche, cu piatra cubica, in zona liniilor de tramvai extrem de denivelata..Autoritatile ar fi trebuit deja sa ia masuri , acum cu atat mai mult..Pacat ca trebuie sa se intample tragedii pt a constientiza pericolele..

om a spus: (noiembrie 22nd, 2023 at 15:07 )

In zona aceea, prima grija a elevului coborat din masina parintelui este sa intre la Five to go cu castile in urechi, sa-si comande o cafea si un sandwich (lasand un bacsis consistent) si sa porneasca spre scoala taind, bineinteles, liniile de tramvai in timp ce danseaza. Cum naiba sa nu te loveasca masina daca plutesti la sol?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

“Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz

Nicolae Robu îşi exhibă încă o dată imensele frustrări pentru cele două înfrângeri usturătoare în faţa lui Dominic Fritz. În preziua alegerilor prezidenţiale, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a avut un nou derapaj mitocănesc la adresa lui Fritz, catalogându-l drept “jegos”. Sâmbătă seara, Dominic Fritz a comentat pe Facebook situaţia privind amendarea de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu îşi exhibă încă o dată imensele frustrări pentru cele două înfrângeri usturătoare în faţa lui Dominic Fritz. În preziua alegerilor prezidenţiale, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, a avut un nou derapaj mitocănesc la adresa lui Fritz, catalogându-l drept “jegos”. Sâmbătă seara, Dominic Fritz a comentat pe Facebook situaţia privind amendarea de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cât de jegos poate sa fie! Gretos!“. Un nou atac suburban al consilierului preşedintelui CJ Timiş la adresa primarului Fritz
Conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, în județul Timiș, la ora 9 votaseră 2,82% din electori. Peste 10.000 de persoane trecuseră pe la cabinele de vot pentru a vota în primul tur al alegerii spreședintelui României. Astfel, pe listele permanente votaseră 9.292 de cetățeni, iar pe listele suplimentare 1.169 de cetățeni. Aceasta înseamnă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00
La ora 7.00 au fost deschise secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în cursă find înscrişi 14 candidaţi. La nivel naţional sunt aşteptate la vot 18.008.480 de persoane, dintre care 630.642 sunt din judeţul Timiş. În judetul Timiş sunt în total 619 sectii de votare, dintre care 207 sunt organizate la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii îşi aleg astăzi preşedintele. În Timiş peste 600 de mii de persoane sunt aşteptate la urne
O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică fuseseră rezolvate, în această dimineață au fost înregistrate întreruperi ale alimentării cu energie electrică în 17 localități din județul Timiș. Probleme erau în Timiș la Uivar, Deta, Banloc, Fârdea, Pietroasa, Tomești, Peciu Nou, Ghilad, Ciacova, Belinț, Ghizela, Balinț, Ohaba Lungă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12
Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Top