Bugetul județului Timiș a fost adoptat

Județul Timiș are, de joi, buget. Conducerea județului a ales varianta ședinței online pentru dezbaterea și votarea a ceea ce este, probabil, cel mai important proiect al anului.

Joi, după dezbateri intense, consilierii judeţeni au aprobat bugetul propriu al județului Timiș pentru anul 2024, în cadrul unei ședințe extraordinare.

Bugetul consolidat pentru anul 2024, compus din cheltuieli de funcționare și alocări pentru investiții, este de 768 milioane lei.

Programul de investiții pe anul 2024 însumează 265 milioane lei, bugetul județului cuprinzând sume consistente atât pentru finalizarea proiectelor începute, cât și fonduri importante pentru investiții publice complet noi. Cele mai mari investiții în 2024 vor fi în transporturi, învățământ, cultură și pentru autorități executive, domenii care au prevăzut un buget de aproximativ  241 milioane lei din totalul de 265 milioane lei. Se poate remarca faptul că bugetul de dezvoltare este în acest an mai mic, iar cel de funcționare puțin mai mare ca cel precedent. Aceasta, pentru că investitiile majore au avut loc anul trecut, iar acestea au fost finalizate, spun reprezentanții CJT.

1800 kilometri de piste de biciclete în toată regiunea de vest, începerea lucrărilor la Castelul Huniade în baza celor trei finanțări nerambursabile obținute anul trecut, noul stadion și drumuri expres, acestea sunt doar câteva dintre direcțiile majore de acțiune în 2024, un an în care vom lucra atât la implementare pe teren cât și la maturizarea unor proiecte pentru care am atras fonduri„, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Aproape 78% din totalul veniturilor de dezvoltare vor fi atrase din fonduri europene și  guvernamentale.

Pentru  continuarea lucrărilor începute, Consiliul Județean a prevăzut în buget suma de 640.000 de lei pentru finalizarea Centrului de colectare legume – fructe din comuna Tomnatic. De asemenea, continuarea lucrărilor la Bazinul de înot didactic din Jimbolia beneficiază de 4,1 milioane de lei. Suma de aproximativ 4,5 milioane de lei a fost alocată  pentru locuinţele ANL de la Giroc.

Castelul Huniade (proiect finanțat prin PNRR) intră în reabilitare cu o finanțare de aproape 9 milioane lei, obiectiv pentru care vizăm și alte surse de finanțare.

Doar pentru demolare, Stadionului „Dan Păltinișanu” i-a fost alocată suma de 2 milioane lei, iar pentru construirea unei noi stații pentru pompieri la Făget e prevăzută suma de 2,5 milioane lei.

De asemenea, bugetul include în continuare finanțarea reparațiilor în domeniul sănătății, Spitalul Județean beneficiind, de exemplu, de o sumă totală de trei milioane și jumătate lei.

O atenție importantă este acordată culturii. Sunt cuprinse, în acest caz,  ample cheltuieli cu acțiuni culturale, precum evenimente TimCultura – în sumă de 6.6 milioane lei și acțiuni minimale instituții de cultură – în sumă de 11 milioane lei. Este prevăzută în buget și finanțarea unităților de cult, cu  2.4 milioane lei pentru personalul neclerical și 3.3 milioane lei pentru reparații la  lăcașuri de cult. Alte 5 milioane lei mai sunt alocate pentru finalizarea plăților aferente unor acțiuni derulate prin programul Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Nu a fost neglijat nici capitolul sportiv. Pentru susținerea sportului de performanță și a celui de masă s-a alocat suma de 3.2 milioane lei. În ceea ce privește infrastructura rutieră, aceasta  beneficiază în 2024 de un buget de  41 milioane lei. Pe secțiunea de dezvoltare, pe lângă obiectivele cuprinse pe programul de investiții, sunt cuprinse cotizațiile și contribuții la asociațiile de dezvoltare și ADR Vest  în sumă de 9.4 milioane lei, precum și rambursarea ratelor pentru creditele contractate cu suma de 23.8 milioane lei.

La capitolul drumuri, Consiliul Județean Timiș are alocați pentru întreținere și reparații drumuri județene aproape 43 milioane lei, cu o creștere de 31,5% față de anul trecut. În ceea ce privește investițiile și alocările de fonduri pentru proiectări si documentații ori lucrări de execuție, menționăm cele mai importante proiecte: Construirea drumului județean de legătură pentru conectarea Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara la Autostrada A1 – 1,3 milioane lei; Asfaltarea drum Zorani – Groși – 4 milioane lei, din care 200.000 lei din buget județean și 3.8 milioane lei din PNDL; Modernizare și reabilitare drum Bazoșu Nou – Bazoș – Recaș – 6.3 milioane lei, din care 81.000 lei din buget județean și 6.2 milioane lei din PNDL; Amenajare intersecție la Birda – 1,3 milioane lei; Modernizare drum Șag – Sânmihaiu Român – 15 milioane lei bani din fonduri Program Anghel Saligny și 390.000 lei de la bugetul județean; Modernizare DJ585 limita cu județul Caraș-Severin – Vișag – 4 milioane lei din fonduri Program Anghel Saligny și  241.000 lei de la bugetul județean; Construire podeț peste canal la Tapia – 4,5 milioane lei; Modernizare drum Parța – Petroman – 3 milioane lei; Modernizare drum Târgoviște – Babșa – 6 milioane lei; Amenajarea a două intersecții la Giroc – 2 milioane lei; Amenajare intersecții la Albina și Sacosu Turcesc, pe DJ 592 – 3,9 milioane lei; Modernizare DJ592 Moșnița Nouă- Lugoj (elaborare SF+PT) și a intersecților către satul Dragșina, comuna Darova și Comuna Boldur- 250.00 mii lei; Modernizare drum Moșnița Veche – Giroc – 1.150.000 lei.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișoara găzduiește Conferința „FOSS4G Europe”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), împreună cu Asociația geo-spatial.org și Agenția Spațială Română (ROSA), vor organiza ediția 2026 a „FOSS4G Europe”, cel mai important eveniment dedicat software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. După o pauză de șapte ani, această prestigioasă conferință internațională revine în România, alegând Timișoara ca punct de întâlnire. Evenimentul, ce se va desfășura în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara găzduiește Conferința „FOSS4G Europe”
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO

Reparațiile desfășurate pe DN68A, porțiunea care ține locul lipsă din autostrada A1, Margina – Holdea, au fost încheiate. Acestea au fost realizate între kilometrii 49+829 – km 51+300. Societatea Drumuri și Poduri Banat care s-a ocupat de reparații, a finalizat lucrările săptămâna trecută, ulterior fiind realizate completările de acostament și marcajul rutier, în regie proprie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), împreună cu Asociația geo-spatial.org și Agenția Spațială Română (ROSA), vor organiza ediția 2026 a „FOSS4G Europe”, cel mai important eveniment dedicat software-ului geospațial liber și cu sursă deschisă. După o pauză de șapte ani, această prestigioasă conferință internațională revine în România, alegând Timișoara ca punct de întâlnire. Evenimentul, ce se va desfășura în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara găzduiește Conferința „FOSS4G Europe”
Lucrările la complexul sportiv pe care Consiliul Județean Timiș dorește să îl ridice la Giroc ar putea demara anul viitor. Deocamdată, consilierii județeni au aprobat demararea studiului de fezabilitate. Aleșii județului au văzut miercuri primele imagini virtuale cu modul în care va arăta proiectul ”Timiș 4 All”, care se va ridica pe un teren generos,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean poate demara studiul de fezabilitate la complexul Timiș 4 All
Atelier special cu chefi premianți. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat, în data de 23 iunie 2026, un eveniment inedit, în parteneriat cu Asociația GIDE România. Sub titlul „Atelier Student-Hub: Gastronomia sub microscop”, manifestarea a oferit studenților o perspectivă inovatoare asupra industriei alimentare, demonstrând legătura indisolubilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Altfel de gust fin: „gastronomia sub microscop” la UPT
Reparațiile desfășurate pe DN68A, porțiunea care ține locul lipsă din autostrada A1, Margina – Holdea, au fost încheiate. Acestea au fost realizate între kilometrii 49+829 – km 51+300. Societatea Drumuri și Poduri Banat care s-a ocupat de reparații, a finalizat lucrările săptămâna trecută, ulterior fiind realizate completările de acostament și marcajul rutier, în regie proprie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liber la circulație pe Coșevița. Lucrările de reparații au fost încheiate/VIDEO
De ce construim instituții pentru oameni în care nu avem încredere Un premier desemnat a cerut luni seară votul Parlamentului vorbind despre o criză de încredere între cetățeni și stat. Diagnosticul era corect. Problema este că această criză nu începe și nu se termină cu un guvern. Este mult mai adâncă. România cere cetățeni corecți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buna-credință la români
Primele utilaje de construcții au ajuns deja la ceea ce va fi șantierul de reconstrucție a pasajului de la strada Polonă. Se vor reface complet cele trei pasaje și vor fi eliminate punctele unde benzile se îngustează și creează blocaje. Vor fi modernizați Modernizăm aproximativ 1,5 kilometri de drum, iluminatul public și sistemul de preluare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată amenajarea de șantier pentru reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr/VIDEO
Conducerea Consiliului Județean Timiș pare să se fi împăcat cu ideea inițială de a face parcare subterană vizavi și a acceptat una dintre cele două variante oferite de primărie. Iar varianta pentru care se va solicita transferul terenului de la Primăria Timișoara este cel de pe strada Arieș, în vecinătatea Casei Tineretului, acolo în prezent...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a ales locul în care ar urma să fie ridicată viitoarea parcare de la Stadion
Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița. Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi locuri de parcare în zona Dâmboviţa. „Garajiada” ajunge pe Aleea Cutezătorilor
Consiliul Județean Timiș a aprobat în ședința de plen de miercuri un proiect de hotărâre privind finanțarea și implementarea obiectivului „Institutul Regional de Oncologie Timișoara” (IROT). Documentul este, de fapt, ultimul pas necesar pentru ca finanțarea acestui obiectiv să poată fi trecută de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate. Operațiunea e necesară pentru ca finanțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este blocată finanțarea pentru Institutul Oncologic Timișoara? Simonis: Nu e, e între două finanțări
Top