Mirosuri pestilenţiale la Şag. Primarul Flavius Roşu a sesizat instituţiile statului

Tot mai mulţi cetăţeni din Şag se plâng că pe raza localităţii se simt mirosuri grele, specifice fermelor. Cel mai probabil acestea sun produse de deversări necontrolate de dejecţii la fermele de animale din zonă. Primarul Flavius Roşu a făcut mai multe sesizări la instituţii ale statului pentru a verifica această problemă.

 Confruntat cu această problemă stringent, reclamată de tot mai mulţi locuitori ai comunei, primarul Flavius Roşu a făcut sesizări Garda de Mediu Timiș, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș şi Administrația Bazinală de Apă Banat. El a afirmat din start că are încredere că instituțiile statului își fac datoria.

“În ultima perioadă, mi-au fost aduse la cunoștință sesizări ale cetățenilor asupra faptului că pe raza localității ȘAG se simt mirosuri specifice fermelor, greu de suportat și care de multe ori fac aerul irespirabil în comuna noastră. Pentru a interveni eficient și a rezolva cât mai repede situația, am recurs la a sesiza instituțiile statului cu atribuțiuni de control în acest sens, respectiv: Garda de Mediu Timiș, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat. Așteptăm răspunsul oficial la sesizările înaintate, pe care îl vom primi în urma controalelor efectuate la fermele din localitățile învecinate”, a trasmis Roşu.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (mai 25th, 2024 at 12:20 )

Mirosuri specifice fermelor. Se plâng boierii din satul Șag.

Elocvent a spus: (mai 25th, 2024 at 15:35 )

Dar despre mirosurile din pubelele pline de rahat, depozitate lângă gardurile vecinilor de azilele de bătrâni din comună, nimic, sau alea fiindcă sunt protejate politic nu emană mirosuri?

Samy a spus: (mai 26th, 2024 at 10:17 )

Multumim frumos domnule primar!

Suciu a spus: (mai 26th, 2024 at 17:07 )

Da! Poate este greu pentru unii care nu sunt obisnuiti cu mirosul provenit de la ferme.
Dar sunt dezgustat de multi din oameni care fac asfel de afirmati. Si nu stiu daca eu au fost plecati in alte tari care sunt mai dezvoltate precum, Elvetia, Olanda, Austria si pot enumera si altele. Eu am fost in toate acestea si va dau un exemplu. Elvetia o tara curata, dar vacile pasc in mijocul satelor, comunelor, marginele oraselor, fetme care depoziteaza gunoiul langa grajdi si la cativa zeci de metri sunt alte instituti. Imprastie dejecti pe iarba dinaintea blocurilor sau a caselor de unde isi procura hrana pentru animale. Cand intri in Elveția de multe ori simti acest miros. Pentru ei nu este o lroblema. Dar noi. Noi in loc sa ajutam fermierul, care si asa are multe de indurat. Mai mergem si noi sa facem reclamati. Daca este de ka o canalizare, da se pot anunta autoritatile pentru remediere. Dar daca vine de la o ferma. Haideti sa nu avem nasul atat de fin. Caci ne vor costa toate mofturile acestea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
Top