Păcală

Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Timișoara, a arătat într-un dialog live în presa locală cât de disperat este dumnealui de felul cum sunt percepuți cei doi favoriți pentru cursa de edil. Frustrarea dumnealui vine din faptul că este inacceptabil cum „minciunile” lui Dominic Fritz în campania electorală sunt mai crezute decât dezvăluirile lui Nicolae Robu despre lucrurile false spuse de contracandidatul său. Și nu percepții, ci documente luate de la agenția de dezvoltare regională despre cum ar fi ratat actualul primar proiecte europene și cât de bine le-a implementat fostul edil. Dar nu numai.

Treburile astea sunt complicate pentru un alegător de rând. Greu să spui cu mâna pe inimă cine are dreptate, așa că mai bine concluzionezi că adevărul este pe undeva pe la mijloc. Nu știu dacă acolo este, la mijloc, dar așa zice deseori omul român când capacitatea de analiză îi este depășită. Dar din punctul de vedere al lui Nicolae Robu, care, firește, se crede pe el că are dreptate, trebuie să fie o mare dezamăgire când spune că „minciunile” lui Fritz sunt mai credibile decât adevărul dumnealui.

Nebătându-mi capul cu cine are dreptate, să o rezolvăm logic. Dacă Fritz nu minte, are realizări bune sau măcar acceptabile pe proiecte în mandatul ce se încheie, deci munca lui nu este un dezastru, cum spune contracandidatul său, atunci Nicolae Robu are o problemă. Căci în acest caz dumnealui minte și nu este în regulă. Dacă Nicolae Robu nu minte, iar Dominic Fritz ne-a păcălit, cum spune același contracandidat PSD-PNL, atunci Nicolae Robu are o problemă mai mare. Cum poți lăsa să te reprezinte un primar în care nu mai crede nimeni nici când spune adevărul?

Și lipsa asta de încredere a lumii în Nicolae Robu nu pare de astăzi, de ieri, ci cu ea ne-am obișnuit din perioada când dumnealui făcea mai degrabă deliciul presei centrale, decât mândrie comunității locale, fiind prezentat mai degrabă ca un ciudat la rubric aproape umoristice în emisiuni de radio și TV. Poate nedrept, poate e o ignoranță a ziariștilor bucureșteni, dar așa se prezentau lucrurile: metroul din Timișoara, fântâna cântătoare și dansatoare, AC/DC și alte proiecte atractive nu numai că nu au fost puse pe masa timișoreanului, dar de la început au fost tratate în bășcălie de presa națională.

Deși prin alte părți astfel de proiecte au pornit sau au fost și terminate. Metroul din Cluj nu e luat la mișto, iar fântână săltăreață avem și-n capitală, fără prea mult tam-tam. Te mai întrebi atunci de unde vine criza asta de încredere în Nicolae Robu, când dumnealui se laudă că a predat învățătură studenților săi despre web, când webul nu era inventat încă? Sau poți avea încredere în dumnealui că dă ZECE goluri, că este un fotbalist deosebit de performant, când o grămadă de amici ai lui au povestit cum se dădeau la o parte adversarii din apărare pentru a puncta spectaculos edilul? Sigur că poți!

Chiar îmi pare rău de drama pe care o trăiește Nicolae Robu, dacă e sincer și nu cumva face pe șmecherul. Nici măcar nu vreau să contrazic tot ce spune despre Dominic Fritz, toți „exagerează” în campania electorală, dar mi-e greu să cred că Nicolae Robu, lovit de această criză de credibilitate, mai poate reprezenta o comunitate serioasă cum este cea timișoreană.