Propunere ”indecentă” de la PNL: Dominic Fritz a fost ofertat de liberali pentru a fi susținut în cursa electorală

Nicolae Robu, candidatul PNL Timiș la funcția de primar al Timișoarei, are parte de o nouă conferință de presă… inedită. După episodul Olimpia Oprea și RMN-urile pentru o familie ”clan”, el a aflat că Nicolae Ciucă, președintele PNL, a purtat discuții cu actualul primar pentru a-l susține în cursa pentru un nou mandat, dacă trece la PNL, deși Robu știa de mult timp că este candidatul confirmat.

Prezent la Timișoara, Nicolae Ciucă, spune că s-a întâlnit cu Dominic Fritz pentru a-i propune să devină candidatul liberalilor pentru a candida în continuare pentru un al doilea mandat, sub sigla PNL. Am discutat undeva la jumătatea anului trecut, spune Ciucă, nu mai era așa de cald afară, spune Ciucă, deci după luna august sigur, cea în care Robu spunea că primise deja asigurarea șefului de partid pentru candidatura sa.

Puțin criptic, Ciucă spune că a avut discuția amintită.
Oricine voia să intre în PNL și să se alăture valorilor PNL e binevenit. Cine nu a venit și decât ne-a încercat, e prea puțin. Sigur că da. Sunt niște luni bune, anul trecut, sincer să fiu nu mai țin minte. Nu era chiar vară. După august”, a spus Ciucă, la Timișoara.
Diplomatic, Ciucă a evitat să spună clar, da, l-am fi susținut la primărie.
”La vremea respectivă a fost vorba de o discuție. După o discuție, dacă ar fi existat, trebuia să facem evaluări, să vedem ce a făcut, cum a făcut, și după aceea discutam. Dar dacă nu s-a împlinit…”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
El subliniază că a fost deschis la discuții cu toată lumea.

Să știți că m-am văzut cu toată lumea. N-am nicio problemă să mă văd cu oricine, suntem oameni, putem să discutăm cu oricine și despre orice”, a mai susținut liberalul.

Ulterior declarației, pentru a mai ”îndulci” situația, Ciucă a transmis presei, prin intermediul unor reprezentanți ai PNL, că, de fapt, acea întâlnire cu Fritz ar fi fost intermediată de președintele PNL Timiș de atunci, Alin Nica. Ulterior, acesta nu a admis că ar fi intermediat o asemenea întâlnire. Trebuie spus că în timpul acestei declarații, Nicolae Robu s-a aflat lângă Ciucă, fără a schița vreo replică.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (mai 28th, 2024 at 13:20 )

„oricine e binevenit”. atata timp cat poate sa aduca ceva contracte cu statul pentru prietenii din PNL, poate sa fie si ceausescu, dragnea, ana pauker, stalin sau hitler, Vladimir Putin chiar, ce conteaza.
Doamne ce gretosi! Incredibil ce gretosi! Nici PSD n-a fost vreodata chiar asa de gretos cum a ajuns PNL-ul i ziua de azi. E culmea scarboseniei!

X a spus: (mai 29th, 2024 at 07:33 )

De acord cu Nelu. Poza cu cei trei porci e macsima.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate

Se anunță vremuri grele la Pădurea Verde. Nimic nou, pentru că fiecare sezon a fost de chin. Spre deosebire de alte campionate, când se începea măcar bine, acum Dumbrăvița a scos doar un punct în primele două partide, în care a jucat cu o nou-promovată și o… rechemată! Echipa bănățeană a cedat cu 1-0 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.