Găsiți de polițiștii locali la cerșit, mai mulţi oameni ai străzii au fost tunși, spălați și schimbați de haine de către asistenții sociali

Doar în cursul zilei de marţi, 9 iulie, polițiștii locali au depistat și predat Complexului de Servicii Sociale ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului, un număr de 20 de persoane care se aflau pe străzile orașului. Unii dintre ai au acceptat să fie tunşi, spălaţi şi să-şi schimbe hainele.

Acțiunile care vizează combaterea fenomenului cerșetoriei sunt desfășurate intensiv, zilnic, deoarece, în ultima perioadă, persoanele din această categorie au devenit un motiv de disconfort pentru ceilalți cetățeni, care se simt deranjați de prezența lor în intersecții, în parcuri, în zona centrală, în mijloacele de transport în comun, în proximitatea lăcașelor de cult sau a marilor centre comerciale.

Printre cei predați ieri au existat și mai multe persoane care au acceptat sprijinul asistenților sociali în privința igienizării, fiind tunși, spălați și schimbați de hainele pe care le aveau, căldura de afară, viața pe stradă, fiind factori ai unor posibile îmbolnăviri atât în cazul lor, cât și al celorlalți cetățeni.

Tot în cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.00, un bărbat de 37 de ani, din aceeași categorie a oamenilor străzii, a fost depistat de polițiștii locali spălând un covor chiar în stația STPT Gheorghe Barițiu cu apă de la cișmeaua din apropiere. Bărbatul a fost sancționat cu 1.000 de lei, conform HCL 117/2024. El a declarat că o femeie i-ar fi dat bani să îi spele covorul, dar a refuzat să dea detalii cu privire la persoana în cauză.

“Poliția Locală Timișoara face din nou apel la cetățeni să NU mai ofere bani cerșetorilor deoarece în acest fel, pe lângă faptul că îi menținem în stradă, vin și din alte zone ale țării știind că aici ”fac bani” din apelarea la mila publică. Reamintim celor care observă cerșetori sau oameni ai străzii că pot suna la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca echipajele noastre să se deplaseze în vederea preluării acestor persoane și predarea lor către centrul social al DAS Timișoara, care face toate demersurile pentru a încerca reintegrarea lor în societate. Acțiunile continuă și în perioada următoare”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei

Ziua de miercuri a adus definitivarea listelor de candidați cu care PNL Timiș se va prezenta în toamnă la alegerile pentru Parlamentului României. Nu fără surprize, dar cu candidații așteptați pe primele poziții. Așadar, Vasile Blaga, interimarul pus în fruntea filialei județene PNL Timiș, după demisia lui Alin Nica, care a reprezentat PNL până în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Mai clar decât o arată scorul! Dumbrăviţa bate Bihorul cu un gol de trei puncte

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăviţa în etapa a şasea a sezonului regular. Bănăţenii s-au impus mai clar decât o arată scorul în faţa lui FC Bihor. A fost 1-0, după un gol frumos marcat de Nicu Modan, iar echipa de la Pădurea Verde are trei victorii în campionat, toate obţinute în faţa unor formații nou-promovate....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai clar decât o arată scorul! Dumbrăviţa bate Bihorul cu un gol de trei puncte
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Agenția pentru Dezvoltare Regională are la dispoziție peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest. Acum, ghidul de finanțare este în consultare publică. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Odată realizată testarea liniilor de tramvai de pe Calea Stan Vidrighin, primăria mai are de realizat acolo doar mici ”reglaje”. Mai sunt operațiuni de mici dimensiuni de efectuat la infrastructură și la spațiul verde, și trebuie montat mobilierul urban. ”Lucrările la bulevardul Vidrighin au ajuns în ultima etapă. Suntem aproape de finish, așa că am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La bulevardul Stan Vidrighin mai sunt de realizat lucrări la spațiul verde și montat mobilier urban
Poate că cel mai important câștig pentru oraș, odată cu deschiderea Beta – bienala de arhitectură de la Timișoara, desigur alături de eveniment în sine, este redarea spațiului Garnizoanei din Piața Libertății către timișoreni. Organizatorii evenimentului, Ordinul Arhitecților, filiala Timiș, au făcut o treabă extraordinară și au readus ”lumina” în clădirea amintită. Rămasă în uitare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Efectul” bienalei Beta asupra patrimoniului Timișoarei. Fosta Cazarmă din Piața Libertății, un atu cu un potențial extraordinar
Specialistul în securitate cibernetică Bogdan Albei, cel care a și făcut publică solicitarea de ransomware lansată după atacul asupra serverelor Primăriei Timișoara,  a anunțat, în urmă cu câteva ore, că date furate de pe rețeaua digitală a municipalității ar fi fost făcute publice. Acestea sunt la dispoziția oricui spune acesta, pe LinkedIn, dar nu oferă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialistul care a prezentat vânzarea datelor timișorenilor spune că acestea au fost făcute publice pe net
Meci intens pe semicercul Sălii UVT, acolo unde în etapa a 3-a, SCM Poli a întâlnit CSM Bacău. După 60 de minute echilibrate de handbal, bănăţenii s-au impus, după ce au avut o revenire superbă în parta secundă, 24-20 (10-11). Alb-violeţii au obţinut un succes muncit cu Focşaniul în prima eatpă, apoi au pierdut, aşteptat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe mâna veteranilor. Sadoveac şi portarul Stojkovic, principalii protagonişti ai victoriei cu Bacăul
Ediţia a 66-a a Zilelor Culesului de Struguri de la Vârșeț, Serbia, se desfăşoară în acest weekend, iar bănăţenii, dar şi ceilalţi locuitori din Vestul ţării sunt aşteptaţi în oraşul de la graniţă pentru zile de petrecere. Cei care vor dori să ajungă aşadar în Serbia, surprizele se vor ţine lanţ. Pe lângă celebra bucătărie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mâncare aleasă, vin proaspăt şi Lepa Brena! Timişenii sunt aşteptaţi în acest weekend la Vârșeț
Selecţionata Romanian Wolves intenţionează să debuteze cu o victorie în noul sezon al Rugby Europe Super Cup, duminică (ora 18:00), în deplasare, la Praga, cu Bohemia Warriors, în Grupa B a competiţiei. „Ne aşteptăm la un meci dificil duminică, nu ştim foarte multe despre adversarii noştri, însă suntem încrezători în noi, în grup şi vom...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulţi campioni ai României, în lotul Lupilor pentru primul meci din Super Cup
Având ca temă principală ”Cover me softly”, la Timișoara s-a deschis o nouă ediție a Beta – bienala de arhitectură, principalul eveniment din domeniu, organizat de Ordinul Arhitecților, filiala Timiș. Locația aleasă pentru bienală, fosta Cazarmă din Piața Libertății, se deschide din nou integral publicului dornic să descopere locația deosebită, unde vor expune zeci de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fosta Garnizoană din Piața Libertății se (re)deschide integral publicului, în calitate de gazdă pentru Beta – bienala de arhitectură/FOTO
Sunscape Festival își propune să crească nivelul de conștientizare al publicului privind Soarele și sistemul nostru solar, Calea Lactee, într-un limbaj artistic și accesibil, dezvoltând sentimentul de apartenență la o comunitate și spiritul civic. Soarele și protecția mediului reprezintă tema picturilor murale realizate de Alexei Luca și Șevaletul Anei la Giarmata, în perioada 5 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe Sunscape Festival, un eveniment unic ce promovează cultura și arta în lumina razelor solare
Agenția pentru Dezvoltare Regională are la dispoziție peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest. Acum, ghidul de finanțare este în consultare publică. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee
Top