Circa 200 de elevi experimentează viaţa de student în cadrul UPT Campus Explorer

Altfel de experienţă pentru cei care visează să devină studenţi într-o zi. S-a deschis tabăra, a început aventura.

Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 9 iulie 2024, deschiderea taberei pentru elevi UPT Campus Explorer, aflată la prima ediție. Timp de o săptămână, elevii care au finalizat clasa a XI-a au oportunitatea să descopere viața de student la Universitatea Politehnica Timișoara, să viziteze laboratoarele și să participe la numeroase activități, ateliere interactive și evenimente recreative.

În cadrul deschiderii, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, le-a vorbit liceenilor despre ce înseamnă Politehnica, despre istoricul celei mai vechi instituții de învățământ superior din vestul țării, aflată la momentul în care aniversează 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri din Timișoara, despre buna legătură cu companiile din zonă și i-a invitat pe elevi ca, pe viitor, să se alăture ca studenți.

La rândul său, prof.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector al UPT și sufletul proiectului, a subliniat faptul că acesta completează în mod fericit o serie de alte inițiative ale Politehnicii dedicate elevilor, de la Caravana UPT, punerea la dispoziție la laboaratoarelor din facultăți și a laboratorului interactiv de fizică Experimentarium TM, și până la concursurile din cadrul proiectului „Politehnica Timișoara, un pas spre viitorul tău!”, care să-i ajute pentru o mai bună orientare în carieră.

Paul Stiegelbauer, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al UPT, le-a mărturisit elevilor că studenții, membri ai ligilor din facultăți, își doreau de mult timp un asemenea proiect, prin care să le prezinte viitorilor potențiali colegi ce înseamnă viața de student la Poli.

O prezentare detaliată despre Universitatea Politehnica Timișoara, despre oportunitățile de care beneficiază studenții acesteia (rata de angajabilitate a absolvenților de peste 90%, burse de până la 2.900 de lei, cazare în cămine modernizate pentru toți solicitanții, facilități sportive cum nu mai are nici o altă universitate, servicii medicale gratuite, mobilități internaționale prin programele Erasmus sau ca urmare a Alianței de universități europene EUDRESS, din care și UPT face parte, cea mai modernă bibliotecă universitară, programe de închiriere gratuită de calculatoare pe perioada studiilor, sprijin pentru activități de antreprenoriat, activități interesante derulate prin UPT Campus Creativ), despre activitățile ligilor studențești, dar și despre evenimentele de anvergură organizate de UPT (Tech Talks, Poli Bike Challenge, Ceremonia de absolvire, Timișișoara City Marathon etc.) a fost realizată de Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar, care le-a împărtășit elevilor din experiența sa de student la UPT, masterand, iar în prezent cel mai tânăr angajat într-o funcție de conducere.

În perioada 9-14 iulie 2024, UPT Campus Explorer îi invită pe elevi să descopere viața de student într-un mod mai aparte și să exploreze universul Universității Politehnica Timișoara, să participe la diferite activități didactice, precum și să se implice, împreună cu studenții din ligile facultăților, în ateliere și activități care le vor stimula creativitatea și dezvoltarea personală.

Elevii vor avea posibilitatea să experimenteze ce înseamnă să fii student la UPT, care este oferta educațională a facultăților, în ce meserii și domenii ar putea activa după absolvire și ce oportunități oferă Universitatea Politehnica Timișoara. În cadrul activităților didactice și practice, precum și la atelierele și activitățile recreative organizate de studenții din ligi și de voluntarii UPT, elevii vor putea afla mai multe informații despre specializările UPT și vor putea experimenta studenția la Universitatea Politehnica Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.