Puncte de prim ajutor, deschise de primărie, dar nu și în weekend. Recomandări de caniculă! UPDATE Punctele se deschid și în weekend

Primăria Municipiului Timișoara a amenajat mai multe puncte de prim ajutor în oraș, care sunt aprovizionate cu apă și care sunt deservite de cadre medicale de la Direcția de Sănătate Publică. Dar, acestea nu vor funcționa exact în zilele în care va fi cel mai cald, adică sâmbătă și duminică, aceasta pentru că personalul de la DSP, care deservește punctele nu lucrează în weekend.

Punctele de prim ajutor din oraș sunt amplasate în interiorul următoarelor locații:

Oficiul Poștal nr. 1, Timișoara – Bv. Revoluției din 1989 nr. 2

Opera Română Timișoara – Agenda de Bilete – Str. Mărășești. nr. 2

Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l, Timișoara – Str. 1 Decembrie, nr. 90;

Piața Agroalimentară Iosefin Timișoara.

Punctele funcționează zilnic, între orele 10:00 – 18:00, în spații climatizate.

De asemenea, în peste 90 de locuri din Timișoara, respectiv parcuri, bulevarde și piețe publice există fântâni forate. În plus, societatea Aquatim a montat 9 cișmele noi în această primăvară pentru timișoreni și animalele acestora de companie.  Ele se află în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.

De asemenea, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara vine în sprijinul comunității în zilele toride de vară, acordând o atenție deosebită persoanelor vulnerabile și afectate de temperaturile ridicate. În lunile iulie și august, echipele DAS Timișoara, alături de ONG-uri partenere și voluntari dedicați, se deplasează la domiciliul celor care au nevoie de ajutor. Echipele sunt pe teren în fiecare zi lucrătoare, de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, pentru a oferi sprijin direct beneficiarilor. Pentru a solicita ajutor, puteți apelai numărul de telefon 0356.981, disponibil 24 de ore din 24. Dispeceratul DAS va furniza solicitanților toate informațiile necesare și va înregistra datele personale și situația fiecărui solicitant pentru programarea vizitei.

În această perioadă, în care se înregistrează temeperaturi extrem de ridicate, rugăm timișorenii să acționeze cu prudență, ținând cont de măsurile preventive recomandate de specialiștii în sănătate și în domeniul situațiilor de urgență.

Iată și câteva recomandări oferite de primărie pentru această perioadă.

Efectuați deplasările, pe cât posibil, dimineața sau seara, alegând zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații climatizate ;

Evitați aglomerația, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00 – 18:00;

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);

Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă);

Mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

Nu consumați alcool (inclusiv bere) pentru că vă deshidratează;

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea acestora de sănătate și oferiți-le asistență de câte ori au nevoie;

Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

Dacă suferiți de diferite afecțiunii, continuați tratamentul, conform indicațiilor medicului.

Este foarte util ca în perioada caniculară să vă consultați medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.                             UPDATE                           Punctele de prim ajutor, inclusiv cel din Piata Badea Cartan vor functiona in acest week- end, cu program normal. Personalul va fi asigurat de Crucea Rosie-Filiala Timisoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Jack a spus: (iulie 12th, 2024 at 13:42 )

In weekend Fritz organizeaza marsuri de bulangii!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță

În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro

În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Top