O țară plină de „sinucigași”

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Alfredo Gaito și Mario Antinucci sunt avocații italieni care încearcă să împiedice, prin pledoariile lor în curțile de justiție din Pensinsulă, trimiterea în țară a lui Ionel Arsene, fost lider PSD Neamț și al administrației județene, fugit din țară după primirea sentinței definitive de șase ani și opt luni, redusă după cea de peste opt ani în primă instanță, pentru fapte de corupție, trafic de influență și altele atât familiare unor lideri politici, îndeosebi PSD. Dacă am crede ce spun avocații Alfredo Gaito și Mario Antinucci l-am și plânge isteric pe Ionel Arsene. Ce soartă a avut omul ăsta și cât de greu își duce crucea!

Avocații lui Ionel Arsene susțin că acesta nu poate fi extrădat, din rațiuni medicale ce țin de depresie gravă cu tendințe suicidale când aude de România. În plus fostul lider PSD se teme de „persecuții politice” dacă revine în țară. Gaito și Antinucci au prezentat judecătorilor rapoarte psihiatrice, care arată că Arsene suferă de “tulburare depresivă majoră de natură severă și prezintă un risc ridicat de suicid în cazul în care cererea de extrădare va fi admisă”. De asemenea, ei mai arată că, odată extrădat, Ionel Arsene riscă „persecuția politică” în România, transmite presa din Italia, preluată de cea din România.

Riscul de persecuție politică pentru care Arsene n-ar trebui să revină în România este atribuit „celui mai important lider politic al grupului de conducere al precedentului guvern al României, puternic contestat de cel aflat în prezent în funcție”. Adică Marcel Ciolacu, premier și președintele PSD, nu mai doarme de grija lui Arsene, șpăgar în perioada lui Dragnea. Iar primejdia este atât de mare încât Arsene se gândește la sinucidere dacă vine acasă să facă pușcărie.

Știți câți lideri PSD apropiați lui Dragnea ar trebui să se sinucidă de frica lui Ciolacu, dacă ar fi cu fundament temerile avocaților Alfredo Gaito și Mario Antinucci? O grămadă. Viorica Dăncilă conferențiază așa monosilabic cum știe dumneaei și nu vrea să se sinucidă, Carmen Dan, nici dumneaei, domnul Codrin e beteag, săracul, dar alți doi fostul premier Tudose e ca fratele de Buzău cu „măi, Marcele”, Olguța Vasilescu e bine-mersi primăriță, ba însuși Ciolacu s-ar autopedepsi, dacă s-ar prinde, pentru obediența cu care a vâslit în interesul lui Dragnea când mergeau împreună cu Grindeanu la pește.

Nici măcar Dragnea nu a fost pedepsit mai mult decât să facă o emisiune culinară. Nu era păcat să se fi sinucis de frica persecuției lui Ciolacu și să constate până la urmă că numai cine nu fură în țara asta nu este eliberat condiționat sau i se anulează sentința pentru prescriere? Singurul „pedepsit”, dar nici pe departe să se sinucidă pentru asta, e Alfred Simonis, fostul șef de grup la deputați pe vremea lui Dragnea, trimis acum acasă, să reprezinte din greu partidul.

Mi-e ciudă de mor că avocații României nu pledează la fel de convingător cauza țării lor în procesul de repatriere cu Arsene. Să spună că aproape 20 de milioane de români sunt pe cale să se sinucidă, suferind de patologii grave de natură neuropsihiatrică, observând că plătesc ca proștii atâta procurărime, atâția magistrați, cu salarii la auzul cărora îți vine să te sinucizi, iar alde Arsene, Oprescu, Vâlcov, Bica, Puiu Popoviciu halesc din bugetul ăsta încă de zece ori pe atât la odihnă în țările adoptive.

Nu mai vorbesc de cei care, în țară fiind, de abia așteaptă să se „sinucidă” cu suspendare din astfel de cauze foarte profitabile.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 18th, 2024 at 09:28 )

Interesant cum astfel de personaje care comit acte de coruptie sau au un comportament asocial nu au depresie si nu prezinta nici risc de suicid cat timp actioneaza. Cand sunt luati in vizorul justitiei, imediat apar astfel de probleme fara a fi avut vreun precedent. Oricum tot ce trebuie facut in Italia este sa se amane extradarea pana dupa alageri pentru ca dupa rezolva cazul duamna Savonea cum a mai reusit si cu altele.

@Daniel a spus: (iulie 18th, 2024 at 13:45 )

Interesant e altceva: că toate granițele sunt controlate, că nu există niciun acord european al ministerelor de justiție care să permită urmărirea și extrădarea rapidă a făptașilor de mare corupție, că vajnicele servicii care au mers în Orientul Apropiat după jurnaliștii răpiți, nu pot opera o extragere a unei tanti ce face pizza ori a unor băieți care se întrețin boierește în Italia fără să muncească, că președinții și miniștrii justiției din țările implicate consideră subiectul prea delicat pentru a fi abordat tranșant și altele asemenea. Spre exemplu, ciudată este ne-anchetarea complicilor fugarilor, complici care n-au apucat să fugă. Sau ne-exercitarea unor presiuni asupra Serbiei ca să-l vomite pe cetățeanul ei de onoare, Sebi, în lipsa căruia, prietenul Ponta dispersează înțelepciune și lecții de morală peste nație.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.