PNL Timiş a anunţat că şi-a atins obiectivul: Alfred Simonis preşedinte CJ Timiş. Care e următorul target? Şase parlamentari pentru PSD Timiş?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

La mai bine de o lună şi jumătate de la scrutinul din 9 iunie, liderii PNL Timiş au avut o primă şedinţă oficială, scopul principal al întâlnirii fiind analiza rezultatelor de la alegeri. Şi după tot felul de analize, poate chiar psihanalize, ce le-a ieşit liderilor PNL? Că şi-au îndeplinit cu brio obiectivul la alegeri, lucru transmis chiar şi printr-un comunicat de presă. Care era acel obiectiv îndeplinit? Ca Alfred Simonis, preşedintele PSD Timis, să ajungă preşedintele Consiliului Judeţean. E pe bune, chiar nu-i banc. Exact aşa le-a ieşit celor din PNL, că şi-au atins target-ul prin faptul că Simonis a ajuns preşedinte al CJ Timiş.

De asemenea s-a considerat ca fiind un adevărat succes faptul că PNL a obţinut o  poziție de vicepreședinte al CJ Timiş, iar 38 din 59 dintre candidații la funcțiile de primar susținuți de PNL și-au obținut mandatele. În privinţa viitorului vicepreşedinte al CJ Timiş nu s-a spus numele lui, dar va fi controversatul Alin Popoviciu, fiind important de spus aici că el are binecuvântarea şi susţinerea lui Alfred Simonis.

Referitor la bilanţul triumfător al PNL Timiş ar exista două narative. Primul ar fi că liderii PNL Timiş chiar au dreptate. În cheia în care se vorbeşte că Simonis este şeful informal al PNL Timiş (un fel de PSD 2?), este indubitabil faptul că liberalii au repurtat o magistrală victorie. Respectiv liderul lor de facto a ajuns preşedinte al CJ Timiş. Şi nu e nicio ironie sau glumă aici, existând mulţi membri PNL Timiş care spun că nu se întâmplă nimic în filială fără aprobarea lui Simonis.

Dacă însă NU Simonis conduce PNL Timiş, iar liberalii NU sunt vasalii PSD-iştilor, lucrurile se schimbă radical. În acest caz şedinţa de analiză poate fi asemănată cu acele întâlniri de pe vremuri ale oamenilor muncii în care cu mare entuziasm şefii „de la partid”  raportau că planurile cincinale au fost depăşite sau realizate în patru ani în loc de cinci.

Altfel, cum poţi să spui că ai învins, atâta timp cât în urmă cu patru ani PNL câştiga preşedinţia CJ Timiş şi un vicepreşedinte, iar acum mai are doar un vicepreşedinte? Ce triumf e acela că de la 49 de primării obţinute în 2020 s-a ajuns acum la 38? Adică 11 primării în minus, printre care şi cea a Lugojului, al doilea municipiu al judeţului, câştigată în 2020, pierdută acum. Fiindcă orice analiză se face raportând rezulatete de acum faţă de cele din urmă cu patru ani. Ca o comparaţie, PSD-ul de la 38 de primării câştigate în 2020, acum a ajuns la 55.

De altfel, această “victorie” nu s-a văzut la nivel central, dar foarte probabil va fi tolerată, deoarece chiar liderii naţionali ai partidului au o mare contribuţie aici. Astfel, PNL Timiş s-a situat pe locul 35, din 42, între filialele partidului la alegerile locale, potrivit unui clasament intern al liberalilor. Organizaţia timişeană s-a situează în spatele unor organizaţii din fieff-uri roşii, precum Argeş, Vaslui, Teleorman sau Gorj.

Cât despre Primăria Timişoara, aici liderii PNL Timiş au dreptate. Nu se poate spune că a fost pierdută, atâta timp cât… n-au avut-o. Iar dacă nu s-a pierdut, se poate bifa şi aici o victorie?

În fine, dacă obiectivul alegerilor locale a fost ca PSD-ul să câştige judeţul, ar fi interesant ce target şi-a fixat PNL Timiş pentru alegerile parlamentare. Cinci mandate de parlamentari pentru PSD? Sau şase?

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 22nd, 2024 at 12:33 )

Cum se întâmplă în lumea afacerilor unde o firmă care nu este suficient de solidă devine expusă la preluării ostile sau nu de către alte entități economice, așa s-a întâmplat și cu PNL care a fost preluat din exterior de PSD și din interior de PDL. Singurul lucru care rămâne de văzut este cât de departe vor merge lucrurile și dacă se va perfecta de jure fuziunea care reprezinte de fapt reconstituirea FSN-ului original a lui Ion Iliescu.
In ceea ce privește județul mai lipsește cooperarea maestrului Fritz cu Simonis și preluarea sa în această abominație la pachet cu clanul arhitecților. Astfel vom avea un județ cum nici baronii locali ca Oprișan sau Mischie nu visau. Mai un Octav Cozmanca, șef peste cadrele PSD lipsește pentru ca imaginea să fie perfectă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Timişoara are Registrul Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registrul Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registrul Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a României, drumarii au avut din nou de lucru în cursul nopții dintre duminică și luni. Pe unele tronsoane a fost necesară intervenția utilajelor de deszăpezire. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că ninsoarea din cursul nopții trecute a dus la mobilizarea echipele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zăpada a revenit pe drumurile din zona de vest. Au fost pe traseu 87 de utilaje/VIDEO
Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.