Alfred Simonis îi întinde din nou mâna lui Dominic Fritz. Liderul PSD, atac la Marilen Pirtea: “E rector doar cu numele”

Preşedinte ales al CJ Timiş, Alfred Simonis, a declarat din nou că PSD nu vrea izolarea primarului Dominic Fritz, respectiv ar fi de acord cu formarea unei majorităţi cu USR în Consiliul Local Timişoara. În schimb, Simonis ar dori a alianţă cu PNL la CJ Timiş, dar l-a atacat dur pe deputatul Marilen Pirtea.

Miercuri după-amiază a avut loc Conferința Județeană a PSD Timiș, ocazie cu care preşeditele organizaţiei, Alfred Simonis, a prezentat realizările partidului de la alegerile locale. El a subliniat faptul că’ PSD a devenit principala forţă politică din Timiş.

 “Acum un an, ne-am asumat, împreună cu întreaga echipă, niște angajamente. Unul dintre ele era câștigarea Consiliului Județean Timiș. Unii dintre voi ați crezut în acest obiectiv, alții poate nu. Însă astăzi putem spune ceea ce știți deja, avem președinția CJ Timiș. Dacă înainte de alegerile din 9 iunie aveam 37 de primari, astăzi avem 54 de primari din 99 în județul Timiș, fără a pune independenții la calcul. Suntem prima forță politică a județului Timiș. PSD este principalul partid din acest județ”, a afirmat Simonis.

El a reiterat ideea că doreşte o colaborare cu primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

„PSD Timiş nu doreşte să intre în niciun joc care să însemne izolarea administraţiei Fritz a municipiului Timişoara, deşi matematic s-ar putea face o majoritate împotriva USR şi împotriva lui Fritz, aceasta ar însemna înfrânarea Timişoarei, lipsa de progres a Timişoarei, iar noi nu vrem să câştigăm voturi de pe urma lipsei dezvoltării acestui municipiu atât de important şi drag nouă. Prin urmare, nu vom accesa la niciun plan care înseamnă izolarea lui Fritz sau a USR la municipiul Timişoara. Ne dorim o colaborare, ne-am fi dorit să fie alt primar şi o altă majoritate, timişorenii au ales altfel, nu avem dreptul să îi contrazicem pe timişoreni. Cred că majoritatea trebuie făcută în jurul primarului municipiului Timişoara pentru ca Timişoara să poată să recupereze decalajele faţă de alte oraşe care erau în anii ’90 sau chiar şi în 2000 mult mai puţin importante”, a afirmat Alfred Simonis.

Relaţia cu PNL

În schimb, el a spus că la Consiliul Judeţean Timiş îşi doreşte o colaborare cu partenerii de la PNL.

„La CJT ne dorim o colaborare cu partenerii de la PNL. Am avut o colaborare extraordinară cu marea majoritate a liderilor PNL din Timiş. Am avut o colaborare – surprinzător – excelentă cu Vasile Blaga. Trebuie să recunoaştem că au existat şi primari PNL care au făcut campanie altui sau altor candidaţi. Ei acum mă sună, eu încă mă gândesc dacă să le răspund la telefon. În acelaşi timp, au existat şi lideri politici ai PNL care au făcut campanie unor contracandidaţi şi care ne-au atacat în permanenţă. Ştiţi că nu am reacţionat niciodată la atacuri dinspre PNL”, a afirmat Simonis.

El a spus că mai nou a văzut atacuri dinspre PNL Timiş la adresa premierului şi a PSD naţional, considerându-le ipocrite.

“Acum am văzut atacul din partea PNL Timiș la adresa premierului și a PSD la nivel național. E un soi de ipocrizie pe care o înțeleg cu greu (…) Am văzut că rectorul UVT (deputatul PNL Marilen Pirtea – nr.), unul dintre liderii politici ai PNL Timiș, care știți că este rector doar cu numele – cei care aveți contact cu Universitatea știți că Mădălin Bunoiu este cel care se ocupă cu adevărat de universitate – probabil dorește să dea bine în fața șefului de partid. Eu am niște recomandări, că sfaturi nu îmi permit să îi dau. Dacă tot vrea să se dea bine pe lângă liderul de partid, ar trebui să-l ajute la scrierea cărții pierdute – știți că este o carte anunțată pe toate panourile din România, care nu mai apare. Dacă dorește să facă o comisie la UVT să-l sprijine să scrie cartea, poate s-o facă. Poate să verifice, de exemplu, dacă e vreun paragraf împrumutat în acea carte. Sau, cel mai important, ar trebui să-i împrumute scriitorului softul anti-plagiat”, a mai spus Simonis.

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Aluzia la cartea pierdută este un atac la Ciucă sau la Grindeanu?

Tim a spus: (august 14th, 2024 at 23:16 )

Acelasi comentariu si pe tion, deci a dat Pirtea comanda. Mai bine ne-ar lamuri cum e cu articolele lui plagiate.

Andreea a spus: (august 15th, 2024 at 02:38 )

Mars ma si tu si Pirtea, sunteti aceeasi facatura amandoi.

mirc a spus: (august 15th, 2024 at 09:43 )

liceul sportiv „Banatul” -> UVT 1.6km
liceul sportiv „Banatul” -> Univ.Ibiscus 1.3km

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.