Schimb de amabilităţi. PSD va vota un viceprimar USR, chiar dacă nu vor exista negocieri până atunci

PSD va vota în Consiliul Local un viceprimar al USR, dar numai unul, a afirmat Alfred Simonis, preşedintele social-democraţilor din Timiş. Acest lucru se va produce chiar dacă nu vor fi finalizate până atunci negocierile pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Local Timişoara. Simonis răspunde astfel unei mâini întinse de Dominic Fritz, care a afirmat că USR va vota ambii vicepreşedinţi ai CJ Timiş propuşi de Simonis.

Negocierile pentru formarea unei majorităţi politice la Consiliul Local nu au demarat formal, existând în schimb tot felul de tatonări între principalii actanţi politici. În schimb, la Consiliul Judeţean Timiş negocierile s-au finalizat repede, fiind semnat un protocol prin care viitorul preşedinte Alfred Simonis îi va avea ca vicepreşedinţi pe Alexandru Iovescu (PSD) şi Alin Popoviciu (PNL). De altfel, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedinte al USR Timiş, a afirmat, în urmă cu aproape două săptămîni, că USR va vota cele două propuneri făcute de Simonis pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

În replică, şi Simonis a afirmat că va vota o propunere făcută de USR pentru funcţia de viceprimar, insistând însă că e vorba doar de un viceprimar.

„Am spus de mai multe ori, PSD Timiş nu doreşte să intre în niciun joc care să însemne izolarea administraţiei Fritz, deşi matematic s-ar putea face o majoritate împotriva USR şi împotriva lui Fritz. USR are 13 consilieri din 27 trebuie să pună un viceprimar, dar numai unul. PSD va vota doar un viceprimar al USR”, a declarat Simonis pentru deBanat.

El a afirmat că insistă cu un singur viceprimar fiindcă a auzit că USR intenţionează să-şi numească doi viceprimari.

„Puterea trebuie împărţită”, a mai declarat Simonis, preluând un slogan al lui Marcel Ciolacu.

În mod cert viceprimarul propus de USR va fi Ruben Laţcău, actualul număr doi din Primăria Timişoara. Aproape sigur, al doilea viceprimar va fi ales abia după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din iarnă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

vali a spus: (octombrie 23rd, 2024 at 10:59 )

„puterea trebuie impartita” – zise camatarul scrasnind intre dinti

conti a spus: (octombrie 23rd, 2024 at 17:33 )

Nu pot sa cred…USR+PSD… pare ca am votat gresit pe Fritz…

Mihai a spus: (octombrie 24th, 2024 at 09:24 )

Dacă PNL nu are un rezultat bun iar USR în întrece este posibil să avem o rocadă între PNL și USR la guvernare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene

Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice

Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma celor mai devastatoare atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru patru generatoare care pot contribui la menținerea activității în clinici medicale, școli, adăposturi civile sau alte clădiri afectate de atacurile asupra infrastructurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutor concret pentru Ucraina. Timișoara trimite la Kiev patru generatoare pentru susținerea serviciilor esențiale
Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara, a găzduit marți conferința „Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării”. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Timiș și Adunarea Regiunilor Europene. Conferința Adunării Regiunilor Europene, organizată la Timișoara, și-a propus să sublinieze rolul regiunilor în consolidarea democrației, combaterea dezinformării și întărirea cooperării europene. La eveniment a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Subiectul dezinformării, abordat la Timișoara în cadrul unei conferințe a Adunării Regiunilor Europene
Un nou lot de clădiri din cadrul depoului de tramvai e scos la licitație de către Primăria Timișoara în vederea transformării ansamblului Multiplexity, proiectul care trebuia să reprezinte orașul în anul în care a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Proiectul lansat pe SEAP presupune transformarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alte trei clădiri din Multiplexity lansate în licitație pe SEAP. Suma alocată depășește 26 de milioane de lei
Echipele firmei de construcții a municipalității continuă reparațiile capitale efectuate pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș, pe Liviu Rebreanu. În acest moment se intervine pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers dinspre Calea Șagului către Spitalul Județean. Primăria mai anunță că în acest sezon se va apuca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM modernizează bulevardul Rebreanu, între strada Drubeta și Calea Martirilor
Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 4 iunie, între orele 8:00-20:00, în localitățile Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și în Zona Aeroport din Timișoara, pentru efectuarea unor lucrări specifice de către compania Transgaz. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuția gazelor naturale, sistată în 4 iunie, în Ghiroda, Giarmata-Vii, Dumbrăvița și Zona Aeroport Timișoara
Evenimentele cumulate Campionatele Naționale Școlare U18 și Campionatele Naționale U13, U14 la atletism s-au desfășurat în weekendul 30–31 mai 2026 pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București. Peste 500 de tineri atleți au fost prezenți la competiție, printre ei și câțiva sportivi de la LPS Banatul ajunși la fața locului cu sprijinul școlii și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atleții de la LPS Banatul s-au remarcat din nou la competiții puternice
Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților. Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș
Un copil de 16 ani a fost ucis într-un accident de circulație în Dumbrăvița. El se întoarcea acasă și nu avea trotuar astfel că a folosit marginea drumului. Pe o șosea slab luminată, o mașină a intrat cu viteză în el. Adolescentul avea să moară câteva ore mai târziu la spital. Comunitatea din Dumbrăvița este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au curs lacrimi la stadionul din Dumbrăvița, dar și la liceul unde învața copilul omorât în Dumbrăvița după un teribil accident. Comunitatea este în șoc!
Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2025/2026 sunt marcate public printr-un eveniment organizat duminică, 7 iunie, începând cu ora 17, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Cu această ocazie vor fi premiați studenții care au participat la ediția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara își onorează premianții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.