Astăzi e sărbătoarea Sfântului Dumitru, făcătorul de minuni

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni din Tesalonic, este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 26 octombrie. Sfântul a trăit în vremea împăraților Diocletian și Maximian, fiind cunoscut pentru viața sa plină de curățenie și pentru credința sa puternică.

În acea perioadă, împărații se temeau de cei care le puteau distruge autoritatea propovăduind creștinismul. Maximian l-a aruncat pe Sfântul Dimitrie în temniță pentru a-l ține la distanță de poporul care ar fi putut fi influențat de învățăturile sale. Tot în acea vreme, împăratul se lăuda cu un supus al sau, Lie, despre care spunea că era cel mai puternic om de pe pământ, invitându-i pe curajoși să-l confrunte. Un tânăr creștin, Nestor, a vrut să se lupte cu Lie, așa că a mers la temnița în care era închis sfântul, pentru a-I cere binecuvântarea. Dimitrie l-a însemnat cu semnul crucii pe frunte și i-a prezis că va învinge, ceea ce s-a și întâmplat. Când Maximian a aflat că victoria i se datora prizonierului săi, le-a poruncit soldaților să-l străpungă cu sulițele. Se povestește că moaștele și sângele Sfântului Dumitru au înfăptuit numeroase miracole, aducând sănătate unor oameni care nu mai aveau nici o speranță.

Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește natura, iar Sfântul Dimitrie desfrunzește codrul și usucă plantele. Există credința că, în această zi, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-și arate colții. Sfântul Dimitrie este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Ei își pun cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI, îşi sărbătoresc onomastica în jur de 320.000 de români. Cei mai mulți dintre aceștia se numesc Dumitru, Mitică, Dimitrie, Dumitrache, Dumitra, Dumitriţa, Mitra, Dumitrica, Demetra sau Dumitrana

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.