Universitatea Politehnica Timișoara, la ceas aniversar pe 11 noiembrie

Azi, 11 noiembrie 2024, se împlinesc 104 ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara. Dacă anul trecut s-au aniversat 100 de ani de la crearea Campusului Universitar Timișoara, anul acesta au fost sărbătoriți cei cărora le-a fost destinat acest campus, studenți și ulterior absolvenți ai Politehnicii timișorene. Este într-un fel, finalul unui ciclu. Dacă în 2020 s-au aniversat 100 de ani de la înființarea Politehnicii, acum, în 2024, se închide ciclul sărbătorilor „centenare” cu aniversarea a 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri formați aici.

Un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce a însemnat Politehnica pentru oraș, pentru regiune, pentru țară și chiar mai mult, dacă luăm în calcul numărul celor plecați peste hotare. Având în spate această moștenire, cu peste 140.000 de absolvenți care s-au afirmat nu numai în inginerie, ci în aproape toate domeniile, s-a intrat în al doilea secol al existenței universității cu o nouă viziune și o nouă abordare asupra a ceea ce înseamnă în prezent Politehnica.

„Am demarat o serie de proiecte și de schimbări necesare, iar cuvântul cheie din ultima perioadă a fost „implicare”. Ne-am redefinit prioritățile pe cele două direcții principale ale activității noastre, educația și cercetarea, dar ne-am sporit implicarea și în alte domenii, în cultură, în sport, în viața socială a comunității.

Ultimul an a fost unui plin, poate uneori copleșitor pentru unii dintre noi, dar și plin de satisfacții.

Am demarat o serie de programe noi de licență și de masterat, în pas cu vremurile actuale, în planul cercetării am pus un accent mai mare pe zona aplicativă, pe transferul tehnologic, în cel al internaționalizării suntem parte a alianței E³UDRES², ce pune bazele universității europene a viitorului, suntem parte a unor proiecte naționale de anvergură, cum sunt cel de digitalizare, de creare a unui ecosistem în domeniul semiconductorilor, a rețelei naționale de comunicații cuantice etc.

Evenimentele organizate de noi, cum sunt Tech Talks, Poli Kids Fest, Zilele Studenților Timișoarei, Festivitatea de Absolvire, Poli Bike Challenge, iar din acest an, iată, și Timișoara City Marathon, vin să confirme rolul pe care ni l-am asumat în societate.

Am dezvoltat colaborarea cu învățământul preuniversitar, Caravana UPT e prezentă în liceele din jumătatea de Vest a țării, „Politehnica, un pas spre viitorul tău!” adună, de la an la an, tot mai mulți liceeni, sprijinim proiectele de dezvoltare a învățământului dual, atât la nivel preuniversitar, cât și superior, ne-am deschis laboratoarele către licee, vizitele elevilor la Bibliotecă sau la Experimentarium sunt tot mai dese, astfel încât poate nu e o întâmplare că în această vară am avut cea mai bună admitere din ultimii ani.

Chiar dacă schimbările sunt încă la început, putem fi mândri de ce am realizat până acum și putem privi cu speranță către provocările viitorului.

La mulți ani Universitatea Politehnica Timișoara!”, transmit reprezentanții UPT.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat

Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ

În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere

Piața imobiliară din Timișoara mai oferă încă o serie de cartiere unde cei cu mai puțini bani pot achiziționa o locuință la un preț mai mic. București, Constanța și Timișoara sunt marile orașe din țară unde cumpărătorii pot găsi cele mai multe zone în care apartamentele se vând, chiar și în 2026, cu prețuri reduse....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marți, Consiliul Județean Timiș a marcat sărbătoarea oficială a județului, momentul în care administrația județului a fost preluată de România. Cu această ocazie, a fost acordat și un titlu de cetățean de onoare al județului, lui Margit Șerban, cea care a fost inima și sufletul centrului Cristian Șerban. Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
Moment… interesant în ședința de plen extraordinar care a precedat ședinței festive a Consiliului Județean Timiș dedicate Zilei Județului Timiș. Consilierul județean Marcel Mihoc, de la AUR, a cerut acordarea titlului de cetățean de onoare al județului lui Sorin Grindeanu, liderul PSD. Desigur, momentul a fost la maxim speculat de reprezentanții unui anumit partid politic....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierul județean AUR, Marcel Mihoc, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului lui Sorin Grindeanu
Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei va avea un nou corp, iar primăria caută executant pentru lucrări. Proiectul municipalității prevede construirea unui nou corp de clădire cu patru niveluri, care include 20 de săli de clasă și o sală multifuncțională desfășurată pe două niveluri. Noua sală va putea fi utilizată atât pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută executant pentru un nou corp de clădire la școala generală din Lipovei
Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Așa cum ne-am obișnuit, Warriors Timișoara a participat cu un număr impresionant de copii și la etapa Campionatului Național de minirugby de la Cristian/Brașov, (45 sportivi) la categoriile Under 8, U 10 (2 echipe), U12 (o echipă)! „A fost o etapă reușită din toate punctele de vedere: organizare, implicare FRR, infrastructura, peisaje, surprize plăcute pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meciuri de ținută și timp de calitate în Cetate! Warriors Timișoara a bifat și etapa de la Râșnov
Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.