În comuna Moşniţa Nouă vor fi ridicate cinci staţii pentru reîncărcarea autovehiculelor electrice, printr-o finanţare de al Administraţia Fondului de Mediu (AFM) în valoare de aproape 1,3 milioane de lei. Amplsamentele celor cinci staţii au fost predate, dintre acestea trei urmând să funcţioneze în localitatea Moşniţa Nouă, iar câte una în Albina şi Urseni.
În prezența viceprimarului Radu Flavius, a angajaţilor din cadrul biroului tehnic, precum și reprezentaților instituțiilor de avizare, a avut loc predarea de amplasament pentru obiectivul ”AMPLASARE STAȚII DE REÎNCĂRCARE CU PUTERE NORMALĂ PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ”, finanțat prin 𝐀𝐅𝐌.
Valoarea actualizată a lucrărilor este de 𝟏.𝟐𝟖𝟐.𝟐𝟔𝟑,𝟐𝟓 𝐥𝐞𝐢 (TVA inclus)
Termen de execuție: 𝟒 𝐥𝐮𝐧𝐢 de la data ordinului de începere a lucrărilor.
Amplasamentele celor cinci straţii sunt:
În parcarea aferentă 𝐒𝐑 𝟏 – ZONA CENTRALĂ MOȘNIȚA VECHE – se va amplasa o stație de reîncărcare. Stația propusă va asigura încărcarea a doua automobile simultan la o putere de 𝟐𝟐 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare type 2) și 𝟓𝟎 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare COMBO 2), în funcție de tipul încărcării dorit.
În parcarea aferentă 𝐒𝐑 𝟐 – ZONA CENTRALĂ MOȘNIȚA NOUĂ – se va amplasa o stație de reîncărcare. Stația propusă va asigura încărcarea a doua automobile simultan la o putere de 𝟐𝟐 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare type 2) și 𝟓𝟎 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare COMBO 2), în funcție de tipul încărcării dorit.
În parcarea aferentă 𝐒𝐑 𝟑 – ZONA SALA SPORT MOȘNIȚA NOUĂ – se va amplasa o stație de reîncărcare. Stația propusă va asigura încărcarea a doua automobile simultan la o putere de 𝟐𝟐 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare type 2) și 𝟓𝟎 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare COMBO 2), în funcție de tipul încărcării dorit.
În parcarea aferentă 𝐒𝐑 𝟒 – ZONA CENTRALĂ URSENI – se va amplasa o stație de reîncărcare. Stația propusă va asigura încărcarea a doua automobile simultan la o putere de 𝟐𝟐 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare type 2) și 𝟓𝟎 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare COMBO 2), în funcție de tipul încărcării dorit.
În parcarea aferentă 𝐒𝐑 𝟓 – ZONA CENTRALĂ ALBINA – se va amplasa o stație de reîncărcare. Stația propusă va asigura încărcarea a doua automobile simultan la o putere de 𝟐𝟐 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare type 2) și 𝟓𝟎 𝐤𝐖 𝐀𝐂 (încărcare COMBO 2), în funcție de tipul încărcării dorit.
Comentarii prin facebook