Muskarada

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Mulți am plâns ordinea mondială de dinainte de pornirea „operațiunii speciale” a rușilor spre Kiev. Se termina cam un treisfert de veac de pace în ceea ce numim noi civilizația nord-atlantică. Marea Britanie a mai trecut prin câteva zile de război în primăvara lui 1982, când Argentina și-a amintit că colonialismul britanic s-a terminat, iar recuperarea de teritorii se poate face prin forță. Patru decenii mai târziu, Rusia lui Putin s-a căcat în diplomație, în legislația și normele internaționale și a intrat cu bocancul în Ucraina. Deși unele puteri incert aliniate au pus de o alianță economică numită BRICS, nederanjate de ce fac rușii, civilizația euroatlantică așa cum o știam a mai supraviețuit câțiva ani, neimaginându-se altfel.

Mulți ne temeam de revenirea lui Trump, dar nu credeam că agresivitatea și „diplomația” de grotă ne va șoca după reînscăunarea de la Washington, chiar dacă episodul Capitoliu de acum patru ani era un semnal. Politica este cinică uneori, nu am trăit aproape un secol în Rai, ca acum să redescoperim Iadul, dar felul de a te poziționa în fața interlocutorului cu atâta aroganță, precum cea americană de acum, nu-l întâlnești nici măcar la Moscova. Evident că acolo e ipocrizia infinit mai mare, Kremlinul te minte în față, contracandidații mor în pușcării, iar disidenții cad de prin balcoane. Cu toate acestea, povestea spusă arată un reflex și-un joc diplomatice, cu limbaj de lemn și mesaje interpretate.

Ce vedem acuma venind din SUA e o bădărănie sinistră. Iar bădărănia asta devine cu atât mai toxică cu cât legitimează felul de a face politică al imperialismului rus sau chinez, dar și curente politice excentrice susținute comun în întreaga Europă. Nu cred că Statele Unite vor ocupa Groenlanda, nici măcar Panama, dar asaltul „berbecului” în politică fără să se jeneze că este trompeta lui Putin, dansul „musk”-ului în diplomație șochează în egală măsură venind dintr-o țară care a experimentat reușit și secular o frumoasă democrație. Altfel, mesajele puterii politice de la Washington nu trebuie să șocheze, dincolo de îmbrăcătura lor, felul lor de a fi transmis: arogant, agresiv și lipsit de eleganță față de aliați tradiționali. Ce ni se cere nu ne-ar fi șocat neapărat, era cumva previzibil, dacă diplomația nu ieșea atât de abrupt pe arătură.

Dar ce ni se cere? Ni se mai cere să o lăsăm mai moale cu „pactul verde”, cu excesele ecologiștilor din democrațiile euro-atlantice, cu tema identității de gen, cu o migrație devenită obligație în strategiile demografice naționale și cu corectitudinea politică ce impunea o așezare algoritmică a societății. Economiile au devenit mai vulnerabile sub presiunea unor strategii energetice și de protecție a mediului, lucruri care sunt incontestabil sănătoase, dacă nu ar fi fost întratât de accelerate, ajungând deranjante prin modelarea prea bruscă a unor moduri de viață mai mult sau mai puțin tradiționale, astfel că le-a grăbit sfârșitul, fie și unul de etapă.

Ni se cere să nu mai stăm ca niște asistați din punctul de vedere al securității, înghesuiți sub umbrela SUA vopsită cu sigla NATO. Europenii s-au mulțumit – și acum se vede că au greșit făcând asta – doar să cumpere armament american sub formă de taxă de protecție, nefiind în stare să coaguleze o reacție rapidă la un eventual atac din afara bulei de civilizație în care trăiau. Acum aflăm că avem nevoie să ne păzim pepenii. Și economic, și militar, iar asta nu ar fi o treabă atât de anormală, dacă nu ar fi fost spusă obraznic din capitala Statelor Unite sau chiar la tine acasă, în capitala Bavariei.

Aristocrații nordului cred că sunt șocați astăzi. Cum este să-ți vină un ciumpalac din ăsta la tine acasă și să-ți bată cu pumnul în masă? Cum e să vină în țara ta și să refuze un schimb diplomatic cu șeful guvernului, dar merge să se vadă cu liderului unui partid extremist, intervenind astfel în jocul electoral al Germaniei, care zilele astea are alegeri anticipate. Și nu numai în Germania, Elon Musk susține „suveranitatea” propusă de Călin Georgescu, teribilă intervenție, culmea, în ton cu „actorul străin” cunoscut deja nouă. De partea cealaltă, din Rusia, implicarea era evidentă în astfel de jocuri, război hibrid, manipularea alegerilor, sabotaje și alte acțiuni deloc elegante, lucruri care nu le-ar recunoaște niciodată precum o afișează de sub buric un oficial american.

Unii se vor bucura acum să se întrebe care e diferența dintre american și rus, ajungând negreșit la vorba aia atât de incorectă și toxică cum că „toți sunt la fel”, „niciunul nu e mai bun decât călălalt”, nelăsându-ți șansa alegerii. Probabil că diferența e în gestică, într-o lipsă de educație ce duce în bădărănie, de o parte, în ipocrizie, mega cinism și crimă, de partea cealaltă. Alții ar zice că „numai gura este de ei”, de americani, că e un fundament de negociere, că e o înțărcare a celor care li se înghesuiau comod sub umbrelă, dar că finalmente nord-altlanticul nu se va destrăma. Îți pică greu să vezi că fluieratul devine egal cu o rugăciune-n biserică. Însă cel mai toxic va fi modelul de comportament. Mitocănia și manelismul ăsta american ne mai trebuia, de parcă nu era suficientă lipsa noastră de educație.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (februarie 20th, 2025 at 09:01 )

Avem nevoie de stagiu militar obligatoriu. Baietii nostri au nevoie de asta pentru a deveni barbati.

Daniel a spus: (februarie 20th, 2025 at 09:07 )

Totul este înconjurat cu o perdea de fum în geopolitică așa că dedesubturile nu se cunosc ani de-a rândul. Practic s-au spus public unele lucruri care de obicei se spun doar în convorbiri private, cam aceasta este singura concluzie sigură iar niște fulgi de nea s-au simțit lezați. Este posibil ca toate acestea să facă parte din strategia de încheiere a războiului și instaurarea unei păci durabile, o prioritate declarată a lui Trump. În principiu trebuie avut grijă acești 4 ani deoarece acesta nu poate rămâne legal președinte după acest mandat pentru că nu va avea o majoritate calificată de state care să îl susțină în senat pentru a trece amendamentul constituțional. Apoi ar fi necesare alegeri iar diferențele sunt mici dacă ne uităm la statele indecise deci fără performanță economică nu mai rămâne.
Nu trebuie să avem reacții de panică la declarații pentru că acestea au exact această menire, ci mai degrabă să ne vedem de problemele noastre și să alegem un președinte întreg la cap, în primul rând.

Zdreanță a spus: (februarie 20th, 2025 at 09:51 )

Președintele să fie obligatoriu sorosist🤑!Doar cretinii pot uita de unde a fost eliberat acest curent globalist și cine sunt cei care conduc unele state europene sau ce se doresc a fi europene.😇Actualii au șanse să rămână la putere doar prin măsuri opresive de genul anulării alegerilor fără dovezi sau interzicerii candidaturii unei persoane ce nu este în ton cu muzica🤪.Un ateu 🤮a dorit implementarea unui program ce se dorea a fi o binecuvântare pentru noua lume nouă dar fără principii sau legi Dumnezeiești.Acest lucru nu trebuie să se întâmple.

antiVrajeāla a spus: (februarie 20th, 2025 at 10:06 )

Asa e, Argentina trebuia sa stea in „banca ei”, cum sa indrazneasca ea (obraznicie!!!) sa incerce sa-si ia insulele alea. In rest a fost o pace continua dupa al doilea razboi mondial, si in Irak, si in Serbia, si in Afganistan, si in Vietnam, si in Coreea, si in Algeria, si in Siria, si in Grenada, si in Libia… Si nicio interventie in vreo revolutie n-a avut loc, nici in coloniile africane sau asiatice si nici la noi!
Si nici romanii n-au fost in niciun „teatru de operatiuni”, doar generalul Ciuca „eroul de la Nassirya” s-a luptat… eroic. A scris si o carte, am vazut eu niste panouri publicitare!🤪

John Adams lui Thomas Jefferson despre putere: „Power always thinks it has a great Soul, and vast Views, beyond the Comprehension of the Weak.”

A fost si este vorba despre interese si puterea de a ti le impune, ipocrizie e sa te uiti doar unde iti convine sau sa-ti gasesti justificari „inalte” cand faci nefacute. Sau sa fii userist😂🤪, si aia e ipocrizie.

Madeleine Albright despre cele cinci sute de mii copii victime: „the price is worth it”. As mai putea sa mentionez ce a zis Victoria Nuland referitor la UE, dar ma abtin, ca e cu… f-word. Sau ce a zis Merkel despre acordurile de la Minsk…. Niste psihopati mathusieni care conduc lumea, despre asta e vorba.

#ipocrizie

#🤪

schnaps a spus: (februarie 20th, 2025 at 12:00 )

bine scris

Mr Perfect a spus: (februarie 20th, 2025 at 22:13 )

Musk e leit pink rares bogdan.
O trompeta aroganta cu judecata infantila si extrem de periculoasa, lipit de cel mai puternic dement al planetei.

Ce mai haleste antivrajeala cu polonicul. Wikipedia cu citate fake? Serios? 🤪

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin

Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Străzile și parcurile din zona centrală au devenit epicentrul bucuriei urbane în cea de-a treia zi a festivalului dedicat Timișoarei. Sub sloganul oficial „Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi”, duminică, comunitatea locală și turiștii au celebrat împreună valorile multiculturale ale Banatului, într-un maraton artistic care a îmbinat folclorul autentic cu energia pop-rock-ului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea continuă! Zeci de mii de oameni au celebrat a treia seară la rând Ziua Timișoarei
În această seară, pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara au acţionat în urma unor sesizări pentru a salva un bărbat dintr-un lac din satul Soca, comuna Banloc. Pompierii ajunşi la faţa locului au intervenit cu două bărci pentru a-l scoate din apă bărbat. Acesta a fost extras și predat echipajului medical în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat s-a înecat într-un lac de lângă Banloc. Nu se cunosc circumstanţele decesului
„Armada aurie”… să vină tezarul acasă! România a dominat Europeanul de canotaj din Italia, la probele olimpice, câștigând șase medalii de aur, una de argint și una de bronz. Dumincă a fost cu adevărat o zi mare, cu patru clasări pe primul loc! Marian Enache, campion olimpic la Paris, a reușit astăzi o cursă perfectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Enache, crescut la CSS Bega, aur la Europenele de la Varese la dublu mixt! România a urcat de șase ori pe cea mai înaltă treaptă la Varese, în Italia
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că, în perioada următoare, se desfășoară cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru care, la nivelul județului, au fost organizate cinci centre de examen: patru în municipiul Timișoara — Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și Colegiul Economic „Francesco Saverio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalureat, sesiunea a doua! Circa 1300 de liceeni trec de mâine din nou prin emoțiile examenului maturității
Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.