Treizeci de specialiști din mai multe țări au văzut lucrările de la Pasajul Solventul /FOTO

Timișoara, gazda unui atelier internațional dedicat mobilității urbane sustenabile. PIARC – Asociația Mondială a Drumurilor a găzduit, la Timișoara în această săptămână, un atelier tehnic organizat de pe tema mobilității și accesibilității în mediul urban și periurban.

Au participat 30 de experți internaționali în infrastructură și transporturi din Germania, Spania, Elveția, Coreea de Sud, Africa de Sud, Slovenia, Japonia, Franța sau Portugalia. Ei s-au reunit la Timișoara pentru a analiza soluții de mobilitate sustenabilă, infrastructură inteligentă și dezvoltare urbană orientată către oameni.

Pe agenda acțiunii a fost inclusă și o deplasare la viitorul Pasal Solventul. Aici, specialiștii au avut ocazia să discute aplicat despre modul în care tehnologii noi pot face infrastructura mai sigură pentru cetățeni, mai eficientă și mai durabilă.

„Am avut ocazia să discutăm cu specialiști internaționali despre soluțiile pe care le aplicăm pentru a rezolva, de exemplu, presiunea miilor de mașini care vin din periurban dar și din noile cartiere ale orașului. Pentru a reduce aglomerația și timpul pe care îl pierdem zi de zi la volan, în tramvai sau pedalând, este foarte important să închidem inelele de circulație. Avansăm pe Inelul IV Vest, cu pasajul Solventul, un proiect care nu este doar o lucrare tehnică impresionantă, ci o piesă esențială într-un plan mai mare pentru a avea o Timișoară mai bine conectată, mai accesibilă și cu o circulație mai fluidă. Vizita experților PIARC ne-a confirmat că direcția în care mergem este aliniată cu practici internaționale”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La Pasajul Solventul, constructorul a finalizat evacuarea ultimilor metri cubi de pământ din interiorul pasajului și a asfaltat drumurile de acces pentru locuitorii din zonă. În prezent, sunt în execuție lucrări la canalele tehnice necesare pentru rețelele de utilități și la fundația pentru pilonul podului peste rampa Bogdăneștilor.

Municipiul Timișoara alocă în 2025 peste 1,3 miliarde de lei pentru investiții publice, dintre care 35% sunt direcționate către proiecte de mobilitate urbană. Pasajul Solventul este parte din strategia municipalității de transformare a zonei de vest a orașului într-un pol de dezvoltare. Municipalitatea avansează și cu proiectele pentru Podul Solventul și extinderea liniei de tramvai de la Gara de Nord până la Pasajul Solventul. Totodată, a depus cereri de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021–2027, cu obiectivul de a accelera implementarea acestor investiții strategice.

PIARC este o platformă globală de colaborare între autorități și experți din domeniul infrastructurii rutiere, cu obiectivul de a promova schimbul de cunoștințe și aplicarea celor mai bune practici în materie de siguranță, eficiență și sustenabilitate a rețelelor de transport.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (aprilie 10th, 2025 at 19:37 )

Bine că trebuia să vină o pleiadă de specialiști să facă recomandări când orice persoană care are ceva în cap își dă seama că trebuie închise inelele de circulație și extinse zonele cu undă verde. Desigur că acești așa ziși specialiști sunt niște activiști eco-marxiști care trăiesc din tot felul de fonduri UE și vor recomanda o grămadă de fantasmagorii iar pe Fritz îl vor felicita pentru decizia de a îngusta benzile de circulație ale bulevardelor renovate. Este tot mai evident că avem nevoie la nivel de UE și de țară de un departament stil DOGE care să se ocupe de astfel de excese.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Colterm și-a achitat obligațiile pentru certificatele de poluare. Urmează lansarea de foraje la mare adâncime pentru căldură geotermală

Primăria Timișoara a asigurat companiei proprii de termoficare, Colterm, 19 milioane de euro pentru achiziția de certificate necesar a fi cumpărate pentru gazele de seră, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei. În acest fel, compania și-a acoperit obligațiile de mediu. Investim mult în sistemul de termoficare centralizat și plata acestei obligații este necesară, a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm și-a achitat obligațiile pentru certificatele de poluare. Urmează lansarea de foraje la mare adâncime pentru căldură geotermală
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa

Rugby-ul românesc intern la nivel de seniori se pregătește pentru o nouă competiție, Cupa României. Ediția 2026 va debuta pe 10 octombrie, cu șase echipe la start, care au fost împărțite inițial în două grupe, după modelul șarpe în funcție de locul ocupat în clasamentul final al Ligii de Rugby. În cadrul grupelor se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali. Aproape 700 de sancțiuni aplicate

Polițiștii locali au aplicat 687 sancțiuni conducătorilor de taximeter celor de ride-sharing, dar și conducătorilor auto care au staționat în stațiile taxi. De altfel, cele mai multe  sancțiuni au fost aplicate chiar şoferilor care au oprit sau staționat în stațiile special amenajate pentru taxi. Poliţia Locală anunţă că acționează permanent în vederea luării măsurilor legale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali.  Aproape 700 de sancțiuni aplicate

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Primăria Timișoara a asigurat companiei proprii de termoficare, Colterm, 19 milioane de euro pentru achiziția de certificate necesar a fi cumpărate pentru gazele de seră, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei. În acest fel, compania și-a acoperit obligațiile de mediu. Investim mult în sistemul de termoficare centralizat și plata acestei obligații este necesară, a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm și-a achitat obligațiile pentru certificatele de poluare. Urmează lansarea de foraje la mare adâncime pentru căldură geotermală
Polițiștii locali au aplicat 687 sancțiuni conducătorilor de taximeter celor de ride-sharing, dar și conducătorilor auto care au staționat în stațiile taxi. De altfel, cele mai multe  sancțiuni au fost aplicate chiar şoferilor care au oprit sau staționat în stațiile special amenajate pentru taxi. Poliţia Locală anunţă că acționează permanent în vederea luării măsurilor legale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transportul de persoane, în atenția polițiștilor locali.  Aproape 700 de sancțiuni aplicate
Universitatea Politehnica Timișoara își deschide larg porțile pentru întreaga comunitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, la cea de-a IV-a ediție a evenimentului Noaptea Campusului Deschis. Sub sloganul devenit deja tradiție, „Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările!”, universitatea își transformă spațiile de curs în zone vibrante de experiment, dialog și divertisment cultural, oferind acces...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știință, artă și istorie la UPT: Noaptea Campusului Deschis revine cu experimente spectaculoase și deschiderea Casei Mühle
Vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural din Cerneteaz, comuna Giarmat va avea loc o acţiune de screening gratuit. Acţiunea are ca scop depistarea precoce și facilitarea accesului la servicii medicale de specialitate. Primăria Giarmata informează cetățenii că vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural Cerneteaz, str. Nica Iancu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Începând cu acest weekend, în Iulius Town Timișoara, va avea loc Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii. Exemplare tropicale, pictate de natură în cele mai spectaculoase culori, dar și de dimensiuni impresionate îi așteaptă pe curioși. Prețul unui bilet este de 20 de lei și poate fi achiziționat direct prin intermediul platformei iabilet.ro sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.