Spitalul Municipal Timișoara are teme de casă de la DSP. Șeful CJT cere discuții pe dezvoltarea sistemului medical

Spitalul Municipal Timișoara

Spitalul Municipal Timișoara

Spitalul Municipal Timișoara a primit o autorizație sanitară pe șase ani, special pentru a nu fi afectați pacienții, spune directorul Direcției de Sănătate Publică Timiș, Florin Ardelean. Va urma o autorizație pe un an de zile, dar după cei de la spitalul municipalității vor implementa anumite măsuri.

Conform lui Ardelean, Spitalul Municipal are o autorizație pe șase luni, dar în acestă perioadă va trebui să îndeplinească anumite cirterii, să îmbunătățească starea din unele secții ale unității medicale. După care va urma o nouă autorizație pe un an, dar numai după îndeplinirea condițiilor impuse.

Funcționare pe șase luni, cu program de conformare care trebuie dus la capăt la finalul acestor șase luni în care se vor face controale, verificări și în continuare, dacă se vor respecta condițiile, aici în funcție de posibilitate, se va emite o autorizație sanitară pe un an, apoi cu viză anuală. E un program de conformare care trebuie să se încadreze în cele șase luni, spitalul poate funcționa la această oră, dar în cele șase luni unele cu termene mai scurte. o igienizare mai bună, amenajare a unor spații conforme, dar se poate. și n-am vrut să sufere, pacienții, erau în pericol, pentru ca spitalul să nu primească bani de la Casa de Asigurări și am trimis acestă autorizare”, a declarat Ardelean.

Alfred Simonis, președintele CJT, spune că pentru perioada viitoare orgoliile politice trebuie lăsate deoparte și cei care conduc trebuie să discute. Iar politicile în domeniul medical trebuie făcute de specialiști, nu de politicieni, oameni care au orgolii. Sistemul medical timișorean trebuie să se dezvolte integrat nu individual, în așa fel încât două unități medicale diferite să investească alți bani în același proiect, dar realizat în altă locație.

Nu vreau să politizez în niciun fel subiectul și în fața unui moment important și nu vreau să intrăm în nicio polemică. Totuși, există o problemă de fond la Spitalul Municipal. Dacă facem o comparație între Spitalul Municipal și Spitalul Județean, diferențele sunt colosale. Am mai spus asta, trebuie să găsim o formulă și aici, domnul director, care e mai pregătit decât mine, cu siguranță pe acest domeniu, să găsim o formulă prin care sistemul medical din Timișoara să se dezvolte unitar, armonios, integral. Să nu mai facă toate spitalele, în aceeași timp, aceeași investiție. Pentru că au conduceri diferite și nimeni nu știe, nu știe un spital ce face celălalt. Pe de altă parte, Spitalul Municipal are multe zone care arată ca o ruină. Din păcate, acolo trebuie să intervenim cu toții: Consiliul Județean, minister, primărie, spital județean.”, a declarat Simonis.

El spune că aici se discută despre viață și nu despre o dispută politică.
Cine e dispus să înțeleagă faptul că ăsta nu e un subiect politic ci un subiect despre viață și moarte, despre viață, până la urmă, despre oameni. E mai puțin important cine îl gestionează și cum îl gestionează. Nu s-a făcut în 2007, 2008, 2010, descentralizarea, într-un fel, poate fi făcută și în alt fel. Nu vreau să vin eu cu soluții, pentru că în momentul în care pretind eu că știu ce trebuie făcut, am pierdut partenerii de la masă, fiind orgolioși. Vreau să găsim împreună o formulă cu specialiști, nu noi, oamenii politici, astfel încât toate spitalele din Timișoara, că vorbim de Institutul Oncologic, că vorbim de Municipal, vorbim de Institutul Cardiologic, toate acestea să se dezvolte integrat, să dezvoltăm sistemul medical din Timișoara, din Timiș, integrat. Și așa să ajungem la dezideratul domnului director Săndesc (n.r. director Spitalul Județean Timișoara), să avem primul spital regional din România, chiar dacă acum 10-15 ani, când s-au proiectat, n-am fost pe listă”, a încheiat Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (aprilie 16th, 2025 at 21:01 )

Bravo Simonis.

George a spus: (aprilie 16th, 2025 at 21:02 )

Spitakul municipal e un dezastru in comparatie cu judeteanul. Puca tavanele in ginecologie, clinicile noi arata rau, what else ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.