Fruntașii USR Timiș au votat cu gândul la reformă și la combaterea populismului și izolării

USR susține un candidat din afara partidului pentru că nu urmărește interese de grup sau personale, spune Ruben Lațcău, rămas ”la butoane” la Timișoara, la cabina de vot. Însoțit de parlamentarii Vlad Șendroiu și Sorin Șipoș, el a subliniat că partidul a votat pentru reformă la alegerea președintelui.

Liderii USR Timiş s-au prezentat, fără Dominic Fritz, președintele filialei, la secția de votare constituită la școala unde viceprimarul Ruben Lațcău a descoperit numeroasele probleme, Colegiul Tehnologic de Vest.

”Ne bucurăm că avem o vreme foarte frumoasă astăzi, numai bine pentru mersul la vot. De asemenea, suntem foarte bucuroși că vedem o prezență record în diaspora, o prezență foarte mare și sperăm că aceasta să fie la fel și în România. Din primii indici pe care îi avem, pare că vom avea o prezență foarte bună și în România, lucru care ne bucură. Astăzi, România are de ales între trei căi, între calea stagnării, în care să nu se schimbe nimic, între calea izolării și ducerea României în sfera de influență a Rusiei și calea reformei. în inima și în spiritul european. Noi am calculat foarte bine și am ales calea reformei în spiritul european și sperăm că și românii să facă la fel”, a declarat Șendroiu.

Alături de el s-a aflat și Sorin Șipoș, senator de Timiș.

”Mă bucur că ne aflăm astăzi aici. Am votat cu îngrijorare. Suntem într-o situație foarte complicată internațional. Suntem în o situație internă la fel de complexă și complicată. Cheltuielile statului au scăpat de sub control. Și pentru asta avem nevoie de un stat eficient, de un stat capabil să gestioneze toate resursele proprii, un stat echitabil și de asta votul nostru se duce astăzi spre candidatul pro-european, spre candidatul onest, care poate să facă toate aceste lucruri și să reformeze statul”, conform lui Șipoș.

Ruben Lațcău spune că a votat gândindu-se la situația economică dificilă din România și la populismul ajuns la cote ridicate în țară.

”Și eu am votat astăzi cu îngrijorare, știind că situația economică a României este una critică, că avem un populism scăpat de sub control, că avem o furtună perfectă atât în jurul nostru, geopolitic vorbind, cât și din cauza instabilității de la București. Timișoara are nevoie de dezvoltare, Timișul are nevoie de dezvoltare, Banatul de asemenea. Avem nevoie de un guvern care să ne mențină în Europa, și de un președinte care să vadă viitorul, un preşedinte care s-a asigurat că în momente cheie România își păstrează traiectoria pro-europeană, că rămânem o țară pro-atlantică și că rămânem ancorați în aceste valori pe care generații de români s-au luptat să le implementeze. Au trecut aproape două secole de când România s-a chinuit prima dată să intre sub cupola statelor vestice și ar fi păcat că după atâta strădanie și după atâtea generații sacrificate să dăm cu piciorul viitorului copiilor noștri și suntem convinși că România va lua decizia corectă, Dar indiferent de cum vor evolua lucrurile astăzi și în săptămânile viitoare, noi rămânem aici, Timișoara rămâne aici, USR va rămâne să lupte în continuare și înțelegem că lupta pentru schimbarea acestei țări nu este un sprint, este un maraton, este o luptă de cursă lungă și că avem nevoie să fim rezilienți și să continuăm pe termen lung pentru că oamenii care își manifestă votul, indiferent cum și-l manifestă ei, sunt îndreptățiți la opțiunea lor ca și atunci când acea opțiune vine din furie și este clar că noi, clasa politică și noi, societatea, trebuie să facem mai mult pentru această țară.”, a declarat Ruben Lațcău, care a votat alături de soția sa.

El a vorbit și despre decizia partidului de a susține un candidat din afara partidului.

”Atât noi ca lideri USR, cât și votanții USR în cea mai mare pondere, înțelegem că obiectivul nostru ca partid nu este unul personal sau de grup. Eu nu mă lupt pentru mine, pentru domnul senator sau domnul deputat sau colegii din spatele meu. Mă lupt într-un niște idei pe care timișorenii le-au votat și pe care ne trebuie să le implementăm. De asemenea, la nivel național, noi nu ne luptăm pentru partidul nostru, pentru funcții. Votanții noștri și membrii noștri sunt oameni care pun pe primul loc țara și nu partidul. Direcția României și nu persoanele. Noi nu putem să ajungem într-un punct în care, din cauza unor logici interne, din cauza unei prietenii, amiciții sau mize de partid, să sacrificăm  viitorul României. Deci cred că atât membrii USR, cât și simpatizanții, cât şi votanții noștri înțeleg în proporție covârșitoare că decizia pe care am luat-o în zilele acestea sau lunile acestea a fost o decizie rațională, a fost decizie înțeleaptă și a fost decizie obligatorie. Aceea de a pune interesele României deasupra intereselor de partid. Chiar și atunci când e vorba de a schimba susţinerea de la președintele partidului la un alt candidat”, a încheiat Lațcău.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nonname a spus: (mai 4th, 2025 at 12:51 )

Toți 3 aveniti în Banat fără nici o realizare pt banat sau Timișoara ne îndeamnă sa ii votăm pe ei și omul lor Rușine Veneticilor fără realizari

Diaspora suveranistă isi taie singura craca a spus: (mai 17th, 2025 at 17:34 )

Șefilor AURisti, de ce nu le spuneti românilor din Germania ADEVARUL CRUNT care-i paște?! că vor fii EXPULZATI din Germania in următorii maxim 2ani? De către AfD, partidul extremist care urcă puternic pe VALUL EXTREMIST SUVERANIST, partid înfrățit cu VOI, taman cu AUR?! Iar Simion TACE complicitar, laolaltă cu toti Europarlamentarii VOSTRI suveraniști…😡 Ba chiar atacă public cu orice ocazie partidele PROeuropene din Parlam European. Taman cele care au adus LIBERA CIRCULAȚIE si DREPTURI de MUNCĂ ptr Români egale cu ale nemților, francezilor, spaniolilor, fără vize și bariere🤫 Votantii AUR🫢
Românii din Diaspora germană neștiind limba germană, nu realizează ce-i paște, taman de la partidele germane înfrățite cu suveraniștii AUR, POT și liderii acestora pe care-i VOTEAZĂ în NECUNOAȘTERE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT

După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu a trecut decât o lună de la deschiderea singurului muzeu pe care Primăria Timișoara îl deține și deja anunță că vrea să investească acolo aproape un milion și jumătate de lei. De asemenea, vrea să transforme expoziția dedicată lui Johnny Weissmuller într-un muzeu. Executivul primăriei va cere votul consilierilor locali asupra celor două proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe Adrian Veştea. Acesta din urmă a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. „Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriza de duminică! Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a propus ca prim-ministru pe Adrian Veștea
De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Top