Primăria Timișoara vrea un nou parc în zona Cetății

default

Un teren de peste 350 de metri pătrați, din zona bulevardului Cetății, se dorește să fie transformat în parc. Acesta ar urma să fie amenajat,, de către două firme private, pe strada Regimentul 6 Artilerie Grea, urmând să fie un spațiu recreativ modern, accesibil tuturor timișorenilor. Proiectul va fi supus votului consilierilor locali.

Proiectul include amenajarea de alei care să conecteze zonele de interes, montarea de bănci și mobilier urban nou, precum și plantarea de flori, arbuști ornamentali și plante perene care să înfrumusețeze locul pe tot parcursul anului. Pentru îngrijirea spațiului verde va fi instalat un sistem de irigare prin picurare, eficient și sustenabil, iar iluminatul public va fi asigurat printr-o rețea modernă de stâlpi, care va face parcul sigur și plăcut și pe timp de seară.

„Mă bucur că eforturile noastre de a transforma Timișoara într-un oraș mai verde atrag tot mai mult sprijin din partea mediului privat. În urmă cu doar două luni, tot cu ajutorul unei inițiative private, am amenajat o mini-pădure urbană într-un cartier al orașului. Ani la rând, așa-zisele ‘zone verzi’ din cartiere au fost verzi doar cu numele, de fapt erau spații degradate, pline de praf sau noroi, adesea transformate în parcări improvizate. Acum îndreptăm această situație. Reconfigurăm cartierele cu spații verzi reale, prin campaniile de plantare arbori sau prin transformarea de terenuri abandonate în locuri verzi și creștem calitatea vieții timișorenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Proiectul de hotărâre privind parteneriatul dintre municipalitate și cele două firme private, în vederea extinderii spațiului verde, va fi supus aprobării Consiliului Local.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (iunie 3rd, 2025 at 15:52 )

De făcut nu-i problemă dar oare cine le îngrijește pentru că și cele existente arată ca dracu ,parcul rozelor dacă l-ar vedea Mühle ar pica pe spate, concluzia zicala ce facem cu mîinile dărâmăm cu curul rămâne valabilă bine ați venit în Balcani.

liviu a spus: (iunie 4th, 2025 at 08:23 )

Un oras suprapoluat
de motociclete care circula nestingerite cu peste 100 km/h ;
de miile de autoturisme care se plimba peste tot fara rost ;
de zecile de tiruri care circula nestingerit prin tot orasul,
numai ca pollueaza dar distrug sistematic bulevarde ;
de autobuzele vechi si troleiele care merg cu motorul diesel ; etc
ZGOMOT PRAF GAZE DE ESAPAMENT EXPOZITII STRADALE DE TOMBEROANE NESPALATE NE DEZINFECTATE STRAZI MATURATE DE VANT SI SPALATE CAND PLOUA
ACUM 350 MP SA DEVINA PARC ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.