Aquatim a demarat o serie de investiții odată cu preluarea serviciilor de apă și canal de la Lugoj. Tarifele vor fi majorate

aquatim

Începând cu data de 15 mai, Aquatim SA a devenit operatorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Lugoj. Preluarea va însemna, în primul rând, șansa de a beneficia de fonduri europene nerambursabile, care sunt accesibile doar operatorilor regionali, precum Programul de Dezvoltare Durabilă, pentru modernizarea infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din Lugoj.

Până la accesarea fondurilor europene, Aquatim va face o serie de investiții din fonduri proprii, menite să îmbunătățească funcționarea tehnologiilor existente. Astfel, în prima etapă, se vor monta contoare de branșament în locațiile care nu au fost prevăzute, până acum, cu astfel de sisteme de măsurare, acolo unde sunt îndeplinite criteriile tehnice pentru montarea lor. Conform legislației, în cazul blocurilor de apartamente, Aquatim nu poate prelua contoarele individuale de apartament, ci trebuie să monteze contoare de branșament, la limita de proprietate. Calcularea consumului de apă și facturarea serviciului de alimentare cu apă se vor face în funcție de acestea.

În paralel, se vor face investiții pentru îmbunătățirea proceselor de tratare a apei potabile și, implicit, a calității apei de la robinet, dar și a proceselor de epurare a apei uzate. De asemenea, se va moderniza flota de autospeciale și utilaje de exploatare a rețelelor de apă și de canalizare. Acest lucru va contribui la optimizarea timpilor de răspuns și remediere în cazul avariilor.

Pentru a susține cofinanțarea necesară în cazul investițiilor realizate din fonduri europene, dar și pentru a asigura resursele financiare pentru toate investițiile care se fac chiar de la momentul preluării infrastructurii de apă, este necesară ajustarea tarifelor pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, la nivelul celor aplicate de Aquatim la nivelul ariei de operare. Astfel, pentru serviciul de alimentare cu apă, tariful este de 7,71 lei/metru cub (0,0077 lei/litru), iar tariful pentru canalizare este de 7,86 lei/metru cub – la ambele se adaugă cota de TVA de 9%. Acest tarif este unic în toată aria de operare a Aquatim.

Deși preluarea sistemului de apă și canalizare din Lugoj presupune un efort considerabil din partea Aquatim, atât financiar cât și logistic, este nevoie și de aportul clienților pentru modernizarea infrastructurii de apă potabilă și apă uzată. În prezent, infrastructura este veche, fragilă și predispusă la avarii frecvente și grave. În plus, cele trei stații de tratare a apei potabile, precum și stația de epurare sunt dotate cu echipamente vechi și deteriorate și necesită o retehnologizare completă.

Pentru locuitorii orașului Lugoj, preluarea de către Aquatim înseamnă în primul rând apă curată și sigură la robinete, dar și servicii de calitate superioară, trecerea la un sistem modern de contorizare și facturare, deschidere și transparență în comunicare.

Reprezentanții companiei au început acțiunea de sigilare a contoarelor de branșament existente și încheierea contractelor de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și/sau de canalizare cu consumatorii casnici. Acțiunea va continua pe toată durata verii, până când vor fi vizitate toate categoriile de clienți.

De precizat că, în cazul consumatorilor casnici colectivi, neconstituiți în asociații, este necesar ca, până la constituirea asociației de proprietari, proprietarii apartamentelor să desemneze o persoană care să-i reprezinte în relația contractuală cu societatea Aquatim.

Documentele ncesare încheierii contractelor pot fi transmise online, pe pagina www.aquatim.ro, în secțiunea Doresc un contract de pe prima pagină, sau la sediul Aquatim din Lugoj, str. Cuza Voda nr. 1, de luni până vineri între orele 08:00 – 15:00.

Clienții pot apela serviciul Call-Center, disponibil la numărul 0356 914, între orele 7:00 – 19:00, de luni până vineri, pentru informații despre procedura de încheiere a contractelor, sau alte informații utile despre serviciile de alimentare cu apă și de canalizare oferite de Aquatim.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

legolas a spus: (iunie 19th, 2025 at 10:33 )

Ca de obicei, asa cum a facut incepand din Timisoara si continuand in alte localitati, Aquatim eficientizeaza prin dublarea sau chiar triplarea tarifelor. Mare inginerie si asta, sa zici ca ai trecut pe plus dupa ce incepi sa jecmanesti la propriu.
Apoi, eficientizarea prin eliminarea pierderilor, apeland la fonduri europene NERAMBURSABILE (ceea ce, in sine, nu e un lucru rau). Dar ce credeti, dupa ce ia bani gratis si face reteaua mai buna/eficienta, va micsora sau va mari Aquatim tarifele?? Intrebarea are un singur raspuns corect: varianta 2.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.