ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile a reabilitării Podului Muncii

ADR Vest a semnat cu Primăria Timișoara contractul de finanțare pentru o nouă investiție importantă în infrastructura din Timișoara. Podul Iuliu Maniu, de lângă fosta Fabrică de ţigări, va fi complet modernizat, cu ajutorul fondurilor europene.

După mai bine de patru decenii în care a susținut traficul rutier, pietonal și de transport public, Podul Iuliu Maniu (Muncii) din Timișoara va intra într-un amplu proces de modernizare.

Reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Timișoara au semnat miercuri contractul de finanțare pentru proiectul ce vizează reabilitarea podului ce face legătura dintre Calea Șagului și Strada Gării, prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Podul va fi adus la standarde moderne de siguranță, confort și eficiență. Lucrările vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii; reabilitarea rampelor de acces, păstrarea a câte două benzi pe sens și amenajarea a peste 600 de metri de piste de biciclete, consolidarea malurilor Canalului Bega, pentru prevenirea eroziunii; precum și plantarea de arbori.

În plus, vor fi refăcute scările de acces, cu o nouă arhitectură, iar trotuarele vor fi lărgite. De asemenea, podul va beneficia de iluminat arhitectural.

Odată cu modernizarea podului, vor fi reluate și cursele cu troleibuzul pe traseul dintre Calea Șagului și Strada Gării, contribuind la reducerea poluării și creșterea calității transportului public. Investiția este complementară altui proiect major al Municipiului Timișoara, finanțat prin Programul Regional Vest, ce prevede achiziția de troleibuze nepoluante.

Aproape 10 milioane de euro vor fi investiți în proiectul al cărui beneficiar este Primăria Timișoara. Din această sumă, aproape 7,4 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile. Proiectul ar urma să fie finalizat până în 28 februarie 2027.

„Podul de la fosta fabrică de țigări este în cea mai avansată etapă dintre cele patru poduri la care lucrăm în prezent și va fi primul unde vom deschide șantierul. Știu că viitorul șantier va genera disconfort, dar această modernizare este absolute necesară pentru siguranța celor care traversează podul, fie că sunt pietoni sau șoferi. Faptul că am reușit să asigurăm finanțarea din fonduri europene ne oferă stabilitate și încrederea că lucrările vor avansa conform planificării”, a spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (iulie 9th, 2025 at 21:05 )

Ce facem cu podul isho, draga primarie ? De ce nu il implementati ? V-a facut investitorul drum pana langa el, de ce nu il porniti ?

Repede s-a mai pliat neamțu cu securiștii a spus: (iulie 10th, 2025 at 14:24 )

Fara nicio greață, de Zici că au supt in tinerețe la comun

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A treia lege a salarizării în cincisprezece ani. Prima pe care n-o scriem din convingere, ci sub un termen PNRR și 700 de milioane de euro. Exact condiția în care, istoric, am produs unele dintre cele mai fragile legi. Există un test simplu pentru calitatea unei legi. Nu îl găsiți în manualele de drept constituțional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma pe care o scriem cu pistolul Bruxelles-ului la tâmplă. De ce România rescrie mereu aceeași reformă salarială
Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.