Primăria Timișoara solicită fonduri nerambursabile din Programul Regional Vest pentru modernizarea Școlii Generale 16

Școala Generală 16 va beneficia de o nouă finanțare în vederea modernizării, de această dată prin Programul Regional Vest. Finanțarea va fi folosită pentru reabilitarea termică a unității școlare, aici municipalitatea a extins deja două dintre corpurile de clădire pe verticală și a creat noi spații de învățare. 

La Școala Gimnazială nr. 16, situată pe str. București nr. 11, Primăria Timișoara a prevăzut reabilitarea completă a corpului C1, intervenție care va aduce îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește confortul termic și eficiența energetică a clădirii. Proiectul prevede dotarea cu sisteme moderne de încălzire și răcire, un sistem de ventilație performant, corpuri de iluminat LED cu senzori de mișcare și un sistem reabilitat de apă caldă. De asemenea, Primăria Timișoara a prevăzut panouri solare fotovoltaice, care vor contribui la reducerea consumului de energie din surse convenționale și la scăderea amprentei de carbon.

Prin atragerea fondurilor europene, reușim nu doar să eficientizăm energetic clădirile școlare, ci și să le adaptăm standardelor actuale de confort și siguranță. Investițiile de acum reduc costurile de operare pe termen lung, sprijină tranziția verde și asigură condiții mai bune de învățare pentru mii de elevi. Școlile moderne sunt un atu în atractivitatea Timișoarei pe termen lung”, a declarat primarul Dominic Fritz.

O altă investiție a municipalității, în valoare de aproape 69 de milioane de lei, este planificată la Liceul Tehnic Electrotimiș. Școala funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, care prezintă degradări vizibile, astfel că vor fi executate atât lucrări de renovare, cât și de reabilitare termică. Investițiile vor contribui la creșterea eficienței energetice a clădirii prin izolarea termică a pereților și a acoperișului, înlocuirea integrală a tâmplăriei exterioare și instalarea de panouri solare și fotovoltaice. Aceste măsuri vor reduce semnificativ pierderile de căldură, ducând la scăderea consumului energetic și, implicit, a costurilor de funcționare.

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare de la Liceului Tehnologic Electrotimiș este de 68.174.119 lei (TVA inclus), iar durata de implementare a proiectului este de 24 de luni. Indicatorii tehnico-economici (faza DALI) au fost aprobați de Consiliul Local. În cazul Școlii Gimnaziale nr. 16, valoarea totală a investiției este de 16.961.884 (TVA inclus), cu o durată a execuției de 14 luni. Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice cu indicatorii tehnico-economici, precum și devizul general faza PT, a fost aprobat de consilierii locali.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 30th, 2025 at 13:13 )

În urma reabilitării termice se vor schimba culorile fațadei cu cele preferate de maestrul dirijor de cor de copii al bisericii așa cum a făcut la șantierul campusului Lenau?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Evenimentul Ziua Timișoarei – City Celebration continuă şi astăzi cu un program extrem de variat: concerte, spectacole, tururi ghidate, expoziții, sport și multe altele. Manifestările încep dimineaţă la ora 9.00 şi se vor termina în noapte. Capul de afiş al zilei de astăzi este trupa irlandeză The Script. Tot astăzi va concerta şi Irina Rimes....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.