Statistic, locuitorii judeţului Timiş sunt cu 70% mai sănătoşi decât anul trecut. În practică, anul trecut s-a furat mult mai mult

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Salut, ce mai faci?”; „OK, merg să-mi scot un medical, plec câteva zile la mare”. Un dialog absolut banal în România de azi, pe care foarte probabil l-aţi auzit de nenumărate ori. Să obţii un concediu medical ajunsese o chestiune la fel de normală ca şi cum ai merge la buticul din colţ să cumperi un pachet de țigări. Iar mai tot românul era convins că acest “medical” e mai mult decât firesc şi i se preacuvine.

Din capul locului trebuie spus, aceste concedii medicale nu sunt plătite de către angajator, ci de către Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate din banii pe care-i cotizăm cu toţii. Or, când primeşti un concediu de boală fără să fii bolnav e cam hoţie. O hoţie cu care ne-am familiarizat însă cu toţii, atât de mare este amploarea fenomenului pe de o parte şi obişnuinţa, pe de altă parte. Sigur s-a discutat mult despre acest subiect, în special în perioade de creştere a deficitului bugetar. S-a lamentat în urmă cu vreo doi ani, şi premierul de la acea vreme Marcel Ciolacu. A spus-o, nu cu mult timp în urmă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care chiar a prezentat un grafic al concediilor medicale din care reieşea că românii se “îmbolnăvesc” subit în special de sărbători. Deci toată lumea ştie că se fură în acest sector, dar de făcut, prea puţin.

Şi totuşi… Zilele trecute, am citit în Libertatea o ştire potrivit căreia, în prima jumătate a acestui an, numărul concediilor medicale în judeţul Timiş a scăzut cu 70% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, în primele șase luni din 2024 au fost eliberate 216.971 de concedii medicale, pentru ca în prima jumătate a anului 2025 medicii din Timiș să acorde 63.112 concedii de boală. Să mai adaug aici că, potrivit aceleiaşi surse, în doi ani, în 2023 şi 2024, în Timiş au fost acordate aproape 800.000 de concedii medicale. Enorm! Vreo patru concedii per angajat.

Cei de la Casa de Asigurări de Sănătate Timiș pun această scădere fulminantă pe seama unor controale făcute la medicii cu care există relații contractuale. Comentând aceste cifre, ministrul Rogobete, la rândul lui timişorean, a spus „Nu se mai dau concedii medicale fictive”. Deci e de acord, s-au dat concedii fictive, mai pe şleau spus s-a furat. În acelaşi articol însă, un reprezentant al medicilor de familie s-a plâns de o “vânătoare de vrăjitoare”. Încă o dată, ca în orice domeniu din această ţară, orice încercare de reformă se loveşte de o rezistenţă. Fiindcă şi încercarea de-a stopa acest furt organizat înseamnă, la urma urmei, tot reformă. Evident, cu banii sifonaţi pe aceste concedii se pot face multe alte lucruri. De exemplu, prevenţie. Nu e niciun secret, banii pentru analizele medicale decontate de CNAS se epuizează în primele două zile ale fiecărei luni. Sau chiar în prima zi.

Şi am dat doar un exemplu. Ultimul an pentru care am găsit informaţii arată că, în 2023, statul român a plătit 6 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) pentru concedii medicale. Enorm! Ca să nu spun şi bătaie de joc şi aceeaşi paradigmă a anormalului din mai toate sectoarele din România. Aparent, la noi domeniul medical este foarte sărac, dar deservit de oameni putred de bogaţi. Şi cu bani cheltuiţi aiurea. Mă rog, aiurea, fiindcă intră în buzunarele unora.

Altfel, dacă tot s-a stabilit că anii trecuţi s-a furat cu aceste concedii medicale, ne limităm acum să ne bucurăm că nu se mai fură? Sau încep nişte anchete şi nu de către angajaţii CJAS? A, şi poliţiştii au nevoie de concedii medicale?

 

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Hochimin a spus: (august 12th, 2025 at 12:02 )

O singură mentiune despre o mare dezinformare din articol: fondurile pt analize medicale prin CJAS sunt disponibile toată luna , ce excepția a 2-3 laboratoare.
Aveți posibilitatea sa verificați pe teren.

A. Iorgovan a spus: (august 12th, 2025 at 12:36 )

Țara, Rata absenteismului pe motiv de boala(%)
Franța,”14,9%”
Finlanda,”14,8%”
Suedia,”14,7%”
Danemarca,”13,6%”
Estonia,”13,2%”
Olanda,”12,4%”
Media UE,”9,7% (bărbați: 7,8%; femei: 12,1%)”
Polonia,”5,8%”
Grecia,”4,9%”
Bulgaria,”2,9% (bărbați: 1,7%; femei: 4,3%)”
România,”2,5%”

Financiar, Romania aloca in jur de 6% din PIB pentru sanatate (media UE este la 11%). Suntem pe ultimul loc la finantarea sistemului medical, cu sub 900 eur/cetatean. Si tot pare ca suntem cei mai sanatosi din UE daca ne luam dupa rata absenteismului de la serviciu pe motiv de boala. Deci e firesc sa alocam cei mai putini bani daca suntem asa sanatosi. (sper ca se intelege ironia)

Zic sa rezolvam problemele reale, nu cele imaginare care se livreaza spre inflamarea opiniei publice de catre cei care iau „partea leului” din PIB si nu-i mai satura Dumnezeu, vor sa ia si mai mult. Unde-s banii? Nu conteaza, trebuie ca voi sa cheltuiti si mai putin, sa ramana din celebra „placinta economica” si mai mult pentru smecherii ce propovaduiesc austeritatea ca pananceu universal. A se vedea cine se imbogateste in timp ce toti ceilalti saracesc, nu doar acum, in orice perioada cu probleme. Despre politicieni… mai greu sa vedem, ca au avut grija sa secretizeze declaratiile de avere si de interese. Ma gandesc ce scandal ar fi iesit daca nu erau la guvernare si „cine trebuie”, adica „aia buni”. Dar politicienii oricum sunt niste biete marionete, li s-au azvarlit si lor niste resturi la schimb cu vanzarea tarii.

„Daca nu va puteti destepta, macar treziti-va” – dintr-o melodie…

Daniel a spus: (august 12th, 2025 at 13:55 )

În primul rând, conform legislației de la noi din țară, primele 5 zile de concediu medical sunt suportate de angajator iar din a 6-a zi plata este făcută de casă.
În al doilea rând ar trebui să vedem statistica despre care angajați și-au luat concediu medical și anume cei de la stat sau din privat. Nu de alta dar în privat cei care își iau concediu medical nu vor mai primi cine știe ce măriri de salariu pentru că firma va calcula cât a pierdut cu concediile medicale și îl va penaliza pe angajat până la concurenta sumei. Apoi dacă va fi cazul de reduceri de personal, cei cu concedii medicale mai multe vor fi primii pe listă.
În al treilea rând nu prea mai sunt bani de concedii și fiindcă s-au tăiat voucherele bugetarilor deci și aici este un factor care influențează statistica.

gogobete a spus: (august 13th, 2025 at 08:20 )

Nu exista concedii fictive ! Doar diagnostice fictive. Si, bineinteles, falsuri, furt, f….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Tânăr talent vine din străinătate pe linia de treisferturi a Timișoarei

Unul dintre cei mai talentați tineri rugbiști români a semnat pentru SCM USV Timișoara. Sebastien Tofan va juca în următorii doi ani pentru gruparea viola. Centrul în vârstă de 20 de ani a evoluat în ultimele două sezoane în Franța, la USA Perpignan, pentru formația de speranțe (Espoirs). Născut la 2 ianuarie 2006, la Bârlad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr talent vine din străinătate pe linia de treisferturi a Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Evenimentul Ziua Timișoarei – City Celebration continuă şi astăzi cu un program extrem de variat: concerte, spectacole, tururi ghidate, expoziții, sport și multe altele. Manifestările încep dimineaţă la ora 9.00 şi se vor termina în noapte. Capul de afiş al zilei de astăzi este trupa irlandeză The Script. Tot astăzi va concerta şi Irina Rimes....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
Garda de Mediu Timiș reacționează după vizita ministrului Mediului de la Săcălaz și susține că asupra instituției ar fi fost aduse acuzații din partea unui anumit partid politic, cum că instituția nu și-a făcut treaba. Filiala timișeană a Gărzii de Mediu spune că a descoperit proprietarul terenului unde au fost depozitate deșeurile din construcții, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu acuză implicarea politicului în defăimarea instituției, după vizita ministrului Mediului la o groapă ilegală de gunoi la Săcălaz/VIDEO + FOTO
Epopeea turnului de apă din Iosefin, convertit în obiectiv turistic și centru cultural s-a încheiat vineri, chiar de Ziua Timișoarei. Recepția a fost semnată de primărie, după ani de ”lupte”, joi, iar vineri în turn au urcat primii vizitatori, în cadrul unor tururi ghidate. Deocamdată, vizitele vor avea loc doar în weekend, iar în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inaugurare de Ziua Timișoarei. Turnul de apă din Iosefin e oficial, de vineri, obiectiv turistic și centru destinat evenimentelor culturale/FOTO
Colectarea separată începe acasă și aduce beneficii întregii comunități. ECO SERV Timiș promovează un comportament responsabil care contribuie la reducerea costurilor de gestionare a deșeurilor. Un gest simplu, precum separarea corectă a deșeurilor înainte de a fi aruncate, poate produce efecte importante atât asupra mediului, cât și asupra modului în care sunt gestionate resursele financiare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Sortezi mai bine, plătești mai puțin!”. Campania de informare ECO SERV Timiș
Iulius Town vă așteaptă și în acest weekend cu activități speciale. Cei mici sunt invitați să se bucure de noi provocări interactive, iubitorii de film se pot bucura de proiecții în aer liber, iar pasionații de shopping pot profita de reducerile din magazinele preferate. Movie Nights in My Town are loc și în acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend plin la Iulius Town: filme în aer liber, provocări interactive pentru copii și Summer Sale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.