Firma de salubritate a Primăriei Timișoara și-a închiriat automăturătoare Ford/Foto

Noua firmă a municipalității, care se ocupă de salubrizarea străzilor din Timișoara, are acum noi la dispoziție șase noi automăturătoare de mari dimensiuni. Un număr de șase asemenea utilaje au fost închiriate de societatea Salubrizare Timișoara – SaluT, așa cum e denumită ”comercial” de către conducerea primăriei.

Din imaginile furnizate de primarul Dominic Fritz, vorbim de automăturătoare moderne, pe șasiu Ford.

Noutăți la SaluT, compania de salubrizare a orașului pe care am înființat-o anul acesta. Au sosit noi utilaje mari, potrivite pentru curățenia bulevardelor. Luna trecută testam mașinile mici de salubrizare, care deja sunt folosite pe străduțele înguste din cartiere”, ne transmite Fritz.

Primarul reamintește că noua firmă de salubrizare are la dispoziție nouă milioane de euro, aprobați de curând de consiliul local, pentru a se dota. Până atunci, el se declară mulțumit de curățenia pe care o vede pe străzi, dar admite că mai e de lucru.

În paralel, SaluT are în derulare o licitație de 9 milioane de euro pentru noi dotări – de la automăturători mari și mici, până la autobasculante și autoutilitare. Bagheta magică e munca de zi cu zi. Mai e mult de făcut, dar rezultatele încep să se vadă”, încheie primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (august 27th, 2025 at 09:51 )

De abia aștept să văd un bilanț corect și transparent din care să rezulte că acum curățenia este mai bine făcută iar costurile au scăzut, asta dacă tot avem primărie de sticlă.

Wanda89 a spus: (august 27th, 2025 at 12:06 )

Zicere de la Fritz:
„Luna trecută testam mașinile mici de salubrizare, care deja sunt folosite pe străduțele înguste din cartiere”
Stimate eco Fritz, testați monumente (mici) de zgomot infernal, pe sub ferestrele mele deschise noaptea, pe timp de vară, le testați în special după orele 23. Stradă cu două benzi, vine hardughia pe un sens, se întoarce pe celălalt sens după 15 minute. Mai prinde și roșu la o mică intersecție, două minute suplimentare de decibeli în interesul patriei. Perietoarele de la Bratner circulau pe timp de zi. Nocturnele astea, pe lângă bubuiturile de artificii de la veselii căsătoriți și cretinii de pe motociclete sau cotețari cu tobele neconforme – adaugă speranță pentru o viața mai bună, mai nepoluată.
Domnule eco Fritz, uzinele astea urlătoare, ambulante, care curăță, zilnic (nocturn), aproape nimic – produc disconfort maxim. Asta, în timp ce trotuarele rămân mizere, cel puțin în zona mea. Ba, să nu mint, dimineață (pe la 9) era o tomberonistă care ne prăfuia degeaba cu mătura ei silențioasă, fabricată din crengi de mesteacăn (maybe, tradițional).

Wanda89 a spus: (august 27th, 2025 at 14:48 )

Domnule eco Fritz,
legat de noua poluare sonoră, prin hardughiile de curățenie, în afară de artificii și alte porcării – avem și cazuri sinistru de longevive – un cotețar, cred că are cotețul vopsit în dungi, are vreo 4-8 tobe de eșapament, are și ceva pocnitori gen mitralieră sau tun antiaerian, sau bășină de fasolist, împrăștiată – circulă vesel, liber, de mult prea mult timp – în bătaie de joc – pe drumurile noastre bune și curate. Domnule eco Fritz, cum de nu avem poliție – deși o plătim?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite

Ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a adus la rubrica de interpelări o cerere cu totul inedită. Un consilier județean a solicitat bani de la bugetul județului pentru a se acoperi operațiunea de incinerare a unor animale dintr-un focar de pestă a micilor rumegătoare. Proprietarul animalelor refuză să plătească, DSV nu are bani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Tânăr talent vine din străinătate pe linia de treisferturi a Timișoarei

Unul dintre cei mai talentați tineri rugbiști români a semnat pentru SCM USV Timișoara. Sebastien Tofan va juca în următorii doi ani pentru gruparea viola. Centrul în vârstă de 20 de ani a evoluat în ultimele două sezoane în Franța, la USA Perpignan, pentru formația de speranțe (Espoirs). Născut la 2 ianuarie 2006, la Bârlad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr talent vine din străinătate pe linia de treisferturi a Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Furrytales, împreună cu comunitatea Suflete pe 2 Roți, organizează, pe 2 august, Bike & Bark with Maya ediția a doua, un eveniment caritabil dedicat câinilor salvați și tuturor celor care cred că binele se poate face și… pe două roți. În centrul evenimentului se află Maya, un câine salvat care a devenit ambasadorul Furrytales....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un câine salvat îi invită pe timișoreni să pedaleze pentru cei care încă își așteaptă salvatorul
Ceea ce mulți se așteptau, s-a petrecut. Hermannstadt aruncă prosopul, chiar înaintea deplasării la Dumbrăvița. Echipa bănățeană nu a fost notificată încă, mai mult clubul de la Pădurea Verde anunțând în această dimineață că mai sunt 24 de ore până la debut! Informația a venit de la Fabrizio Romano de România, Emanuel Roșu, apoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița rămâne fără adversar… Hermannstadt se retrage, intră Olimpia Satu Mare
Ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a adus la rubrica de interpelări o cerere cu totul inedită. Un consilier județean a solicitat bani de la bugetul județului pentru a se acoperi operațiunea de incinerare a unor animale dintr-un focar de pestă a micilor rumegătoare. Proprietarul animalelor refuză să plătească, DSV nu are bani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite
Noul sediu al Art Encounters va fi inaugurat în septembrie, odată cu expoziția “Picasso en visite”, realizată în parteneriat cu Musée Picasso, Antibes. Amenajat în clădirea cunoscută până acum drept Casa ISHO, Art Encounters devine primul spațiu din Timișoara dedicat artei contemporane realizat la standarde muzeale internaționale privind climatizarea, securitatea și conservarea operelor de artă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția “Picasso en visite” va inaugura noul sediu al Art Encounters
Ziua Timișoarei – City Celebration aduce, sâmbătă, 1 august, două premiere prezentate de comunitatea maghiară din oraș. Vom avea primele demonstrații de teqball organizate în oraș și primul concurs oficial de Cub Rubik, două invenții realizate în Ungaria. Teqball, sport inventat în Ungaria și jucat pe o masă curbată, combină elemente din fotbal și tenis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei – City Celebration aduce două premiere, primele concursuri de Teqball și de rezolvare a cubului Rubik
Au fost nemulțumiți de zgomotul și trepidațiile produse de circulația autobuzelor și au cerut schimbarea rutei și eliminarea acestui trafic de pe strada lor. Iar STPT a luat act de solicitare, a constatat și că accesul pe unele străduțe e dificil, și a schimbat traseul liniei 21. Societatea de Transport Public Timișoara informează că, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reclamațiile cetățenilor schimbă autobuzele care circulă pe un traseu din oraș și ruta acestuia
Acțiunile polițiștilor locali pentru combaterea cerșetoriei continuă, de la înc eputul acestui an fiind depistați pe străzile Timișoarei 318  cerșetori și oameni ai străzii. Aceste persoane provin din Botoșani, Olt, Brăila, Buzău, Republica Moldova, dar și București. Numărul acestora crește în perioada sezonului cald. Polițiștii locali continuă acțiunile pentru depistarea, preluarea din stradă și predarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit din Bucureşti şi Republica Moldova ca să cerşească în Timişoara
Vești bune dinspre „Poli”! Tinerii iau cu asalt înscrierile la UPT, unde aleg domeniile în care economia are cea mai mare nevoie de specialiști. Universitatea Politehnica Timișoara a înregistrat o creștere de 27,58% a numărului de candidați la admiterea din 2026, comparativ cu anul trecut, peste ritmul de creștere al promovării examenului de Bacalaureat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creștere masivă a numărului de candidați la admiterea în UPT! Rectorul Florin Drăgan explică situația pozitivă
Divizionara secundă de la Pădurea Verde pornește la drum în cel de-al cincilea sezon consecutiv la nivelul Ligii 2. În prima etapă a stagiunii 2026/2027, va juca pe stadionul „Ștefan Dobay”, în compania unui adversar coborât din SuperLigă, FC Hermannstadt, o echipă cu mari probleme, care s-a reunit doar săptămâna trecută. Alb-verzii vor trata cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata de… atac! CSC Dumbrăvița începe campionatul cu o echipă suferindă, FC Hermannstadt
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.