Eveniment aşteptat: Timișoara devine, în 9 octombrie, capitala inovației din România

Universitatea Politehnica Timișoara și Ziarul Financiar organizează, pe 9 octombrie 2025, una dintre cele mai importante conferințe dedicate ecosistemului de tehnologie și inovare din România – ZF Innovation Summit 2025 – Future Forward.

Evenimentul, găzduit la Centrul de Conferințe UPT, aduce în prim-plan ideea că inovația nu se naște în izolare, ci la intersecția dintre educație, cercetare, business, administrație și cultură. Timp de o zi, lideri din domeniul tehnologiei, reprezentanți ai marilor companii, fondatori de startup-uri, manageri, juriști, antreprenori, cercetători și oameni de cultură vor explora modul în care colaborarea poate transforma Timișoara într-un hub european al cercetării aplicate și al dezvoltării de produse cu valoare adăugată.

„Rolul universităților în societatea de azi nu mai este limitat la educație. UPT este un actor activ în economie, în viața socială și culturală a comunității și un catalizator al inovației. Prin acest summit, aducem împreună toți actorii relevanți pentru a construi împreună viziunea unui viitor bazat pe cunoaștere, tehnologie și colaborare”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

O zi de dialog între tehnologie, business și societate
Agenda conferinței include șase paneluri tematice, care vor aduce perspective diverse asupra transformărilor tehnologice și a noilor modele economice:
Panel 1 – Inovație vs. Optimizare (09:15 – 10:10)
Moderator: Adrian Seceleanu, Senior Editor Hi-tech, Ziarul Financiar
Speakeri:
• Florin Vilcea – Director, Departamentul de Finanțare Fonduri Europene, Universitatea Politehnica Timișoara
• Ramona Laczko David – Director, Centrul pentru Proiecte al Municipiului Timișoara
• Sorin Maxim – Director General, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest
• Mihai Brana – Director General, Honeywell România
• Simona Belea – Managing Director, AUMOVIO Timișoara
• Horatiu Moldovan, President Lasting Group
Panel 2 – Tech in Business (10:15 – 11:05)
Moderator: Adrian Seceleanu, Ziarul Financiar
Speakeri:
• Florin Ciocan – Ecosystem & Innovation Manager, Nokia România
• Ioana Hațegan – Managing Partner & Fondator, Hațegan Attorneys
• Michael Bogdan Mărgineanu – Fondator & Președinte, BioMentorHub & OneHealth Incubator
• Flaviu Petrica – Manager, Policlinica Bastion
• Ștefan Cârpanu – Director IT și Dezvoltare, Lipoplast
• Teodor Pop – Director Servicii și Sisteme Informatice (CIO), Universitatea Politehnica Timișoara
​Panel 3 – Emergent Tech (11:15 – 12:00)
Moderatori: Teodor Pop, CIO, Universitatea Politehnica Timișoara & Ioana Niță, jurnalist, Ziarul Financiar
Speakeri:
• Rareș Iștoc – Chief Technology Officer, Cube Digital
• Ligia Ardelean – Managing Director, Atos România
• Val Mureșan – Equal1
• Andrei Ternauciuc – Șef de lucrări / Lector universitar, Universitatea Politehnica Timișoara
• Mihai Udrescu – Coordonator Program de Master în Calcul Cuantic, Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației, Universitatea Politehnica Timișoara
​Panel 4 – Early Stage Tech Startup Founders (12:10 – 13:10)
Moderatori: Andrei Munteanu, CoWork/PROW și Ioana Niță, Ziarul Financiar
Speakeri:
• Ștefan Iarca – Fondator, Rayscape
• Robert Olariu – Co-fondator, Blume Technologies
• Maxim Rotaru – Fondator, WeBamboos
• Claudiu Leoveanu – Fondator, Extensity.ai
Panel 5 – Inovație în Cultură (13:20 – 13:55)
Moderatori: Teodor Pop, CIO, UPT & Adrian Seceleanu, Ziarul Financiar
Speakeri:
• Simona Giura – Director Executiv, Gărâna Jazz Festival
• Norbert Tako – Fondator și Director pentru Experiențe Creative & Inginerie Comunitară, Centrul Cultural PLAI
• Alin Vaida – Co-fondator & General Manager, FAPTE & Jazz in the Park
• Mihai Moldoveanu – Project Manager și Muzician, JazzyBIT
Panel 6 – Inovație în Sustenabilitate (14:00 – 14:40)
Moderatori: Adrian Seceleanu și Ioana Niță, Ziarul Financiar
Speakeri:
• Andreea Iager-Tako – Fondatoare, Centrul Cultural PLAI
• Monica Diaconu – Co-fondatoare, Asociația Părinți în Dialog & Școala Babel
• Roxana Damaschin-Țecu – Co-fondatoare, UnLoc & OilRight
• Răzvan Vlasin – Chief Information Officer, Newpharma Group
Inovația ca motor al dezvoltării regionale

Timișoara s-a consolidat în ultimul deceniu ca principalul hub automotive al României, al doilea pol industrial al țării și al treilea în IT&C, iar ecosistemul local reunește universități performante, centre de cercetare, companii multinaționale, startup-uri emergente și o administrație orientată spre dezvoltare. Modelul de colaborare dintre aceste sectoare este unul de bună practică pentru România și demonstrează cum un oraș universitar se poate transforma într-un centru european al inovației.

ZF Innovation Summit 2025 nu este doar o conferință, ci o platformă de dialog, inspirație și conexiune între mediul academic și cel privat, între idei și implementare, între prezent și viitor.
Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac online, la: https://bit.ly/3ITtxef

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur

Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur
Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Pentru luna ianuarie a anului viitor, As Tour Timişoara vă propune să descoperiţi farmecul Belgiei într-un city-break de neuitat. De la eleganța capitalei europene Bruxelles la romantismul medieval al orașului Bruges și atmosfera spectaculoasă din Ghent, această excursie promite patru zile pline de istorie, arhitectură impresionantă și experiențe memorabile. Plecarea este pe 15 ianuarie 2027,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.