Evenimentul atletic al acestei toamne se apropie: Timișoara City Marathon 2025 – Powered by UPT

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar câteva zile până la încheierea înscrierilor pentru Timișoara City Marathon 2025 – powered by Universitatea Politehnica Timișoara (UPT). Ajunsă la cea de-a noua ediție, competiția sportivă se desfășoară sub sloganul „UP TO RUN” și este o invitație adresată tuturor pasionaților de alergare – de la amatori la sportivi cu experiență – de a celebra mișcarea și stilul de viață activ.

Noutatea ediției 2025 este parteneriatul oficial cu Federația Română de Atletism, care va organiza în cadrul evenimentului cursa pentru desemnarea campionilor naționali master la maraton, consolidând astfel poziția competiției în calendarul sportiv național.

Evenimente premergătoare
Vineri, 24 octombrie, între orele 15:00 și 20:00, Stadionul Știința va găzdui evenimentul aniversar „105 pentru Poli”, dedicat celor 105 ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara.
Sâmbătă, 25 octombrie, între orele 17:00 și 19:00, va avea loc workshopul „Sportul de plăcere și sportul de performanță”, o întâlnire dedicată celor care doresc să aprofundeze legătura dintre sport, sănătate și performanță.
Ziua competiției – 26 octombrie 2025
Startul maratonului va fi dat duminică, 26 octombrie, la ora 08:00, iar alergătorii vor putea alege dintre șase curse adaptate diferitelor niveluri de pregătire:
• Maraton by Flexik Automation – start din Otelec (42,2 km)
• Semimaraton by FORVIA HELLA (21,1 km)
• Cros 10,5 km by Rompetrol
• Cros 4,4 km by Linde
• Cros 1 km by UPT
• Cursa Maraton Masters, în parteneriat cu Federația Română de Atletism

Participarea copiilor și tinerilor între 7 și 18 ani este gratuită la cursele dedicate acestei categorii de vârstă, încurajând astfel adoptarea mișcării încă din primii ani de viață și promovând educația pentru un stil de viață activ în rândul noilor generații.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 14:00, în Piața Victoriei, pe platoul din fața Rectoratului Universității Politehnica Timișoara.

„Timișoara City Marathon nu este doar o competiție sportivă, ci o sărbătoare a comunității și a valorilor care ne definesc: perseverența, spiritul de echipă și dorința de a merge mereu mai departe. Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, sportul este o formă de educație prin exemplu, care ne învață să depășim limite, să ne dezvoltăm constant și să construim împreună un viitor mai sănătos și mai unit. Suntem onorați să fim parte dintr-un eveniment care aduce laolaltă oameni din toate colțurile țării și din afara ei, uniți de aceeași pasiune pentru mișcare” — conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

„Ediția cu numărul 9 a Timișoara City Marathon ne face să privim cu mândrie la parcursul de până acum: am reușit să construim un cadru sportiv deschis atât alergătorilor amatori, cât și celor de performanță. Parteneriatul cu Federația Română de Atletism confirmă această deschidere și marchează un pas important în evoluția evenimentului nostru. Ne vedem la linia de start, pe 26 octombrie!” — Alexandru Lorinți, președinte Alergotura.

Despre Timișoara City Marathon
Lansat în 2017 de Clubul Sportiv Asociația Alergotura, Timișoara City Marathon este un eveniment deschis tuturor categoriilor de alergători și promovează alergarea ca element esențial al unui stil de viață sănătos. Începând cu 2024, Universitatea Politehnica Timișoara este partener strategic în organizarea competiției, consolidând tradiția timișoreană a sportului și educației printr-o viziune comună orientată spre viitor.

Timișoara City Marathon powerd by UPT este un eveniment așteptat și apreciat de iubitorii de sport din întreaga țară și chiar de peste granițe.

Informații suplimentare:
Programul complet al evenimentului, detalii despre curse și înscrieri sunt disponibile pe: https://timisoaracitymarathon.ro/

„Timișoara City Marathon – powered by UPT” este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Sport Club Municipal Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate

SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Începând de vineri, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara va putea fi vizitată o nouă casă tradițională din zonă. Casa de la Dragșina va fi un nou obiectiv care completează patrimoniul muzeului și îmbogățește reprezentarea arhitecturii tradiționale din Banat. Casa, donată muzeului în anul 2022 de familia Vatriș, provine din localitatea Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean Timișoara se inaugurează o nouă casă tradițională/FOTO
Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei. Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi
Două licee din Timişoara, cu patru specializări în total, fac parte dintr-un top al primelor 50 de specializări din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an. Este vorba de Colegiul “Carmen Sylva” cu specializările Ştiinţele Naturii (locul 13) şi Matematică-Informatică (locul 46) şi Colegiul “CD Loga” cu specializările Matematică-Informatică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colegiile Carmen Sylva şi CD Loga, în topul naţional al liceelor în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an
SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate
Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
Pentru a obține un machiaj armonios și bine definit, este important să alegeți produse cosmetice potrivite. O paletă de machiaj este una dintre cele mai practice și eficiente opțiuni, deoarece reunește într-un singur ambalaj compact mai multe nuanțe, texturi și subtonuri. În majoritatea cazurilor, culorile dintr-o paletă sunt concepute astfel încât să se combine armonios....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palete de machiaj: ghid pentru un machiaj complet și armonios
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.