Aline, fă-te că munceşti! Alin Popoviciu, între impostură şi demagogie

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Trei cetăţeni supărați pe motiv că Primăria le-a luat parcările moştenite din moşi-strămoşi pentru a face o bandă destinată transportului în comun au mers să se plângă, în urmă cu două zile, la Consiliul Judeţean. Sigur, prima întrebare a oricui având neuronii intacţi este ce căutau ei acolo. Ce poate să facă în acest caz Consiliul Judeţean? Dar ilarul merge mai departe, fiindcă ei s-au dus cu lăcrămaţia fix la vicepreşedintele Alin Popoviciu. Cel puţin asta susţine acesta pe pagina sa de Facebook.

Şi spun despre ilarul situaţiei, fiindcă Popoviciu nu prea are obiectul muncii prin instituţie, arde gazul de pomană, fiind mai mult un ţuţăr al preşedintelui Alfred Simonis. Pe scurt, cu sau fără Popoviciu, Consiliul Judeţean ar funcţiona fix la fel. Dar asta e o altă problemă. În mod normal, Popoviciu trebuia să le spună oamenilor din start că au greşit adresa, că nu intră în competenţele sale, şi nici măcar ale lui Simonis, chestiunea în cauză. Cel mult putea să facă trafic de influenţă, dacă l-ar băga cineva în seamă din Primăria Timişoara. Dar nici nu poate. Dar cum are mult timp liber, el a stat cu vizitatorii la masă şi cine ştie ce le-a promis. În paranteză fie spus, Popoviciu este arhicunoscut în PNL Timiş pentru promisiunile sale neonorate. Drept urmare, dacă s-a implicat în acest caz, pe linie administrativă, de vicepreşedinte al CJT, el dă dovadă de o mare impostură.

Dar Alin Popoviciu este şi om politic, secretar general al PNL Timiş. Era evident şi de aşteptat, lucrările demarate de primărie pe Take Ionescu i-a nemulţumit pe posesorii de maşini din zonă, care au început tot felul de proteste online. Oricum nu cred că, odată cu achiziţionarea maşinilor, aceştia au primit automat şi locuri de parcare pe bulevard. Ca de fiecare dată când e vorba să te lupţi cu “soroşiştii” sau “neomarxistii”, acestora li s-au alăturat şi alţi protestari de profesie. Inclusiv un cunoscut avocat editorialist. Problema este că Timişoara nu aparţine doar proprietarilor de maşini. Şi ca să nu mă înscriu într-o zonă populistă, aş adăuga că oraşul e destul de prietenos cu maşinile, în defavoarea mijloacelor de transport în comun, a bicicliştilor etc.

Ori în orice de oraş cu pretenţii din lume, transportul în comun are prioritate în faţa celor care s-au trezit fără parcare. Aşa cum binele comun are prioritate în fața binelui individual. Şi da, pentru binele comun e nevoie de reforme, aşa cum e cazul pensiilor nesimţite ale magistraţilor. Şi întotdeauna va exista rezistenţă la reformă. Fiindcă tot un fel de reformă se întâmplă şi pe Take Ionescu, în favoarea timişorenilor care folosesc transportul în comun, spre supărarea unor privilegiaţi. Ca să nu mai spun că în cazul acesta nu se desfiinţează toate parcările, multe rămân. Doar 50 dispar. În fapt, înainte de intersecţii se fac benzi de preselecţie care oferă prioritate autobuzelor şi troleibuzelor.

Ca politician, Popoviciu a ales partea gălăgioasă în acest caz, iar nu majoritatea tăcută. După discuţii, el a sărit să facă o postare pe Facebook, în care a înjurat Primăria, ajungând la următoarea concluzie: Timișoara are nevoie de o administrație cu viziune și bun-simț, nu de experimente făcute pe spatele cetățenilor. Orașul nu este un laborator de imagine politică, ci locul în care oamenii trăiesc zi de zi și așteaptă respect, nu improvizații.” Demagogie pură, de la un capăt la altul. În cheie politică, Popoviciu face în continuare sluj şefului său administrativ, Alfred Simonis. În condiţiile în care în PNL există o tabără importantă care ar dori o alianţă cu USR, Popoviciu încearcă din toate puterile să saboteze aceste negocieri şi să facă din PNL Timiş o organizaţie vasală PSD-ului.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 08:23 )

Acum va intreb si eu pe voi: cui datoram in Timis marile investitii de data recenta ? Lui simonis sau usr-lui ? Ai ma refer la cele faraonuce, nu la costumul rosu al lui paula (care o face pe distinsul exemplar o femeie extrem de frecventabila de altfel 😉 )

Daniel a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 08:43 )

Explicația pentru faptul că oamenii s-au dus la consiliul județean se găsește în scena de deschidere a capodoperei lui Francis Ford Coppola, unde vedem cum reacționează o persoană nedreptățită de autorități și anume că recurge la un alt tip de autoritate. Așa și aici, oamenii au fost nedreptățiți de mafia gulerelor albe eco-marxiste din primărie și au apelat astfel la concurență. Și uite așa, tot mai mulți timișoreni realizează că Fritz și șleahta lui vine să naționalizeze locurile lor de parcare mai ca un activist comunist din anii ‘40. Că pe acel bulevard se circulă bine, că undă verde funcționa de pe vremea coastei administrații și că practic nu se stătea cine știe cât în coloană, evident ca nu se pune când vine vorba de a impune ideologia eco-marxistă asupra orașului și a cetățenilor.
Sigur că Popoviciu este o persoană versată care nu i-a trimis cu sorcova cum că nu e treaba lui ci i-a ascultat și a câștiga capital politic subliniind astfel mitul că USR-iștilor nu le pasă de probleme oamenilor, aceasta fiind altă explicație pentru care aceștia nu au deloc tracțiune electorală în județ unde s-a văzut cine a câștigat detașat.
Nu pot să nu observ cum articolul este scris într-o notă marxistă fiind vorba de privilegiații, adică chiaburii, care au îndrăznit să lucreze și să își permită un autovehicul și care beneficiază de un loc de parcare aproape de reședință. Dacă binele comun are prioritate atunci de ce să nu mergem cu totul în acea direcție în loc să mergem pe cârpeli? Nu mai bine alegem atunci programul Hrană, apă, energie? Că ăla este binele absolut, iar la pachet avem și un plan nutrițional, industria calului care este cea mai profitabilă, cultivarea cânepii și informația din apa carpatină care poartă un mesaj divin și este cheia pentru descoperirea adevaratului potențial uman. Mergem all-in pe acest principiu?
Sigur că daca ne-am obosi să ne uităm pe Google Maps cum în orașele germane se folosește fiecare loc disponibil pentru a crea un loc de parcare, în acest scop recomand Johannisstraße din Nürnberg, poate ne-am mai dezmetici și nu am spune că orașul nu este prietenos cu bicicliștii când pistele sunt goale de câte ori trec pe lângă ele, fiind folosite mai mult de migranții economici. Asta pe lângă faptul că nu avem un climat favorabil pentru așa ceva. Că 20 de ani nu s-a făcut nimic la infrastructura rutieră și că acum aceata, deficitară cum e, mai este și blocată artificial, nu mai are rost să discutăm pentru că oricum nu se pune, vorba USR-istului.

ma doare'n paișpe din 2019 a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 09:57 )

“Cetățenii vor putea vedea prin aplicație pe telefon locürile de parcare disponibile în noile parcaje sub- și supraterane pe care le vom construi.”

Ronatean a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 10:30 )

Mai răsfirați băieți! Mai răsfirați! :)))

WarrenBuffetul Gării a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 12:19 )

Da, niște obsedați de investiții, pesediștii ăștia! Aduc bani de-acasă cu găleata de plastic, cu portbagajul, cu jet-ul privat, doar să-și împlinească pornirile perverse spre investiții de utilitate publică:)))))))))))))

George a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 13:07 )

Ioane, noi discutăm aici de Timișoara, nu despre Timiș. Te rog, explică ce MARI INVESTIȚII s-au făcut în Timiș, de dată recentă?

George a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 13:14 )

Dane, de unde și până ai ajuns la concluzia că „vine să naționalizeze locurile lor de parcare”?. Eu nu-mi aduc aminte să-mi fi fost alocat,prin moștenire sau când mi-am cumpărat mașină, un loc de parcare. Dacă vreau să parchez, caut unul până îl găsesc. Dacă nu, mai fac o tură, că doar nu vrei să îți bagi mașina în apartament. Se pare că gândirea e grea pe la MH…

No namme a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 13:53 )

Două avenituri de Bihor,latchi și alinutzu se bat în mari realizări pt Banat…mars la voi acasă gunoaielor

Daniel a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 15:05 )

@George
Tu pe lângă faptul ca habar nu ai ce este aceea o figură de stil pentru că nu prea ai avut tangență cu școala, Dina câte se pare, mai și faci acuzații fără bază factuală cum că eu aș fi venit din alte regiuni istorice. Dacă tu ești atât de preocupat de proveniența unei persoane, atunci poate ar trebui să te întrebi cum de sprijini niște vinituri precum Fritz și Lațcău și prinții lor, migranții economici care sunt mult mai vizibili. Desigur asta dacă ai capacitatea intelectuală pentru așa ceva.
Apoi, în cazul de față vorbim de un status quo care a fost modificat arbitrar, în stilul unui prim secretar al PCR, de maestrul Fritz și protejatul său, dublu repetent Ruben Lațcău fără a discuta cu nimeni și fără a oferi alternative și soluții apriori, deși se laudă ca din 2023 a fost făcut planul.
Pe de altă parte soluția ta de a da ture în jurul blocului s-ar putea să fie benefică pentru cei care vor avea astfel timp să se gândească mai bine pe cine vor vota la alegerile următoare și să îi mulțumească conducătorului iubit pentru această favoare.

Lae a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 15:49 )

„Și uite așa, tot mai mulți timișoreni realizează că Fritz și șleahta lui…” este o afirmatie a cuiva de aici asemanatoare cu cele propagate de fel de fel de personaje mesianice, care isi permit sa strecoare cate o vorba inteleapta in numele poporului, pe care nu-l intreaba daca il mandateaza ca purtator de cuvant.

Dan A. a spus: (octombrie 23rd, 2025 at 16:37 )

Orice desfiintare de locuri de parcare e o inconvenienta, dar minciunile nu ajuta la rezolvarea problemelor.
Pe un feed de pe Facebook se plangea „un parinte” ca modificarile de pe Take Ionescu nu vor mai permite oamenilor sa parcheze ca sa-si lase copii la scoala. La intrebarea altui cititor „care scoala, ca pe Take ionescu nu e nici una?” s-a asternut tacerea. Chiar daca unii parinti au fentat adresa in acte (trebuie sa locuiesti in zona ca sa mergi la Generala 16, pe strada Bucuresti) si vin din alt cartier sa-si debarce copii pe Take Ionescu, locurile de parcare desfiintate nu au legatura cu asta.
In alta ordine de idei nu e clar unde vrea Latcau sa darame garaje, daca e vorba de cele din spatele blocului de pe Take Ionescu 12-14, nu cred ca se obtin mai mult de 15 locuri in plus.

liviu a spus: (octombrie 25th, 2025 at 08:36 )

Daniele , minti de data asta, ca un porc securist.vorba prof Stan V..
Noi il citim pe INO de ani de zile .NIMENI nu este perfect , dar totdeaua acest OM s-a straduit
sa fie un jurnalist adevarat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului

Sorana Cîrstea s-a calificat oficial în sferturile de finală de la Roland Garros. Românca a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang în două seturi, scor 6-3, 7-6 (7-4), într-un meci disputat pe Arena Suzanne-Lenglen. Românca ajunsă la 36 de ani a dominat meciul putea termina și primul set mai repede, dar și în manșa secundă, însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, la granița dintre România, Serbia și Ungaria a avut loc o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium. Acțiunea pare să fi devenit una banală pentru mulți, de această dată Adunarea Generală a Euroregiunea Dunărea-Criș-Mureș-Timiș (DKMT) a avut loc la Kubekhaza, pe partea maghiară. În acest an, partea română a fost reprezentată la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea DKMT a bifat o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami
Construirea unei piste de bob pe structură metalică în zona Bogda ar putea deveni unul dintre proiectele turistice ale județului Timiș în următorii ani. Propunerea aparține consilierului județean liberal Nicolae Bitea, care susține că o astfel de investiție ar putea atrage un număr semnificativ de turiști și ar genera beneficii economice pentru comunitatea locală. Potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pistă de bob în Timiș. Proiectul ar atrage numeroși turiști în zona Bogda
Inovație și sustenabilitate în construcții. Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit vineri, 29 mai 2026, cea de-a doua ediție a simpozionului național „Building Construct” și etapa finală a concursului studențesc cu același nume, ajuns la cea de-a IX-a ediție. Dedicată studenților din anul I, competiția a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți la „Building Construct”, simpozion național sub egida UPT
În inima Banatului, acolo unde tradiția, credința și spiritul comunitar se întâlnesc, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara continuă să fie un reper al voluntariatului creștin. Înființată în anul 1991, organizația reunește femei implicate active în viața Bisericii și a comunității, unite de dorința de a aduce sprijin concret celor aflați în nevoie. De-a lungul anilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeile care transformă credința în faptă: misiunea Societății Femeilor Creștin – Ortodoxe din Timișoara
La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Tradiţii şi obiceiuri
După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
Sute de ani de istorie, într-o primă ediție de excepție. Centrul Multifuncțional din Reșița a găzduit lansarea volumului „Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – Personalități, Volumul I. De la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, un proiect editorial de anvergură dedicat personalităților care au construit, de-a lungul secolelor, identitatea uneia dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița a avut parte de un eveniment excepțional: lansarea în inima de foc a orașului a almanahului istoric ENCYCLOPÆDIA BANNATICA/FOTO
Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.