Durata medie de vânzare a unui apartament din Timișoara se apropie de două luni

Un proprietar de apartament din Timișoara, care dorește să îl vândă, are de așteptat în medie aproape două luni pentru a-și găsi cumpărătorul. Locuințele noi sunt tot mai solicitate, acestea atrag cel mai mare interes din partea clienților.

Conform imobiliare.ro, românii interesați de realizarea achizițiilor imobiliare și-au grăbit decizia de cumpărare în trimestrul III al acestui an. Această tendință a putut fi observată, cu mici excepții, la nivel național și a fost impulsionată de trei factori majori – anticiparea majorării TVA în cazul locuințelor noi, oferta în scădere și perspectivele de evoluție ale prețurilor pe termen mediu, după scumpiri de până la 20% în ultimul an în marile orașe din țară.

“Deși avem o perioadă de vânzare în scădere, în special din cauza impactului măsurilor fiscale în decizia de cumpărare, observăm tot mai clar un transfer de putere înspre cumpărător. Într-o piață în care prețurile sunt în creștere, iar climatul socio-economic este încărcat, cumpărătorii deciși au mai mult timp să analizeze, să compare și să negocieze pentru că vor fi mulți care vor fi în expectativă. Dezvoltatorii și proprietarii sunt mai atenți la nevoile reale ale clienților și mai flexibili în discuțiile comerciale. Practic, asistăm la o reașezare firească a pieței, în care decizia de cumpărare devine mai rațională și mai bine fundamentată. Intrăm într-o perioadă foarte propice pentru oportunități de achiziție”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Perioada medie de vânzare înregistrată pe piața rezidențială timișoreană este constant una dintre cele mai reduse din țară, la doar un pas distanță de cea din București. Mai mult, aceasta se menține la un nivel relativ constant de la începutul anului, semn că evoluția pieței locale este bazată pe fundamente stabile.
Un apartament din Timișoara se vinde în medie în 54 de zile, iar prețul se negociază mai mult decât în primele luni ale lui 2025. Diferența dintre prețul de tranzacționare și ultimul preț cerut cumpărătorului a crescut de la 2,4% la 3,4%, conform datelor cuprinse în cel mai nou Raport Imobiliare.ro Market 360.

Locuințele noi au atras în trimestrul III cea mai mare cerere din partea persoanelor care au prospectat piața în căutarea unei proprietăți, fapt influențat inclusiv de anunțul majorării TVA. Pentru fiecare dintre acestea și-au arătat interesul, în medie, patru potențiali cumpărători, cu unul mai mult decât în cazul apartamentelor vechi.

Timișorenii care au accesat împrumuturi pentru finalizarea tranzacțiilor imobiliare au luat credite cu o valoare medie de 383.245 de lei (75.380 euro).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Baschetbaliștii înfruntă CSO Voluntari, joi, 2 aprilie, la ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa viola vine după un meci extrem de strâns, jucat la Rm. Vâlcea. Alb-violeții au cedat cu 88-85, în urma unui coș de trei puncte încasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri. După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc cumpărăturile și momentele speciale. În perioada 1-10 aprilie, campania „Surprizele de Paște sunt deja la ușă” transformă shopping-ul într-o experiență completă, cu vouchere oferite pe loc și premii precum delicii de Paște de la Dolce & Gabbana. Dacă faci cumpărături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri
Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o leagă, pe cale aeriană, de Istanbul. Iar de acolo, destinațiile aflate la dispoziția călătorilor sunt pe întreg globul. Cursele spre și dinspre cel mai mare oraș al Turciei au debutat miercuri. După București, Cluj și Constanța, Timișoara se alătură în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega
Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză de mai multe fapte: luare de mită în formă continuată, folosire de informații care nu sunt destinate publicității, constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență în formă continuată. Tribunalul Cluj a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!
În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a relatat un episod din 2021, atunci când, spune el, a provocat mare agitație în coaliția de atunci. Cum? Cătălin Drulă afirmă că, în calitate de ministru al Transporturilor, a organizat concursuri la ARR, lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR
Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat, este un vechi membru PSD Timiş şi un apropiat al Sorin Grindeanu. El are cinci surse de venit oficiale, toate în subordinea Ministerului Transporturilor, minister condus în trecut direct de Grindeanu, iar acum printr-un interpus. Până a ajunge şef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu
Pași concreți pentru un drum al viitorul sustenabil. Într-o perioadă în care mobilitatea urbană devine o provocare globală majoră, cercetători de elită ai Universității Politehnica Timișoara demonstrează că România joacă un rol important în conturarea viitorului transportului inteligent autonom. Între 25 și 28 martie 2026, prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, ș.l.dr.ing. Raul-Cristian Roman și as.dr.ing. Elena-Lorena Hedrea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT la Göteborg, în prima linie a cercetării pentru transporturi inteligente autonome
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.