Adrian Lulciuc, liderul consilierilor locali PNL, demisionează astăzi din Consiliul Local Timişoara. Va fi înlocuit cu Ştefan Sandu

Liderul grupului PNL din Consiliul Local Timișoara, Adrian Lulciuc, va demisiona astăzi din acest for, potrivit unor surse din partid. În luna septembrie Lulciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, un proces cu ANI. În locul lui Lulciuc va intra următorul de pe lista PNL-PSD de la alegerile locale Ştefan „Titi” Sandu (tot PNL).  

Pe data de 19 septembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a luat decizia definitivă într-un mai vechi litigiu dintre consilierul local PNL Adrian Lulciuc şi Agenția Națională de Integritate (ANI), ultima având câştig de cauză. Pe scurt, ANI l-a acuzat de incompatibilitate pe Lulciuc, după ce firma la care era asociat a vândut, prin trei contracte în valoare totală de 73.780 de lei, măşti de protecţie către STPT, societate aflată în subordinea Consiliului Local. Se întâmpla în aprilie 2020, Lulciuc fiind la acea oră şef al Grupului PNL din Consiliul Local, primar era PNL-istul Nicolae Robu, iar director la STPT un alt PNL-ist, Nicu Bitea.

Decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție îl obligă să părăsească poziţia de consilier local. Dacă iniţial, potrivit unor surse, se gândea la o cale de atac extremă, el  cu decizia, astfel că va demisiona din Consiliul Local, în timpul şedinţei de plen care are loc astăzi. Următorul pe lista PNL-PSD de la alegerile locale este tot un PNL-ist, Ştefan “Titi” Sandu.

Amintim aici că, de la începutul acestui mandat, Lulciuc este al doilea consilier PNL care părăsesşte Consiliul Local, după Cosmin Tabără care a preluat funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport. Dacă în locul lui Tabără a ajuns un PSD-ist, Răzvan Barta, acum PNL-iştii au noroc, fiindcă schimbarea se face în interiorul partidului. De menţionat că la alegerile locale alianţa PNL-PSD a obţinut 11 mandate, dintre care PNL – 7, PSD – 4, iar acum sunt şase PNL-işti şi cinci PSD-işti.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Comunismul s-a născut pe Neva și o duce bine-mersi pe Bega! a spus: (noiembrie 4th, 2025 at 07:34 )

potato, tomato, PSD, PNL – aceleași „elite” !
A plecat Tabără, a venit alt pesedist, pleacă pesedistul Lulciuc, vine alt penelist.

Daniel a spus: (noiembrie 4th, 2025 at 08:32 )

Păcat că nu a mai intrat un P$D-ist ca să se prindă și politicienii de ce este greșit să se voteze pe liste și nu uninominal în două tururi ca să știe fiecare alegător de care politician este reprezentat și eventual să efectueze o treiere având în vedere că partidele nu sunt în stare să facă asta.

George a spus: (noiembrie 4th, 2025 at 08:46 )

Inca un incompatibil galben in Timis. Niste habarnisti liberalii astia timiseni, asa cum au fost din 1989, cu efecte nocive pt noi ca judet.

AdAstra a spus: (noiembrie 4th, 2025 at 08:54 )

Stiu ca multi de aici sunt alergici la pesede (si eu de altfel), dar coruptia mai mare ca in PNL Timis eu nu am vazut.

cetățean a spus: (noiembrie 4th, 2025 at 09:14 )

@george Mama proștilor este tot timpul gravidă!

@george a spus: (noiembrie 4th, 2025 at 14:52 )

zi-mi niste exemple de mari realizariu ale galbenilor in Timis, care sa ne diferentieze pozitiv fata de alte orase. 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă

SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.