Campioana europeană la atletism Angela Cozma, elevă din Timiș cu rezultate meritorii în mai multe competiții, a fost recompensată de conducerea Universității de Vest din Timișoara. Prin pregătire intensivă, începută de la 9 ani, eleva a câștigat peste 50 de medalii. Cele mai importante rezultate obținute au fost cel de vice-campioană europeană (2023), cele șapte titluri de campioană și vice-campioană națională, iar în 2025 cel de vice-campioană balcanică și locul 10 la nivel mondial.
Campioana va beneficia de un set de beneficii pentru susținere pe care Universitatea de Vest din Timișoara îl oferă acesteia diploma specială UVT, acordată pentru pentru performanțele sportive obținute de Angela Cozma; o bursă specială de merit sportiv, în valoare lunară de 600 lei, pentru următoarele 12 luni; un set complet cu echipamentul sportiv, specific Clubului Sportiv UVT; acces gratuit în baza logistică a Clubului Sportiv UVT, pentru antrenamente și pregătire continuă.
„Angela Cozma este un copil talentat al Moraviței și Timișului, meritând pe deplin setul de beneficii pe care UVT i-l oferă astăzi. Talentul, pasiunea și voința i-au dat puterea de a atinge rezultate foarte bune în competiții internaționale, chiar dacă nu a avut condiții de pregătire corespunzătoare, de la început. Cred că fiecare comunitate locală din acest județ și-ar dori să se mândrească cu o sportivă precum este Angela Cozma. Noi, la UVT, îi oferim susțienere și o încurajăm să se pregătească și să participe la competiții tot mai importante, să fie mesagerul Moraviței și al județului nostru la nivel național și internațional”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea
La evenimentul de premiere de la școala din Moravița au participat, alături de eleva premiată și de reprezentanții UVT, atât reprezentantul autorității locale, primarul Moraviței, Răzvan Brăzdău, cât și antrenorul Eugen Iovan, mama elevei, colegi și prieteni.










































Comentarii prin facebook