Doar șase minute au fost decisive pentru a stabili învingătoarea. Poli Femina pierde la Constanța

Derbiul antepenultimei runde a sezonului regulat în Superliga feminină s-a desfășurat la malul mării, unde campioana Farul Constanța a întâlnit nou-promovata Politehnica Timișoara. În tur, alb-violetele reușeau un senzațional 2-0, ceea ce însemna singurul eșec pentru alb-albastre în mai bine de un an și jumătate.

Dar niciun meci nu seamănă cu altul. Chiar dacă au început curajos, s-au apărat „sus” și au avut primele ocazii prin Ienovan și Kurja, finalul primei reprize a fost dezastruos pentru elevele lui Oli Ștefan. Maria Cristea în minutul 41, cu largul consurs al Cosminei Roșu, Ioana Bălăceanu – minutul 44 și Dimitra Ivanova – minutul 45, ambele profitând de o apărare șubredă au dus scorul la 3-0! Nimeni nu se gândea la asta în minutul 40, când Poli a jucat de la egal la egal cu Farul!

Gazdele au început partea a doua cum au terminat-o pe prima, iar Ivanova a mai marcat o dată după 30 de secunde, 4-0! La acest scor, amfitrioanele au mai redus din motoare, dar chiar și așa portarul Cosmina Roșu a salvat echipa de la alte goluri ca și făcute. Spre final, bănățencele au reușit golul de onoare, Bianca Ienovan pasând excelent pentru Anastasia Grecu-Băiaș, nou-intrată, care a driblat portarul și a înscris pentru 4-1.

Așadar Poli pierde al treilea meci în retur, după un tur fără înfrângere, dar poziția în play-off nu îi este încă amenințată. Totuși se așteaptă mai mult de la jucătoarele experiemntate, astăzi Nadin Colesnicenco făcând un meci mult sub posibilitățile sale. Și nu a fost singura…

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Decizii în USR. Radu Miruță trece la Apărare, Irineu Darău preia Ministerului Economiei

Schimbare majoră în USR în privinţa propunerii pentru portofoliul de ministru al Apărării. Funcţia va fi preluată de actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, cel care exercită ca interimar şi poziţia de ministru al Apărării. În locul său la Ministerul Economiei va veni Irineu Darău. Aminitim că principal favorit pentru Apărare era considerat timişoreanul Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizii în USR. Radu Miruță trece la Apărare, Irineu Darău preia Ministerului Economiei
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Cea mai bună echipă din C7 a rămas fără antrenor… Vrând/nevrând este o veste bună și pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici nu va mai continua la Unirea Alba Iulia, echipă pe care a condus-o în mai multe mandate pe durata a mai bine de două decenii și pe care o lasă pe primul loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoc în C7! Antrenorul Alex Pelici s-a despărțit de liderul seriei, Unirea Alba Iulia

Social vezi arhiva Social

UVT a cercetat cum percep oamenii interacțiunea cu inteligența artificială

Universitatea de Vest Timișoara a derulat un micro-studiu de percepție dedicate evaluării percepției Inteligenței Artificiale (IA) în viața personală și profesională. Cercetarea s-a desfășurat în perioada noiembrie–decembrie 2026, în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex–UVT, și a inclus un eșantion de 567 de respondenți. Obiectivele studiului au urmărit evaluarea confortului, eficienței și încrederii în Inteligența Artificială,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a cercetat cum percep oamenii interacțiunea cu inteligența artificială
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”
Universitatea de Vest Timișoara a derulat un micro-studiu de percepție dedicate evaluării percepției Inteligenței Artificiale (IA) în viața personală și profesională. Cercetarea s-a desfășurat în perioada noiembrie–decembrie 2026, în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex–UVT, și a inclus un eșantion de 567 de respondenți. Obiectivele studiului au urmărit evaluarea confortului, eficienței și încrederii în Inteligența Artificială,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a cercetat cum percep oamenii interacțiunea cu inteligența artificială
Schimbare majoră în USR în privinţa propunerii pentru portofoliul de ministru al Apărării. Funcţia va fi preluată de actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, cel care exercită ca interimar şi poziţia de ministru al Apărării. În locul său la Ministerul Economiei va veni Irineu Darău. Aminitim că principal favorit pentru Apărare era considerat timişoreanul Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizii în USR. Radu Miruță trece la Apărare, Irineu Darău preia Ministerului Economiei
Iulius Town Timișoara are un special de sărbători încât să îți poți face ultimele cumpărături, dar și să te bucuri de experiențe. În prima zi de Crăciun și 1 ianuarie 2026, Cinema City și patinoarul din Iulius Gardens vor fi deschise. Pentru zilele special de sărbători,  Iulius Town a pregătit un program special de funcționare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Program special de sărbători în Iulius Town: Cinema City, deschis în Ajun și în prima zi din an
Ziua de 18 decembrie 1989 a rămas în memoria tuturor drept ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei. O catedrală ale cărei porți au fost închise, principalul responsabil în acest sens fiind considerat Ilie Sârbu, cel care a avut ulterior o evoluţie politică fulminantă sub steagul PSD. Și a mai fost ziua în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 decembrie 1989. Morţii de pe treptele Catedralei. Ziua în care Elena Ceauşescu a vrut să pună tunurile pe Timişoara
Așa cum am anunțat deja, Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană un proiect în valoare de 7 milioane de euro pentru reabilitarea halei mari de tramvaie de pe Bulevardul Take Ionescu și transformarea acesteia într-un spațiu cultural, în cadrul Centrului Multiplexity. Proiectul respectiv ar fi trebuit să fie gata de ani de zile, fiind punctul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere șapte milioane de euro pentru ca centrul Multiplexity să devină în sfârșit realitate
Premierul Ilie Bolojan, totodată preşedinte PNL, a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că este posibilă realizarea unei alianțe PNL-USR în perspectiva viitoarelor alegeri. El a afirmat că, în contextul actual, formarea unor blocuri politice mai mari este necesară pentru stabilitate. Afirmaţiile lui Bolojan ar putea produce probleme în PNL Timiş, organizaţie aflată sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?
O nouă grădiniţă urmează să fie construită în localitatea Moşniţa Nouă, aceasta urmând să deservească 360 de copii. Investiţia totală în acest obiectiv este de aproximativ 3,5 milioane de euro, din care 2,5 milioane sunt bani nerambursabili. Primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat, miercuri, 17 decemnbrie, împreună cu ADR Vest, contractul de finanțare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune, la final de an, pentru locuitorii comunei Moşniţa Nouă. S-a semnat contractul pentru ridicarea unei noi grădiniţe moderne
Situația descoperită la căminul de bătrâni de la Lenauheim a făcut Prefectura Timiș să ia măsuri în acest sector. Ce înseamnă aceasta? S-a constituit o comisie care va face verificări. Prin Ordin de Prefect, a fost constituită Comisia mixtă de verificare și control a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din județul Timiș. Din această comisie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problemele cu bătrânii de la Lenauheim au creat o nouă comisie, la Prefectură
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.