După mulţi ani de ilegalitate, terasa PSD-istului Radu Ţoancă de pe Calea Torontalului este demolată

În urma unei dispoziţii de demolare semnată de primarul Dominic Fritz, în această dimineaţă a început demolarea terasei restaurantului Osterietta de pe Calea Torontalului. Clădirea aparţine liderului PSD Radu Ţoancă, dar a fost închiriată unor italieni. Terasa funcţiona de foarte mulţi ani în ilegalitate, fiind pe domeniul public.

Moment oarecum istoric pentru construcţiile ilegale din Timişoara, în această dimineaţă a început demolarea terasei restaurantului Osterietta, situat pe Calea Torontalului. În urma dipoziţiei semnate de primarul Dominic Fritz, demolarea este făcută chiar de proprietari. Clădirea cu pricina aparţine influentului consilier judeţean PSD Radu Ţoancă, restaurantul fiind închiriat. Terasa fiind pe domeniul public, funcţionează de mai mulţi ani în ilegalitate. Înainte de-a ajunge consilier judeţean, în anul 2024, Ţoancă a fost timp de 20 de ani consilier local, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de influenţă din zona imobiliară.

Cât despre modul în care Ţoancă a ajuns proprietar al acest imobil, e o altă poveste încâlcită a istoriei imobiliare post-revoluţionare a Timişoarei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Stilo a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 12:13 )

Perfect. Toate cele ilegale sa se dărâme. Și blocul Aidei Szilagyi. Sau la useristi nu se aplică aceeași lege?

Ps: sunt convins că acest comentariu va fi cenzurat. Sa va fie se bine.

Daniel a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 13:01 )

Nu că ar fi vreun temei legal ca acea construcție să existe, dar dacă am vrea să stabilim un beneficiu pentru oraș și cetățeni în cazul de față, acesta este practic inexistent. Sigur că acțiunea se înscrie în șirul celor întreprinse de această administrație care sunt mai mult de fațadă, niște fente pentru electoratul naiv care votează bazat pe sentimentalisme și manipulări, nicidecum pe fapte, competențe dovedite și realizări în sfera privată. Astfel că nu e de mirare că ajung în funcții executive tot felul de indivizi care nu se pricep la mare lucru, iar ponoasele urmează să le tragem ca întotdeauna tot noi.
În alte cazuri mult mai flagrante de genul blocurilor între case nu se tratează cu aceiași măsură, deși autorizațiile acestea nu respectă destule prevederi legale și de bun simt cum ar fi procentul de spațiu verde și numărul locurilor de parcare. Evident că dacă ai PUZ-ul realizat de firme prietenoase cu administrația actuală, nu vor fi astfel de probleme și nici guru din primărie nu se va sesiza în vreun fel deși el cunoaște foarte bine cazurile respective.
Concluzia pe care inevitabil o tragem este că Fritz e la fel de răzbunător și de ipocrit ca și conaționalul său care a stat, efectiv a stat, peste 10 ani la Cotroceni.

George a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 13:30 )

Daniele, iar ai luat-o pe arătură. S-au terminat medicamentele și ai nevoie de sponsori? Văd că atunci când ești cu medicația la zi, gândești coerent. Atunci, de multe ori îți apreciez comentariile. Acum, te-ai apucat la orice articol să-l balacaresti pe Fritz, are sau nu cu articolul. MEDICAMENTE, MEDICAMENTE.🤮

Japonezu a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 13:35 )

Foarte adevarat, Daniel…E acelasi beneficiu pentru cetatean, ca si al trotuarului inexistent de la Dinar sau al strandului Termal, care zace in paragina de 2 ani deja.E bine sa nu ii lasi sa isi faca de cap, dar pune ceva in loc.Cred ca si la Dinar si aici se putea taxa cumva astfel incat sa ia niste bani de la patroni, decat sa darami si sa nu mai iei nimic…

Daniel a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 13:55 )

Lasă @antiVrajeāla (George) textele și nu recomanda altora ce ți se recomandă ție în secțiunile de comentarii ale platformelor de știri locale.

Cristi83 a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 18:56 )

Dar blocul Aidei Szilagyi cum de a primit avizele… sau nu le-a primit?

XR a spus: (noiembrie 26th, 2025 at 19:40 )

Adica ales pentru cetățenii imbecili ai orasului si dansul se comporta ca un interlop.
De unde daca nu de la partidul mafiotilor – PSD? Mortii mamii voastre!

Institutiile statului , la fel ca Edilii + sefii de la Judet, de o NEPASARE CRASĂ
Plis INCOMPETENTĂ maximă la toti acesti impostori 👺cocotati in fruntea administratiei doar ptr PARVENIRE usoara si IMBOGATITE personala😡 prin sifonarea bugetelor publice grase prin contracte cu firme de casă. Ef simplu cu o JUSTITIE OARBA, interesata doar de pensionare la 40 de ani si penaii grase speciale…STATUL DE DREPT exista doar pe hirtie…😡apoi ne miram ca oamenii satui de coruptia asta la virf, voteaza partide extremiste

Ion a spus: (noiembrie 27th, 2025 at 07:12 )

„Sunt convins că acest comentariu vă fi cenzurat” zice unul prin comentarii. Ce ușor se aventurează unii la afirmații. Probabil că și restul comentariului e la fel de adevărat.

Alin a spus: (noiembrie 27th, 2025 at 10:12 )

O minciuna! Restaurantul functioneaza normal..fara nicio problema!

Supapa a spus: (noiembrie 28th, 2025 at 08:52 )

Daramatia toate bodegile care nu incurca pe nimeni dar de blocul useristei din Braytim sa nu va atingeti ca ramaneti fara sponsor

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situația creată de fumul care a acoperit Timișoara în ultimele două zile a dus la convocarea, vineri, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. În urma analizarii datelor existente s-a concluzionat că problemele au apărut în urma unui incendiu de vegetație în Serbia, fumul fiind purtat de vânt spre zona Timișului și a Timișoarei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fumul din Serbia a convocat autoritățile în ședință. Populatia, sfătuită să stea în casă
Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
Halterofilii de la CSM Timișoara au bifat o evoluție remarcabilă la Cupa României de Tineret, etapă obligatorie de Campionat Național, desfășurată recent în organizarea Clubului AMEFA Arad. Delegația de pe Bega se întoarce acasă cu un trofeu major și cu promisiunea unor performanțe de lungă durată pe scena internațională. Performanța de vârf a clubului timișorean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara strălucește la Cupa României de Tineret: Aur pentru Andreea Gogan și o revenire de succes pentru Alexandru Boțoacă
Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.