Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului

Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”.

Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte grupe de minim zece miciuți, urmând să fie deschisă efectiv din toamna lui 2026. Important e că a fost finalizată construcția, chiar dacă mai e de lucrat la finisaje. Proiectul a fost unul tip, folosit la mai multe astfel de unități dezvoltate prin acest program.

„Sesizând tendința creșterii numărului de nou născuți și lipsa infrastructurii antrepreșcolare în comunitățile locale, în 2021 a fost gândit acest program guvernamental de construire de creșe. El a fost inițial gândit pe o finanțare exclusiv pe buget de stat. În momentul în care a apărut oportunitatea finanțării prin PNRR, în 2022, am transferat o parte din aceste investiții, în cele din municipii, în finanțare europeană, așa cum este cazul și creșei din Timișoara”, a declarat Cseke.

Cinci din cele 241 de creșe care au fost cuprinse în acest program sunt în Timiș, iar cea de la Timișoara este cea cu numărul 39 finalizată. Investiția a fost ridicată pe un teren de 1.500 metri pătrați. Include, lângă clădirea principală, realizată pe un sigur nivel – parter, un teren multifuncțional amenajat cu locuri de joacă, alei pietonale, spații verzi și o parcare de 11 locuri.

„Este o creșă construită după un proiect-tip. Această creșă este o creșă medie, care înseamnă spațiu necesar pentru minimum 70 de copii de vârstă antepreșcolară, 0 – 3 ani. Creșa este împărțită pe trei zone. Zona administrativă, unde trebuie să avem și un spațiu pentru cabinet medical, de exemplu, și alte spații care sunt pentru activități și partea administrativă. Zona centrală, unde avem câte un dormitor pentru 10 copii, deci trebuie să avem șapte dormitoare, fiecare cu baie separată, cu grup sanitar separat, cu spațiu de joacă pentru două grupe de copii, atât în interior, cât și un spațiu de joacă în exterior, cât ne permite terenul. Și în partea finală avem zona tehnico-gospodărească – aceasta este denumirea oficială –, unde avem bucătărie complet echipată, dotată conform normativelor, spălătorie, uscătorie și călcătorie”, a mai spus Cseke Attila.

Valoarea investiției a fost 16,6 milioane de lei. Licitația a fost demarată în 2022, dar procedura a fost anulată în urma unei contestații. La cea de a doua încercare, în septembrie 2023 a fost desemnat un câștigător, asocierea Magnum Construct Proiect SRL – Audiotech Multimedia Group, care a depus o ofertă de 12,3 milioane de lei, fără TVA. Șantierul efectiv a început la jumătatea anului precedent.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (decembrie 4th, 2025 at 17:24 )

Cred că Atilla este ușor confuz în legătură cu sensul cuvintelor minim și maxim.

Gb a spus: (decembrie 4th, 2025 at 17:27 )

Degeaba vin autoritățile și declară creșa gata.
Primii copii vor intra în creșă în TOAMNĂ 2026!

Jack a spus: (decembrie 4th, 2025 at 17:36 )

Bun, o cresa. Ce altceva a facut Fritz in 5 ani de zile???

timi a spus: (decembrie 4th, 2025 at 23:04 )

@Jack. Spre stiinta ta, cresa asta e facuta pe fonduri europene, program guvernamental, proiecte standard, tot azi a mai fost inaugurata una identica la Maureni si mai sint multe altele in tara. Deci meritul lui Fritz nu e asa mare. Sa nu vezi insa lucrurile bune pe care le-a facut ridica un semn de intrebare, cred ca te orbeste ura, alta explicatie nu exista : Cetatii, Stan Vidrighin, fosta baza sportiva Dacia, asa pe repede inainte, citeva proiecte din bugetul primariei, nu vorbim aici de cele cu fonduri euroene. A, si sa nu uit : fa-ti drum si intra in cimitirul din Calea Buziasului si vezi in ce hal a fost profanat cu locurile de veci ale etniei rome. Primaria a preluat administrarea prin octombrie, o actiune marunta dar cu semnificatie mare

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.