17 decembrie 1989. Ziua în care Timişoara a dat primele jertfe pe altarul libertăţii

revolutie 1989

revolutie 1989

Cu exact 36 de ani în urmă, la Timișoara mureau primii oameni pe altarul libertăţii.  Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, toţi cei prezenţi fiind de acord să se folosească muniţie împotriva timişorenilor care protestează. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar 188 de persoane au fost rănite. 17 decembrie este zi de doliu în orașul de pe Bega.

Duminică, 17 decembrie 1989, a fost ziua în care Timişoara au căzut primii pe altarul libertăţii. A fost de altfel şi ziua cea mai sângeroasă din acel decembrie fierbinte şi la propriu şi la figurat. Prima victimă a căzut, în jurul orei 16.00, în Piaţa Libertăţii. În acea seară începea operaţiunea „Radu cel Frumos”, la ordinul lui Nicolae Ceuşescu. Ca urmare, după ora 20.00 se deschide focul în mai multe părți ale orașului. De către Armată, în special. Cel mai mare carnagiu a avut loc pe Calea Girocului. Spitalul Județean n-a mai făcut față sutelor de răniți și morți care erau aduși aici. Tot de la Spitalul Județean, 40 de trupuri ale celor răpuși de gloanțe sunt urcate într-o mașină frigorifică și duse la București, unde au fost incinerate într-un crematoriu, cenușa fiind aruncată la canal.

Potrivit lucrării „Enciclopedia Revoluției din Timişoara”, (3 vol.), editată de „Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara”, în 17 decembrie au murit 62 de persoane şi au fost rănite 188.

Victimele din următoarele zile au fost după cum urmează:

Persoane decedate:

18 dec. – 5 persoane

19 dec. – 2 persoane

Ulterior datei de 22 decembrie 1989 – 20 persoane

persoane neidentificate – 4

Total persoane decedate: 93

Persoane rănite:

16 dec. – 8 persoane

17 dec. – 188 persoane

18 dec. – 8 persoane

19 dec. – 4 persoane

20 dec. – 1 persoane

21 dec. – 3 persoane

Ulterior datei de 22 decembrie – 79 răniți

Total persoane rănite: 291

Astăzi la Timişoara este zi de doliu, fiind organizate următoarele manifestări:

Program

  • Ora 10.00, Catedrala Mitropolitană

Slujba de pomenire a eroilor martiri

  • Ora 10.30, Monumentul Crucificării

Depunere de coroane

  • Ora 12.00, Biserica Martirilor

Slujbă de pomenire a eroilor martiri

  • Ora 14.00, Cimitirul Eroilor

Slujbă de pomenire a eroilor martiri

  • Ora 18.00, Catedrala Mitropolitană

Moment de reculegere pe treptele catedralei

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (decembrie 17th, 2025 at 07:55 )

Ar fi interesant de aflat și o statistică a celor care au tras la revoluție și anume câți sunt, câți au fost judecați, câți au fost condamnați, câți ani de închisoare au executat, câți au ajuns la P$D, câți la hAUR, câți în servicii, câți în alte funcții ale statului. Până nu se conștientizează asta, greu de crezut că se vor schimba lucrurile prea curând.

Revoluție = rotire și ajungerea în același punct. a spus: (decembrie 17th, 2025 at 09:16 )

O zi tristă azi și tot mai tristă cu fiecare decembrie. Un vodevil, cu morții comemorați de … galeria unei echipe de fotbal! Cu copii de securiști și milițieni care ne dau lecții de capitalism și democrație. Fără vinovați. Cu masa abrutizată de sărăcie + propagandă anti-democratică și anti-europeană. Ne pasă de cei morți în proporție de vreo 300.000 divizat cu numărul de participanți la manifestările de azi. Unii „creștini”, se roagă mai curând să moară Zelenski decât să înalțe o rugăciune pentru sufletele celor care au murit acum 36 de ani. Dumnezeu să ne facă să cunoaștem așa cum trebuie libertatea, cu tot ce aduce ea, pentru că până acum, n-am prea îmbrăcat sloganurile mari din decembrie 1989 cu realitate. Poate cu o escepție: „Să vină Gorbaciov!” – scandat de o trupă de băieți care, venind de pe Lipovei (ce coincidență!) au aprins niște focuri pe Aradului. De ce n-au mers direct spre centru, că era mai aproape, n-am înțeles – poate o să înțelegem odată.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.