Dominic Fritz spune că PSD trebuie să se decidă dacă mai vrea la guvernare. Lideul USR afirmă că nu se teme de alegeri anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, susţine că partidul pe care îl conduce nu se teme de varianta unor alegeri aniticipate. Fritz spune că USR are o ofertă politică solidă și capacitatea de a intra imediat într-o competiție electorală. Într-un inteviu pentru  Ziare.com, liderul USR a vorbit și despre tensiunile din interiorul guvernării.

Întrebat dacă scenariul alegerilor anticipate este realist în contextul disputelor politice din coaliție, Dominic Fritz a declarat că că un astfel de scenariu rămâne improbabil, dar USR nu este intimidat de un astfel de demers.

„Mie personal nu mi-e teamă de alegeri anticipate, în sensul în care eu cred că USR are ofertă bună, am fi pregătiți. Doar că dacă ne uităm la istoria democrației românești, această posibilitate totuși e extrem de mică și pare să fie mai degrabă o chestie teoretică. Posibil și pentru că alți parteneri de coaliție se uită la sondaje și își dau seama că ar avea un rezultat și mai prost decât au avut atunci”, a spus Dominic Fritz pentru Ziare.com.

Făcând o scurtă analiză asupra situaţiei din coaliție, Fritz a firmat că  PSD ar trebui să se decidă ce-şi doreşte pentru viitor.

„Coaliția va rezista cât timp nu există o alternativă, iar eu momentan nu văd această alternativă. Și președintele României a spus foarte clar că asta este direcția în care acum trebuie să mergem. Noi ne-am asumat cu un protocol de coaliție, acest parteneriat, cu tot cu un program care ar trebui să schimbe viața românilor în bine, dacă ne ținem de el și din partea noastră asta este direcția în care mergem. Dacă PSD îşi dorește sau nu să facă parte din această guvernare, nu pot să vă spun. Tot ce pot să vă spun este că ar trebui să se decidă și nu să ne țină în această stare de continuă fragilitate și vulnerabilitate”, a mai spus Fritz

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Asistat social a spus: (februarie 10th, 2026 at 13:14 )

„cu tot cu un program care ar trebui să schimbe viața românilor în bine”
Fix asa e, ba chiar la marele fix.

george a spus: (februarie 10th, 2026 at 15:24 )

Fara suparare insa vedeti ca dominic al vostru, pe care zilnic il pupati in behind, tocmai a pierdut procesul de incompatibilitate cu ANI. Acum ce facem…mai credem in justitie sau nu? Voi de la debanat, care v-ati transformat din pacate in niste propagandisti ai USR, cum comentati?:)

dehelean_s-c a spus: (februarie 10th, 2026 at 15:27 )

Cred că este un calcul corect, cu o condiție: ca USR să se distanțeze imediat de tâmpeniile lui Bolojan. Și cu a doua: să accentueze campania în rural. PNL-ul nu mai este perceput ca partid corect, ci ca un amestec ciudat (1/2 pesediști vopsiți + 1/2 „drone” programate pentru tăieri), care va lua maxim 10% în alegeri și care împinge votanți înspre AUR.

Daniel a spus: (februarie 10th, 2026 at 16:28 )

Nu vă bucurați degeaba pentru că sancțiunea pentru Fritz va fi reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de maxim 6 luni deci practic nimic, având în vedere că la cum cresc portofoliile imobiliare ale edililor, suma este insignifiantă,

nelu a spus: (februarie 12th, 2026 at 09:39 )

Fritz,nu veti mai obtine nici10 %.Esti mai slab si decat Ciuhandu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.