Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la Timișoara.

Va avea loc un protest prin care comunitatea timișeană se alătură demersurilor naționale pentru interzicerea eutanasierii animalelor abandonate.

Acțiunea este organizată în contextul informațiilor și imaginilor din „lagărul” de exterminare din Vrancea unde aproximativ 15.000 de câini au fost omorâți în chinuri. Reprezentanții asociațiilor de profil atrag atenția asupra eficienței reduse a metodelor actuale de gestionare a animalelor fără stăpân și solicită schimbarea abordării.

„S-au cheltuit sume importante pentru eutanasiere, deși există consens, inclusiv la nivel guvernamental, că sterilizarea este singura metodă care produce rezultate pe termen lung. Modelele aplicate în mai multe state arată clar că populația de animale fără stăpân scade doar prin microcipare, identificare corectă, controale și sancționarea proprietarilor care încalcă legea. Fondurile publice ar trebui direcționate către campanii de sterilizare în masă. În situația în care eutanasierea este oprită, există disponibilitate din partea asociațiilor de a contribui la susținerea câinilor aflați în adăposturi”, a declarat Raluca Ceaușu, președinte al Asociația Pieces of Heaven.

Organizatorii invită la protest toate persoanele care susțin: utilizarea eficientă și responsabilă a banilor publici; aplicarea unor metode moderne, europene, de gestionare a animalelor fără stăpân; transparență în activitatea adăposturilor; controale și sancțiuni pentru proprietarii care abandonează sau nu își sterilizează animalele.

„Legea trebuie modificată astfel încât apartenența la o rasă și dreptul de montă să fie recunoscute doar în baza unor documente și analize care atestă clar că animalul este de rasă și apt pentru reproducere. În prezent, în România, rasa este menționată în documentele oficiale – carnetul de sănătate sau înregistrarea în RECS – pe propria răspundere a proprietarului. Această practică favorizează reproducerea necontrolată și generează un număr mare de monte ilegale”, a mai precizat Raluca Ceaușu.

Organizatorii protestului consideră că problema nu poate fi rezolvată fără o colaborare clară între autoritățile locale și ONG-urile de protecție a animalelor. La fel ca în anii trecuți, iubitorii de animale cer parteneriate reale cu primăriile pentru o administrare mai bună a adăposturilor, condiții de îngrijire transparente în adăposturi și mediatizarea adopțiilor.

Participarea la protest este deschisă publicului larg, iar participanții sunt rugați să aducă o lumânare pentru toate sufletele ucise cu brutalitate în adăposturile publice din România, să vină cu pancarte vizibile și mesaje clare pentru autorități; să vină însoțiți de căței doar dacă aceștia sunt obișnuiți cu lesa, dacă sunt echilibrați și dacă se simt în siguranță în mulțimi de oameni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (februarie 21st, 2026 at 14:58 )

Dacă nu s-a protestat împotriva creșterilor de taxe, nu văd de ce și-ar mobiliza cineva pentru asta.

Jack a spus: (februarie 21st, 2026 at 17:35 )

Sa ne pisam pe javrele voastre!

Cresc proastele caini si pisici in loc sa creasca copii. Trecute de 33 de ani, fara un sot in spate si fara copii de mana se cheama ca-s niste epave, ratate, carcase goale. Feminismul le-a luat mintile. „Carierele”, distractiile, crescutul pisicilor nu le vor face niciodata mai implinite fata de a-si intemeia o familie si a creste copii.

Daniel a spus: (februarie 22nd, 2026 at 09:46 )

@Jack
Când își dau seama că nu mai au niciun scop, încep să se agite pentru tot felul de cauze progresiste în marea lor majoritate.

Timisorean a spus: (februarie 22nd, 2026 at 10:49 )

@Debanat – cum puteti accepta un comentariu ca si cel de mai sus?

TMEUTM a spus: (februarie 22nd, 2026 at 10:59 )

Jack,hai sa nu jignim. Da, ai un sambure de adevar, poate s-au mai emancipat femeile, dar si barbatii sunt de vina:beau,inseala,sunt lenesi …Renunta unele femei la barbati si trec pe animale. O femeie nu e animalul barbatului sa accepte orice. Ca unele sint rupte de realitate si viseaza doar, e altceva. Problema e animalul liber,nu cel ingrijit. O femeie ca aia are grija de animale,nu le lasa pe strada. Inca mai vezi caini liberi pe strada si mai sunt oameni omorati. Imi plac foarte mult animalele,dar daca nu sunt ingrijite, si nu le adopta nimeni,macar cele de talie mare si periculosi,pot fi eutanasiati.

Daniel a spus: (februarie 22nd, 2026 at 13:21 )

@TMEUTM
Nu e vorba de ceea ce ai scris tu, ci de faptul că anumite energii sunt direcționate acolo unde nu produc efecte benefice pentru societate. Astfel în loc să se crească un copil, propriu sau adoptat, din care sunt destui care așteaptă asta, se dedică bani și timp pentru animale de companie. Asta indiferent de motive.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.