Se „deschide” pe malul Timișului. Lugojul găzduiește prima etapă a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”

Lugojul devine, la final de februarie și început de martie, gazda primelor două etape, pline de culoare și farmecul neuitat al tradiției, din cadrul Festivalului–Concurs „Lada cu Zestre”, a XIX-a ediție, eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu primăriile și consiliile locale din județ.

„Festivalul–Concurs Lada cu Zestre reprezintă efortul nostru constant de a proteja, valorifica și transmite mai departe, în mod autentic, patrimoniul cultural al județului Timiș. Deschidem competiția cu două etape pline de energie la Lugoj, la care vă invităm să luați parte într-un număr cât mai mare”, a transmis Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Sunteți așteptați în 28 februarie și 1 martie 2026, de la ora 13:00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, pentru un adevărat maraton folcloric de peste 6 ore de spectacol.

În 28 februarie, la categoria ”Zestrea Timișului”, vor urca pe scenă reprezentanți din localitățile: Găvojdia, Victor Vlad Delamarina, Știuca, Balinț, Criciova, Mănăștiur, Racovița și Lugoj.
În 1 martie, la secțiunea ”Laureați”, vor evolua participanți din Ghilad, Făget și Boldur.

Sute de artiști vor aduce în fața publicului frumusețea tradițiilor, a cântecelor și jocurilor populare din județul Timiș, alături de recitatori talentați în grai bănățean, care vor oferi momente pline de farmec și autenticitate. Meșteșugari pricepuți vor demonstra tainele olăritului, opincăritului și cojocăritului, iar gospodinele vor împărtăși rețete autentice, păstrate cu grijă din generație în generație. Colecționarii de obiecte tradiționale și costume populare vor completa atmosfera cu adevărate comori ale zestrei bănățene.

Duminică, 1 martie, va avea loc un recital special susținut de Ansamblul Profesionist Banatul, alături de îndrăgiții interpreți Ciprian Roman, Carmen Biruescu și Bianca Opăriuc. Orchestra va fi dirijată de Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Floarea și Grigore Munteanu. Accesul este liber.

Juriul Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a 2026 are următoarea componență: la secțiunea coregrafie, maeștrii Nicolae Stănescu, Peri Vasile, Marius Ursu și Grigore Munteanu, la muzical Mădălin Luca și prof. Remus Vălungan, la secțiunea gastronomie prof. Mărioara Pisat și Hogea Diana Ramona, la secțiunea expoziții – colecții muzeograf Emilian Popa și Alina Mafa, la secțiunea poezie dialectală – teatru dr. Adela Popa și Loredana Bîndariu.

Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre” este finanțat de Consiliul Județean Timiș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de managerul Liliana Laichici, în parteneriat cu primăriile și consiliile locale din județul Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.