Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de la Progresul și Politehnica Timișoara. Faptul că Poli a marcat prima, dar și ultima nu a fost destul pentru trei puncte, scorul final fiind de 2-2. Culmea, cu acest scor alb-violeții pot piedre locul 1 din C7 după ultima rundă, dar pot intra în play-off cu cele mai multe puncte…

Dan Alexa, a improvizat în formula de start și totul părea OK, mai ales că Alin Țegle a bătut excelent o liberă din stânga, aproape de corner, care s-a oprit în plasă, 0-1 când nu trecuseră 3 minute. Gazdele nu s-au speriat, iar Pamfile a fost aproape de egalre în minutul 6, iar apoi chiar a reușit-o, fostul polist marcând din 16 metri cu un șut plasat, minutul 19,

Poli a reluat inițiativa, dar Haiduc, Vasluian și Avrămescu nu au fost exacți în careul advers, astfel că la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1.

În partea sceundă jocul a fost mai degrabă confuz, terenul „ca la țară” descurajând și el construcția. Au fost destule greșeli de ambele părți și un meci per ansamblu mediocru. În minutul 73, contrar cursului jocului, Sergiu Aldan a marcat cu capul din apropiere și gazdele s-au văzut cu 2-1 pe tabelă! Poli se aruncă în atac, iar portarul Zamfir intervine salutar la șansele lui Amariei și Morar. Cel din urmă, intrat în partea secundă avea să egaleze în minutul 89, dupoă o fază prelungită de atac, cu capul din apropiere, la fel ca la Ghiroda, 2-2. În prelungiri, alb-violeții au căutat golul victoriei, care nu a mai venit, Poate era prea mult la cum au jucat, dar acest meci este un semnal de alarmă, pentru că partidele cu adevărat grele urmează, iar formația nu a arătat bine.

Dintre cei 8 nou-aduși, doar Morar, Țegle și Ailenei s-au remarcat până acum… Prea puțin după o campanie importantă și cantonament în Antalya.

Astăzi, doar fanii alb-violeți s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, cântând mai bine de 90 de minute pentru favoriți!

Poli: Micu – Vasluian, Pedro, Bologa – Ailenei – Amariei, Țegle, Rotariu, Gavrilă – Avramescu, Haiduc. Pe bancă: Pînzariu – Vlaicu, Burlacu, D. Popa, Marincu, Adam, Morar, Ene, Cooper. Antrenor: Dan Alexa.

Șagul a jucat și ea în județul Arad, pe terenul Viitorului, a fost condusă cu 0-2, a egalat, dar a pierdut pe final, 2-3!

Club Sportiv Comunal Ghiroda si Giarmata Vii a făcut 0-0 la Cugir și rămâne cu șanse mici de a ajunge în play-off. În cazul ueni victorii, șansele erau mari de tot!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gica a spus: (martie 13th, 2026 at 17:43 )

Cum s-au prezentat unii jucatori nu rezerve ar trebui sa fie,ci exclusi din lot.Fotbal pe bubuiala,nu tu o schema de joc,mai mult de trei pase nu leaga.Execrabil fotbal.

Reos a spus: (martie 14th, 2026 at 21:57 )

Un lucru este ce vrei și altul ce ai ,calitate nu ,antrenor nu ,adevărul doare .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Am aflat cum ar putea arăta Ceasul Floral de la Timișoara. Una dintre propuneri… fără ceas

Mult așteptata dezvăluire a variantelor de lucru pentru reabilitarea unuia dintre simbolurile Timișoarei, Ceasul Floral, a adus în prim plan trei variante de arhitectură, față de cele două inițiale. Iar cea de a treia am putea spune că e una ciudată, mai precis ceasul efectiv dispare. Municipalitatea a ales o variantă inedită pentru a arăta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Am aflat cum ar putea arăta Ceasul Floral de la Timișoara. Una dintre propuneri… fără ceas
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate

Economic vezi arhiva Economic

Pe Centura Vest se lucrează în mai multe puncte. Lucrările au ajuns la 20%/Foto

Constructorul care se ocupă de realizarea Variantei de Ocolire Timișoara Vest lucrează în mai multe puncte de pe șantier. Investiția avansează, iar în prezent s-a ajuns la 20% din total. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, la terasamente se lucrează la umpluturi, stabilizarea terenului de fundare și realizarea straturilor succesive ale corpului drumului, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Vest se lucrează în mai multe puncte. Lucrările au ajuns la 20%/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul care se ocupă de realizarea Variantei de Ocolire Timișoara Vest lucrează în mai multe puncte de pe șantier. Investiția avansează, iar în prezent s-a ajuns la 20% din total. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, la terasamente se lucrează la umpluturi, stabilizarea terenului de fundare și realizarea straturilor succesive ale corpului drumului, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Vest se lucrează în mai multe puncte. Lucrările au ajuns la 20%/Foto
Mult așteptata dezvăluire a variantelor de lucru pentru reabilitarea unuia dintre simbolurile Timișoarei, Ceasul Floral, a adus în prim plan trei variante de arhitectură, față de cele două inițiale. Iar cea de a treia am putea spune că e una ciudată, mai precis ceasul efectiv dispare. Municipalitatea a ales o variantă inedită pentru a arăta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Am aflat cum ar putea arăta Ceasul Floral de la Timișoara. Una dintre propuneri… fără ceas
Weekendul acestei săptămâni aduce o serie specială de filme la Cinema Victoria, prima sală renovată și redeschisă de Timișoara. Locația sărbătorește patru ani de activitate, cu un program special construit în jurul proiecțiilor speciale: o dramă istorică somptuoasă – Regina Margot, un film și o discuție despre relații și intimidate în epoca AI – Her,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul cinematograf renovat și redeschis de Timișoara a ajuns la patru ani. Va fi sărbătoare la Cinema Victoria
Primarul Dominic Fritz anunţă demararea unui mare şantier care va începe în curând în oraş și care va traversa nouă cartiere, unde se vor schimba țevile de termoficare. Va fi o finanţare europeană record de 50 de milioane de euro. Cu 22 de zile înainte de-a părăsi funcţia de primar, el vorbeşte şi de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă să-şi numere zile rămase în fruntea Primăriei şi anunţă un mare proiect de termoficare
Odată cu încheierea perioadei de implementare a PNRR la 31 august, Primăria Ghiroda a făcut un bilanţ al proiectelor pe care le-a obținut și gestionat prin acest program. Pentru Ghiroda, aceste proiecte înseamnă peste 64,1 milioane de lei atrași prin PNRR pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate. Unele dintre aceste investiții sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilanţ PNRR în Ghiroda. Peste 64 milioane de lei atrași pentru investiții în infrastructură, educație, servicii sociale și mobilitate
Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie. Este cea mai mare sărbătoare a toamnei și se sărbătorește în fiecare an pe data de 8 septembrie. Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică. În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, prima sărbătoare a anului bisericesc. Tradiţii şi obiceiuri
PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.