Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren de 20 de hectare din Freidorf. Suma pusă la bătaie este de 32 de milioane de lei, iar finanțarea vine prin Fondul de mediu.
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea firmei sau consorțiului de firme care se va ocupa de serviciile de proiectare tehnică și execuție pentru noul parc fotovoltaic al orașului. Acesta va produce aproape 8 GWh de energie verde, regenerabilă, în fiecare an.
Noul parc fotovoltaic va avea o capacitate instalată de 5,6 MW și va produce anual, în medie, aproape 7.800 MWh de energie verde. Panourile solare vor fi instalate pe un teren de circa 20 de hectare, situat în apropierea stației de epurare din Freidorf. Energia generată va acoperi aproximativ două treimi din consumul necesar pentru iluminatul public din Timișoara, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor lunare, în prezent estimate la peste 1,2 milioane de lei. Pe lângă economiile financiare, proiectul Primăriei Timișoara va contribui și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 4.800 echivalent tone de CO₂ anual.
„În această perioadă complicată, este important să investim în energie verde și în dezvoltarea propriilor capacități de producere a energiei. Este primul parc fotovoltaic al Municipiului, care ne va ajuta să producem bună parte din energia electrice folosită pentru iluminatul public”, anunță primarul Dominic Fritz.
Valoarea estimată a contractului este de peste 32 de milioane de lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei.











































Comentarii prin facebook