Un minor a murit după un nefericit accident petrecut noaptea trecută în Dumbrăvița

Încă o dramă în sânul unei familii din Dumbrăvița, care tocmai și-a pierdut copilul, asta după câteva săptămâni în care un alt copil s-a accidentat de pe o trotinetă electrică și este în comă de atunci.

Luni seara, după 23.10, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Blaise Pascal, din localitatea Dumbrăvița.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a condus un autoturism pe strada Blaise Pascal, dinspre strada Petofi Sandor înspre strada Victoria, iar la un moment dat a surprins și acroșat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.

În urma impactului, pietonul, un minor în vârstă de 16 ani, a fost grav rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Din păcate, copilul nu a supraviețuit în ciuda eforturilor medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Baluba a spus: (iunie 1st, 2026 at 17:49 )

Ce cauta atunci acolo la ora aia? Unde erau parintii? Dar in cazul celui cu trotineta?

Ion a spus: (iunie 2nd, 2026 at 11:12 )

Aici nu e vorba de un accident nefericit, ci despre crima. Crima, pentru ca probabil individul mergea ca dementul. Nu cred ca un baiat singur, noaptea, merge pe mijlocul drumului. Deci soferul nu a avut grija, nu i-a pasat! Mai precis, si-a asumat ca el stapanaeste strada si nu ii pasa de consecinte.
Prin urmare, este un criminal. Trebuie pedepsit. ACUM.

1 Trackbacks pentru acest articol

Un minor a murit după un nefericit accident petrecut noaptea trecută în Dumbrăvița – Portal Știri România Says:

[…] Încă o dramă în sânul unei familii din Dumbrăvița, care tocmai și-a pierdut copilul, asta după câteva săptămâni în care un alt copil s-a accidentat de pe o trotinetă electrică și este în comă de atunci. Luni seara, după 23.10, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Blaise Pascal,… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scene de o violență extremă au avut loc sâmbătă noaptea în localitatea Igriș, județul Timiș. O petrecere cu DJ, organizată pe terenul de fotbal din comună, s-a transformat într-un coșmar după ce un agent de pază a fost înjunghiat. Scandalul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1. Doi bărbați vizibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal sângeros la o petrecere din Timiș: Agent de pază înjunghiat după ce a interzis accesul a doi bărbați
Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice. Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă. „Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a propus ca, din acest an, ziua de vineri din cadrul marii sărbători a oraşului să fie dedicată special talentelor locale. În mod tradiţional, Zilele Orașului Sânnicolau au loc în primul weekend al lunii septembrie şi durează trei zile. Ziua de vineri din cadrul Zilelor Orașului Sânnicolau Mare va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.