Am fost anunțati prin presă că încă 126 noi kilometri din autostrada Moldovei vor fi dați în folosință până la finele anului 2026, ceea ce e bine. Când am mai avut noi un asemenea elan, când în primele două decenii nu cred că s-au tăiat panglici pentru mai mult de 30 km? Nu mai vezi stradă neasfaltată prin comunele patriei, după ce ani de zile ne croiam drum prin noroaie de la gară până la casa de la țară. Apa, canal se bagă peste tot, iar gazul aproape că nu-l mai vrea nimeni după ce am plâns atâția ani după confortul de la oraș, poate și pentru că ne-am umplut te miri unde de fotovoltaice.
Să nu uităm că până în 2000, salariul mediu al românului era pe la două-trei sute de mărci, iar acuma suntem pe la o mie de euro, de se întreabă și occidentalul din ce oare atâta bănet la o țară care nu vrea să se miște, iar dacă o face o face doar cu forța. Marile orașe și-au dublat (oficial sau neoficial) populația, cartiere de locuințe noi cresc ca ciupercile și nu stau goale. Ne întrecem în mașini care mai de care, pentru care ungurul sau cehul nu îndrăznește să-și facă credit pe termen lung. Ne și înarmăm cu ce cumpărăm de la americani sau nemți, dar o parte din industria de armament se ridică din nimic exact ca urmare a acestor investiții.
Asta nu înseamnă că e bine, dar contează și cum vedem binele. Toți ne plângem, dar depinde fiecare pentru ce. E proastă legea salarizării, deși o lectură mai atentă nu arată că mulți ar pierde. Ne supără inechitățile, vedem că altul are mai mult, dar la final zicem că „când o fi mai rău la fel să fie”. Începem să ne certăm ideologic, de parcă am fi Truman, Eisenhower, Thatcher, Dugin și Platon la un loc, vrem unii cu MAGA, alții România First și clar știm de nenorocitul de Soros, dar când se lasă cu un pahar de bere ne amintim că Ciolacu a mărit pensia și anvelopa salarială.
Nu ne întrebăm cum ne-am ridicat, dar știm că am făcut-o încet, mai încet ca alții. Poate că de aici e baiul. Noi vrem mai încet. Pe noi să nu ne grăbească alții cu jaloane PNRR. Tot PSD-ul e construit pe strategia asta. Facem și pentru oameni din ce rămâne după ce ne-am îmbogățit noi. Și numai la PSD e treaba asta, de vreme ce liberalii stau să se îndoaie în partid. Să creștem, dar să creștem cum vrem noi. Avem venitul ăla mediu de 1.000 de euro și cerem 1.300. Nu ne interesează cum am ajuns acolo sau cum vom mai crește. Am luat bani cu împrumut, dar venitul obținut nimeni nu ni-l mai ia înapoi. Așa crede lumea care nu a auzit de inflație. Dar una peste alta cam asta e. Ce ți s-a dat ți se ia mai greu.
Așa am crescut. Cu fascinația pentru temporizarea asta de tip PSD, închizând ochii la toate devierile democratice. Încet, dar fără prea mare efort. Avem deficit mare? Care e problema? Îl scădem când suntem pregătiți pentru asta, nu când vrea Ursula. „Să ne mai lase Ursula!” este filosofia majorității poporului român. Constatăm că e mai bine, dar spunem că e mai rău. Ne plângem, dar nu ne plângem de ce contează pe termen lung, ci ne plângem că asistenta de la MApN i-a mai mult decât cea plătită de Ministerul Sănătății. Nu ne-ar deranja prea mult șpaga luată de politicianul care „ne dă”, dacă cel care o ia ne urcă încet-încet, fără grabă.
Nu ne deranjează că justiția e comandată politic, dacă avem senzația că ni se face pe plac până la urmă. Ne doare viața grea, dar nu așa de mult ca schimbarea societății prea repede, cu useriști din ăștia care aduc diversitate, ecologie, tot ce seamănă cu ceva impus de Uniunea Europeană. Și nu ne întrebăm niciodată, dar niciodată din ce bani am urcat până la nivelul de acuma. Uităm că am ajuns unde am ajuns pentru că cineva ne-a preset să facem ce-am făcut, ca elevul ăla talentat, dar cam comod, care se plânge la părinți că dascălul îl chinuie cu temele pentru acasă.
Dacă spui că din banii contribuabililor nemți, olandezi sau francezi ne-am dezvoltat ți se va răspunde că ăia au profitat mai mult de pe noi decât am luat noi de la ei. Orice statistică îi vei pune în față este aruncată fără să se uite peste ea. Ei știu mai bine. În filosofia politico-economică a poporului român s-a sedimentat ideea că creșterea ideală e cea din consum, creșterea din ce ne-au „furat” alții, dar ne-au dat și nouă. Un fel de perpetuum mobile.












































Comentarii prin facebook