Comunitatea din Jebel face un pas istoric pentru viitorul educației locale. Primarul comunei, Dan Vatriș, a anunțat semnarea oficială a contractului de finanțare prin fonduri europene pentru construcția unei școli moderne, o investiție masivă care se ridică la peste 13.000.000 de lei.
Proiectul, derulat prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest (ADR VEST), reprezintă rezultatul a aproape doi ani de muncă intensă din partea echipei din cadrul Primăriei Jebel. Noua unitate de învățământ va asigura standarde europene pentru copiii din comună, punând accent pe siguranță, performanță și eficiență energetică.
Noua școală va transforma radical infrastructura educațională din Jebel. Printre cele mai importante beneficii pe care acest proiect le va aduce elevilor se numără: 14 săli moderne, eficiente din punct de vedere energetic, echipamente performante adaptate erei digitale, educație d ecalitate.
„Așa cum am demonstrat și până acum, educația rămâne o prioritate absolută pentru mine și pentru echipa din primărie, cărora le mulțumesc pe această cale pentru munca depusă de aproape 2 ani pentru a ajunge la acest moment. Cu respect și prețuire”, a transmis primarul comunei Jebel, Dan Vatriș.
Prin această investiție majoră, Jebel se aliniază standardelor moderne de infrastructură școlară, oferind copiilor din comunitate șansa de a studia acasă la fel ca în marile orașe europene.










































Comentarii prin facebook