După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic.
Derby-ul Poli – Steaua se dispută în prologul etapei a IX-a a Ligii 2, rundă înaintea căreia alb-violeții ocupă locul 2 cu 20 de puncte. De partea cealaltă, formația roș-albastră e doar pe 18, loc retrogradabil, cu 5 puncte acumulate după un start de sezon sub așteptări.
„Au fost trei săptămâni, pentru prima dată de când sunt în fotbal așa o pauză în timpul campionatului. Sper să fi gestionat bine, pentru că până la această pauză noi am arătat în multe momente bine. Într-adevăr, după pauzele acestea lungi sunt echipe care au arătat rău, și aici vorbim în perspectiva meciului cu CSA-ul, pentru mine neașteptat au început prost acest campionat, la nivel de rezultate. Au câștigat ultimul meci, cu Bistrița. Apoi au luat două jocuri amicale, cu Ștefănești și Chiajna, unde au arătat mult mai bine decât în timpul campionatului. Ne așteaptă un meci dificil, pentru că au transferat în perioada aceasta jucători buni, de calitate, am apucat să-i văd. Va fi un meci greu și prin prisma faptului că nu jucăm acasă, dar e un meci cu miză, sunt trei puncte care sunt puse în joc. Trebuie să ne păstrăm poziția în clasament. Trebuie să păstrăm distanța față de urmăritoarele noastre și am așteptări de la jucătorii noștri să joace cu foarte multă organizare, determinare, să avem inițiativa și să câștigăm cele trei puncte„, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
„Este și rivalitate și la nivel de atmosferă sigur va fi o atmosferă frumoasă. Deși se joacă joia la ora 18, foarte mulți suporteri lucrează. Nu cred că asta va fi un impediment pentru ei. Dar ne așteptăm ca suporterii să vină, să ne susțină, așa cum au făcut-o și-n meciul de Cupă, cu Rapidul, în număr foarte mare, pentru că avem nevoie de ei și e un meci important”, a mai spus tehnicianul alb-violeților despre „afișul” rundei 9 a Ligi 2.
Atacantul Kevin Nyarko se numără printre poliștii care și-au revenit din punct de vedere medical în această pauză competițională – el evoluând totodată în ultimele 20 de minute ale amicalului cu Vojvodina de la Novi Sad (scor 0-4).
Partida Politehnica Timișoara – Steaua București din etapa a IX-a a Ligii 2 se dispută joi, 8 octombrie, de la ora 18.00 (transmis de Digi Sport 1 și Prima Sport 1), pe stadionul Municipal din Sibiu.











































Comentarii prin facebook