Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile despre situația actuală și de viitor asupra conducerii administrative a orașului Timișoara.
Ruben Lațcău a preluat conducerea efectivă a primăriei, după ce șeful său în cadrul instituției și la partid a rămas doar cu politica mare, la București. În aceste condiții, el este şi potenţial candidat la Primăria Timişoara. Totuși, de mai multe ori, el a spus că nu ar dori, în mod special, postul de primar, dar nu exclude total o asemenea candidatură.
”Da, rămân consecvent cu asta. O să vedem ce ne va rezerva viitorul. Până când nu există un calendar de alegeri, nu are rost să avem discuții vizavi de candidați. (…) Sunt consecvent în sensul în care am spus public, cumva, cum văd eu lucrurile din perspectiva mea și a vieții mele și cu asta sunt consecvent. Dar, în mod evident, sunt foarte conștient că o dată ce ajungi în aceste poziții de putere și identitate publică ai alte responsabilități față de oraș și față de jumătatea asta de milioane de oameni care trăiesc în Timișoara și zona metropolitană, care te obligă în anumite lucruri”, a declarat Ruben Lațcău, la Radio Timișoara.
Despre eventualii contracandidații, el spune că s-au lansat numeroase nume, dar pe mulți dintre aceștia îi numește ”reșapări”, care vor, dar nu pot…
”S-au lansat foarte multe nume, dar cele mai multe nume pe care le-am auzit lansate sunt de fapt tot felul de reșapări, de nume pe care le vedem lansate de foarte multe decenii. Adică oameni care au mai vrut și care și-au mai dorit, dar nu au putut și nu au avut cum, din nou își doresc și vor”, mai spune Lațcău.
Un lucru este convins, că timișorenii au apreciat evoluția administrativă a orașului din ultimii ani și că vor vota în continuare USR.
”Eu cred că timișorenii, în vasta lor majoritate, văd direcția în care se dezvoltă orașul și o văd ca o direcție bună. În mod evident sunt multe lucruri care mai trebuie rezolvate, în mod evident și administrația Fritz a făcut greșeli, cum face orice altă administrație. În mod evident nu sunt toate probleme rezolvate și încă sunt foarte multe pe care trebuie să le facem. Dar ritmul în care lucrurile se întâmplă și direcția în care mergem este una corectă și vedem asta și pe datele sociologice. Inclusiv barometrul Universității de Vest arată asta că timișorenii în proporție de 70% consideră că orașul se îndreaptă în direcția corectă. Ce nume vor fi în alegeri, nu știu, vom vedea. Dar eu sunt optimist că Primăria Timișoara va rămâne câștigată de către USR, indiferent care va fi candidatul USR-ului. Că va fi o altă persoană, că voi fi eu, că va fi altcineva, vom vedea atunci. Deci discuția rămâne totuși deschisă”, a mai subliniat Lațcău.
Rotația la putere și oamenii providențiali
Viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei afirmă că nu crede în ”oameni providențiali” şi îşi doreşte oameni noi în politică. Iar, în acest scop, el dă ca exemplu chiar USR Timiș, unde, atât la județ, dar și la Consiliul Local Timișoara au apărut nume noi de la un mandat la celălalt.
”Eu nu cred că trăim într-un context în care avem oameni providențiali fără de care noi nu mai putem să ne dezvoltăm. Cred că este foarte important să avem o cultură politică care promovează lideri noi și care în mod constant încearcă să aducă noi oameni să promoveze noi oameni. Cred că nu există nici o variantă mai tristă decât să avem, nu știu, unul, doi, trei lideri și să fim dependenți de aceea, să nu mai avem nicio altă alternativă. Cred că e nevoie în mod constant de o dinamică a resursei umane, ca să spune așa. Iar nu să refacem acest lucru. Dacă ne uităm și la componența Consiliului Local actual raportat la precedentul, vedem că au fost schimbări. Că au fost consilieri locali noi. Asta nu înseamnă că cei care au fost anterior nu au fost buni, ci înseamnă că există un proces constant de competiție internă, sănătoasă și corectă, prin care oamenii care vor să se implice pot să crească și să acceptă la diferite funcții”, a mai declarat Lațcău.
La fel ca și cel mai important adversar politic actual al său, Alfred Simonis, și Lațcău a mai spus că nu crede că există ”portița” unor alegeri pentru primar înainte de momentul în care acest lucru ar urma să aibă loc, în mod normal.









































Comentarii prin facebook