Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți.

După ce, acum doi ani, a devenit cel mai tânăr campion al debutanților, iar anul trecut a fost cel mai tânăr campion al juniorilor în competiția care atrage anual aproape 200 de piloți din toată țara, Nicolas, la nici 19 ani, mai poate bifa o performanță extraordinară.

Cu 131 de puncte după șapte etape, pilotul de la Canova Racing Timișoara se află la cinci puncte în urma liderului Bogdan Duma și are nevoie să domine atât calificările de sâmbătă, cât și manșele de concurs de duminică pentru a-și asigura titlul de campion al Grupei 3. Aceasta este cea mai intens disputată grupă din campionat, la care au participat până acum 19 piloți de top.

Având cea mai puțină experiență dintre toți, Nicolas, în vârstă de 18 ani, a avut un start excelent: deși a lipsit de la prima etapă, a câștigat trei dintre următoarele patru curse. După ce a fost forțat să schimbe mașina de concurs în timpul sezonului, Benea junior a avut nevoie de o perioadă de adaptare la noul Audi RS3 TCR. La etapa trecută, desfășurată la Mediaș, a reușit chiar să stabilească recordul Grupei 3 pe acest traseu, iar acum este optimist înaintea etapei finale de la Brașov.

„Nu este o misiune ușoară, dar Nicolas are mindset de campion și poate reuși să obțină titlul. Eu, chiar dacă am câștigat titlul absolut la turisme, aș fi mult mai bucuros pentru el dacă s-ar impune în weekend. Să devii campion al Grupei 3 la nici 19 ani e ceva incredibil. Concurența este una masivă, dar cred că Nicolas poate fi surpriza plăcută și în acest final de sezon”, a declarat Radu Benea, care este deja campionul absolut al turismelor, titlu câștigat cu o etapă înainte de final.

Nu mai puțin de 100 de piloți vor lua startul în acest weekend în Trofeul Poiana Brașov, ultima etapă a sezonului de viteză în coastă. Marea surpriză de pe lista de start este legendarul pilot finlandez Ari Vatanen, care va concura la volanul unei mașini electrice în cursa de pe Drumul Poienii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.