Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața.
De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate cel târziu în decembrie.
”Hai să lămurim un lucru: alegerile se organizează potrivit legii, nu după cum convine unui partid. În ultimele zile, Alfred Simonis încearcă să justifice faptul că nu se vor organiza alegeri pentru primar, aruncând vina în mod fals pe faptul că Dominic Fritz a contestat în instanță ordinul prefectului”, a spus, duminică, prefectul (încă) în funcție.
Finta subliniază că el, ca prefect de Timiș, și-a făcut datoria și a cerut la București demararea procesului alegerilor. Guvernul Bolojan, interimar, nu a putut face o rectificare bugetară pentru a finanța procedurile, spune prefectul.
”Dar e interesant cum este foarte preocupat să explice de ce nu se pot organiza alegeri și mult mai puțin preocupat să spună când și cum se vor organiza. Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba. Am cerut guvernului organizarea alegerilor pentru primar. Am acționat în baza legii, nu în funcție de calcule politice. Mai departe, lucrurile trebuie tratate cu aceeași responsabilitate. Guvernul Bolojan nu a putut face rectificarea bugetară necesară organizării alegerilor, în condițiile în care funcționa cu puteri limitate”, a anunțat Paul Finta.
El mută acum responsabilitatea pe umerii noului guvern ”plin”, unul pe care îl numește ”guvernul PSD”. Iar alegerile trebuie organizate până în decembrie, spune Finta, dar nu amintește și despre contestația depusă de Fritz în instanță.
”Acum, dacă avem un guvern cu puteri depline, responsabilitatea deciziilor îi aparține. Iar PSD, dacă are pretenția că vorbește în numele interesului public, trebuie să spună clar ce face pentru ca timișorenii să poată vota. Mingea este la guvernul PSD. Alegerile trebuie organizate cel târziu la începutul lunii decembrie. Și nu mai ține să pasezi responsabilitatea de la unul la altul. Lucrurile sunt simple: democrația nu este un slogan pe care îl folosim când ne convine. Timișorenii au dreptul să-și aleagă primarul, iar instituțiile statului au obligația să respecte legea și să facă ceea ce ține de ele. Așa că, în loc să căutăm vinovați de serviciu, poate ar fi mai util să răspundem la o întrebare simplă: vrem alegeri sau PSD caută doar justificări pentru a nu le organiza?”, încheie Paul Finta.











































Comentarii prin facebook