Author Archives: Alexandru Ghica

Lugoj şi Medgidia, calificare la pas în sferturile Challenge Cup

Lugoj şi Medgidia, calificare la pas în sferturile Challenge Cup

Ambele formații românești din Cupa Challenge la volei feminin, CS Medgidia și CSM Lugoj, au obținut calificarea în sferturile de finală. CSM Lugoj s-a impus, ca și în tur, cu 3-0 (25-19, 25-13, 25-19) în fața formației Sokol Post Viena. În tururile anterioare, bănăţencele au trecut de echipe din Elveţia şi Slovacia. Urmăoarea adversară a

Rata de infectare continuă să scadă în Timiş şi Timişoara. Doar 3 localităţi din judeţ au peste 3 la mie

Conform datelor furnizate de DSP, rata de infectare la 15 decembrie, la o mie de locuitori în judeţul Timiş este de 1,34 în scădere faţă de ieri când era 1.41. Rata a scăzut şi în Timişoara, de la 1,84 cât a fost marţi, la 1,81. În Timiş, doar 3 localităţi au rata peste 3/1000: Liebling

Au „forţat” frontiera pe contrasens pentru a scăpa de… carantină

Şoferul unui microbuz înmatriculat în România, în care se aflau opt pasageri, a încercat eludarea controlului de frontieră intrând în ţară prin P.T.F. Nădlac, pe contrasens, pe arterele destinate ieşirii din România, încercând astfel să evite triajul epidemiologic. În data de 13.12.2021, în jurul orei 22.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad,

Tenis de masă pe pâine. La Dumbrăviţa, unde are loc şi Cupa României

După ce în weekend s-a disputat Cupa de Iarnă, o competiţie pentru amatori, copii şi juniori, marți şi miercuri Sala Polivalentă din Dumbrăviţa este gazda Cupei României la tenis de masă, unde vor juca sute de sportivi la tineret şi seniori. Dumbrăviţa va fi reprezentată de Daniel Moldovan şi Dora Moldovan la tineret şi de

Deplasări cu ghinion pentru Leii din Banat. După eşecul de la Galaţi a venit şi cel de la Otopeni

Au fost câteva zile negre pentru SCM OHMA Timişoara. Prim-divizionara de baschet a pierdut sâmbătă pe terenul ultimei clasate, la Galaţi, iar astăzi a fost învinsă pe terenul echipei de pe locul secund, CSO Voluntari. Dacă există un lucru comun între cele două partide, este că în ambele, echipa timişoreană nu a jucat rău, dar

Victorie pentru Poli, la handbal, la ultimul meci din acest an

Poli Timişoara a arătat poftă de joc şi o inteligenţă deosebită în derbiul codaşelor, contra celor de la Universitatea Cluj. După un meci pe care l-a dominat, gruparea violetă a răzbunat acel total neaşteptat 19-20 din tur cu un categoric 38-30. Violeţii au început furibund, şi de la 1-1, au marcat 5 goluri la rând.

Meciul anului, în care Lugojul a fost la câteva puncte de victorie contra campioanei

Două ore și jumătate de adrenalină pură. Asta a însemnat meciul din etapa a X-a dintre CSM Lugoj și CSM Târgoviște. După un meci cu mult peste media campionatului, oaspetele s-au impus după o întâlnire pasională, 2-3 (25-23, 28-30, 25-27, 25-23, 12-15). Cu moralul ridicat după victoria din Cupa Challenge, CSM Lugoj a început mai

Marșul Eroilor Revoluției din 1989 – 32 de ani de când prețul libertății a fost plătit cu sângele timișorenilor

Timișorenii sunt invitați joi, 16 decembrie, la Marșul Eroilor Revoluției din 1989. Evenimentul organizat de Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria”, devenit tradiție la Timișoara, a debutat în 2005 și reunește, la fiecare sfârșit de an, sute de participanți. Întâlnirea are loc la ora 18:30, în Piața Maria, locul în care a debutat Revoluția. Se pleacă apoi

Ultimul meci, ultima șansă

Handbaliștii alb-violeți joacă luni, 13 decembrie, ultimul meci din acest an. SCM Politehnica este gazdă pentru Universitatea Cluj, la sala Constantin Jude, într-un meci din etapa a XV-a, a doua a returului din Liga Zimbrilor. Cele două formații sunt despărțite de trei puncte în clasament: alb-violeții se află pe 12, cu 9 puncte, iar clujenii

CFR încheie returul cu o victorie

CFR Timișoara a reușit la ultimul meci din retur o victorie pe teren propriu. A fost 4-1 în prima ligă de futsal cu Sportul Ciorăști, după o prestație bună. Antrenorul jucător Robert Lupu a deschis scorul când încă nu trecuseră două minute, dar oaspeții au reacționat imediat, Ion Dumitru egalând. Andrei Nemițeanu, minutul 6 și

Handbaliștii lui Poli sunt în fața ultimelor teste din 2021

Returul Ligii Naționale de handbal masculin începe pentru echipa bănățeană vineri, 10 decembrie, cu meciul penultim din etapa a XIV-a. Este vorba despre partida CSM Focșani – SCM Politehnica Timișoara, cu primul fluier la ora 18,30. La mai puțin de 72 de ore distanță, violeții vor juca ultimul meci din 2021, cu Universitatea Cluj, pe

Lugojul și Medgidia, aproape de calificări istorice în sferturile Challenge Cup

În prima manșă a optimilor de finală a Cupei Challenge, CSM Lugoj a învins în Austria, scor 3-0 (25-22, 25-23, 25-20), pe Sokol Post Viena, luând un avantaj decisiv pentru calificărea în sferturile de finală. Returul va avea loc peste o săptămână la Lugoj și formația timișeană are prima șansă. CSM a fost în prim

Suporterii Politehnica Timişoara, la a 12-a “Acţiune de Crăciun”. Oamenii cu suflet mare, invitaţi să ajute

În acest an suporterii alb-violeţi organizează din nou tradiționala „Acțiune de Crăciun Druckeria”. Pentru al 12-lea an consecutiv, ei vor încerca să aducă un zâmbet pe fețele celor la care nimeni nu se gândește de sărbători. Acţiunea îşi propune să ajungă în cât mai multe sate din județul Timiș. „În acest an avem un partener

Play-off pe ultima linie dreaptă. Fetele de la Poli joacă în Top 6

Politehnica Timișoara a primit pe Stadionul Știința vizita echipei Banat Girls, formaţie din Reşiţa care joacă în acest seyon acasă la Comloşu Mare. Un meci, ultimul din sezonul regulat, început pe soare și terminat pe ploaie, un joc cu cinci goluri și multe alte ocazii, o partidă al cărui fluier final a adus bucurie prin

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.