Un grup specializat în contrabandă și camătă, care își desfășura activitățile în județul Timiș, a fost destructurat în această dimineață de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Toate cele 5 percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Hitiaș, azi-dimineață, în data de 1 iulie, într-un dosar penal aflat sub coordonarea procurorului de caz din…
Accident în Timiș. Un tânăr biciclist care a fost lovit de o căruță a murit în spital
Poveste cu final tragic în localitatea de frontieră Cenad din județul Timiș. Un tânăr a murit la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, în spital, în timpul operației, după ce, în timp ce se afla pe bicicletă, a fost lovit de o căruță. Accidentul a avut loc în localitatea timișeană Cenad, sâmbătă dimineață. Conform polițiștilor, în jurul…
Doi minori care au dat spargerea într-o casă din Timiș, prinși la scurt timp de polițiști
„Carieră” începută devreme pentru doi minori din Timiș, care au fost prinși de polițiști după ce au dat spargerea în casa unor vecini. Cei doi tineri în vârstă de 13 și 14 ani au furat mai multe bunuri, însă au fost prinși la scurt timp de oamenii legii, în aceeași zi în care au comis…
Conflict încheiat într-o baltă de sânge, noaptea trecută, în Calea Șagului din Timișoara
Scene de groază pentru timișorenii care au trecut, ieri seară, prin zona Calea Șagului. Doi bărbați s-au luat la bătaie, un conflict spontan care s-a încheiat într-o baltă de sânge. Bătaia dintre cei doi a avut loc în zona Turist. Incidentul a pornit spontan, pe fondul consumului de alcool. Unul dintre trecătorii care au asistat…
Fată în vârstă de 12 ani, dispărută în Timiș. Sună la 112 dacă poți oferi detalii!
O familie din Timiș este în pragul disperării, după ce fata în vârstă de 12 ani a dispărut. De două zile, Maria Martinec, din Saravale, nu mai este de găsit. Fata a plecat de acasă în 26 iunie și nu a mai revenit până în prezent. Au fost alertați polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, care…
Furtuna a făcut ravagii în vestul țării / FOTO
Vestul țării a fost afectat de furtună, seara trecută. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de fenomene meteorologice periculoase. În județul Arad au fost înregistrate averse torențiale de 40 – 60 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mari dimensiuni și vânt puternic care la rafală a atins și 90 – 110 km/h.…
Efectele furtunii în Timiș: copaci rupți, incendii și inundații. Sute de persoane au rămas fără curent
Mai multe localități din Timiș au fost afectate, seara trecută, de furtună. Pompierii au fost solicitați să intervină în numeroase cazuri, fie că a fost vorba de inundații sau de copaci puși la pământ de vântul puternic. Au fost două avertizări de cod roșu și o avertizare de cod portocaliu – vânt puternic cu rafale,…
Ore de întârziere pentru trenurile de pe ruta Timișoara – București, din cauza furtunii. UPDATE Sute de călători din 5 trenuri sunt afectați
Aventurile continuă pentru cei care aleg să călătorească cu trenul în România. Ieri seară, din cauza furtunii, mai multe trenuri au rămas blocate pe ruta Timișoara – București, din cauza unor copaci care au fost puși la pământ de vântul puternic. Au fost înregistrate ore de întârziere. Una dintre garnituri avea deja opt ore întârziere,…
Tragedie în Timiș: o tânără a murit într-un accident rutier
Tragedie pe șoselele din Timiș, în această dimineață. O tânără și-a pierdut viața în urma unui accident rutier provocat de un șofer care a intrat pe sens opus, din cauza faptului că avea alte preocupări la volan. Accidentul s-a produs pe drumul național Timișoara – Lugoj. Tânărul în vârstă de 22 de ani venea dinspre…
Coliziune între un autobuz și un tir: 11 victime, dintre care două femei în stare gravă / FOTO
Accident grav petrecut seara trecută, în zona industrială din Arad. Un autobuz și un tir s-au tamponat puternic, iar în urma accidentului au rezultat 11 victime, dintre care două femei se află în stare gravă. Accidentul a avut loc în jurul orei 23.20, pe strada Ovidiu. Șoferul autobuzului, în vârstă de 46 de ani, din…
Drum național din Banat, închis la sfârșitul săptămânii, timp de două zile
Traficul va fi închis pe un drum național din vestul țării, la sfârșitul săptămânii. Sâmbătă și duminică se va desfășura Cursa Automobilistică Națională – Cupa Reșița 2019, iar pentru aceasta circulația va fi închisă pe DN 58, sectorul km 44+000 – km 50+000, în zilele de 29 și 30 iunie 2019, între orele 8.00 –…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat vineri, 28 iunie, întreruperi de energie electrică astfel: Moșnița Veche, zona str. Mare, Aurel Cosma, Vasile Crâșmaru, Vicențiu Cernet, Bistra, Dorin Teodorescu, Ioan Farchescu, Ioan Ilovici, Cartierul Tineretului; Timișoara, str. Orșova, nr. 9 sc. B; Parța, zona pe lângă cimitir și str. Principală; Uivar, Pesac, casnici; Jebel; V. Vlad Delamarina, Honorici,…
Izolația unui bloc din Timișoara, desprinsă de furtună
Furtuna și-a făcut simțită prezența în Timișoara cu vârf și îndesat. Pompierii au fost solicitați să intervină în mai multe situații, în diverse zone ale orașului. Codul roșu care s-a abătut asupra județului Timiș și-a lăsat amprenta inclusiv în sensul giratoriu de la Selgros, din Calea Aradului, unde a fost inundație. Cea mai gravă situație…
Autoturisme distruse într-un accident rutier care a avut loc aproape de Timișoara
Două autoturisme au fost distruse în această seară, în urma unui accident rutier care a avut loc în comuna Giroc. În ciuda coliziunii puternice, niciuna dintre persoanele implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Viețile a trei persoane au fost puse în pericol. La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, ambulanță din partea…
Un bărbat din Timiș a dispărut de mai bine de o săptămână. Sună la 112 dacă l-ai văzut!
Un bărbat din Timiș este dat dispărut de aproape 10 zile. În vârstă de 48 de ani, Gheorghe Golubov a plecat în data de 18 iunie de la o stână de oi din localitatea Izvin, și nu a mai revenit până în prezent. Polițiștii din Recaș au fost sesizați de dispariție, iar acum efectuează verificări…
Femeie din Timiș, prinsă cu 5000 de țigări de contrabandă
O femeie din Timiș, care se ocupa de contrabandă cu țigări, a fost prinsă de oamenii legii. Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au depistat-o în timp ce transporta, cu ajutorul unui autoturism, 5000 de țigări de contrabandă. Femeia în vârstă de 54 de ani a fost oprită pentru control ieri, 25 iunie, pe DJ 681B,…
Zeci de străzi din Timișoara rămân fără apă caldă din cauza unor avarii
Și astăzi, 26 iunie, Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde în Timișoara. Societatea de termoficare execută lucrări de remediere a unor defecțiuni tehnice la rețeaua termică. Astfel, va fi întreruptă furnizarea apei calde la PT 27 28, 29, 38, 39, 40, 41 în ziua de miercuri, 26 iunie 2019, între orele 8.00 –…
Controale, amenzi și acțiuni de prevenire ale ISU Timiș. Atenționările pompierilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș este în gardă și încearcă să prevină eventualele tragedii, prin controale. La ochi au fost luate obiectivele cu destinația alimentație publică, comerț și turism de agrement, zone cu afluență mare de persoane, care au fost și vor mai fi controlate de autorități. În perioada 1 iunie – 30 septembrie…
Mai multe localități din Timiș, sub cod roșu de ploi torențiale!
Mai multe localități din Timiș se află în această după-amiază sub cod roșu de ploi torențiale. Timp de mai bine de o oră vor cădea averse care vor cumula 40-50 l/mp, în condițiile în care, în ultima oră, în zona aflată sub avertizare au fost înregistrate ploi de 40 l/mp. În intervalul orar 15.50 –…
Avertizare de ultimă oră a meteorologilor! Cod portocaliu de ploi, vijelii și descărcări electrice
Mai multe localități din Timiș și Caraș-Severin sunt afectate și astăzi de un nou cod portocaliu de ploi emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). De altfel, ambele județe se află sub cod galben până la ora 23.00. Timp de cel puțin o oră, în intervalul 15.30 – 16.30, sunt așteptate averse torențiale care vor…